Gheorghe Erizanu

Acest text e preluat de pe blogul lui Gheorghe Erizanu.

Gheorghe Erizanu: Când miercuri era joi.

* Sub fereastră

Adrian Păunescu

Și-a anunțat moartea în august 2010. Nu l-am crezut. Era prea mult.

A murit azi, 5 noiembrie, la 67 de ani. Adrian Păunescu, olteanul născut în Copăcenii din câmpia Bălților.

Era prea mult pentru poezii sentimentale.

Antologia de poezie din 78, cred, din BPT, s-a vândut în 155 000 de exemplare. Este tirajul editorilor români mari de azi pentru cărțile unui an întreg.

În anii 80 a fost românul care le-a spus basarabenilor că dincolo de Prut este o țară care a fost a lor.

Era prea mult. Ca să-l credem sentimental.

E prea mult. Ca să-l credem mort. Marele cinic care a scris poezii sentimentale.



Biet nemuritor la zidul morţii

Numai viteza mă mai ţine viu

Şi sclav măreţ aceloraşi proporţii,

Să mă opresc, n-am dreptul nici să ştiu

Că sunt alergător la zidul morţii.

n-am timp la zidul morţii să m-aşez,

şi combustibil am, de nicăierea,

probabil unii cred că şi trişez,

dacă, de-o viaţă, îmi refuz căderea.

n-am mai dormit de când eram copil,

cu-aceste roţi, cu-această şa sunt una,

iar dacă aţ încetini, umil,

m-aş prăbuşi din zid, pe totdeauna.

Distanţele pe care mi le-asum,

Paradoxal, sunt cele şi rămase,

pe zidul lentei morţi, de-atâta drum,

vehiculul mi s-a urcat în oase.

A mă mai crede liber, nu încerc,

În toată cursa asta nebunească,

Fiinţei mele, alergând în cerc,

Îi este interzis să se oprească.

Şi, vai, în toată tragica belea,

Cobor şi urc mereu aceaşi pantă

Şi nemurirea e o boală grea,

Un fel de plictiseală arogantă.

Destui îşi pot închipui că eu

Ador această-ntrecere vulgară,

Că-mi place tot acest absurd turneu

Pe zidul morţii unui circ la ţară.

Dar eu alerg, ca să nu mor, cumva,

Şi înţeleg cu vrere vinovată

Că nu mai am puterea de-a pleca

De-aici, din zidul morţii, niciodată.

Nu pot trăi, precum nu pot muri,

Nu mă opresc, precum m-alungă sorţii,

Nu pierd nimic şi nu pot birui,

Ca biet nemuritor la zidul morţii.