marți, 9 noiembrie 2010

O. Nimigean a fost desemnat cistigator al Premiului revistei Transilvania pentru Proza

În perioada 5-6 noiembrie, la Sibiu, a avut loc cea de-a VII-a ediţie a Colocviilor revistei Transilvania, în cadrul cărora s-au acordat Premiile revistei pentru cele mai bune apariţii editoriale din ultimul an.

Premiul pentru Proză i-a fost acordat romanului Rădăcina de bucsau de O. Nimigean, apărut în colecţia „Ego. Proză” a editurii Polirom.

Juriul a fost format din: Dragoş Varga (preşedinte al juriului), Bogdan Creţu, Antonio Patraş, Radu Vancu şi Ioan Radu Văcărescu.

O. Nimigean este autorul volumului de poezie Nicolina Blues (Cartea Românească, 2007) pentru care a obţinut Premiul revistei Observator Cultural, Premiul revistei Transilvania, Premiul revistei Mişcarea literară şi nominalizare la Premiul revistei Cuvîntul şi al USR.

Rădăcina de bucsau este parcursul iniţiatic al unui antierou perfect, un personaj ajuns într-o punct limită. Liviu eşuează atît în căsnicie, cît şi în carieră, ajungînd într-adevăr, precum spune titlul, asemeni celor sărmani şi dispreţuiţi, care "n-au ca pîine decît rădăcina de bucsau". Boala şi apropierea morţii mamei completează scenariul unui prag de ratare, după care, pentru un hipersensibil ca acest nou Iov, nu poate urma decît iluminarea. întoarcerea lui Liviu în casa părintească, pentru a-şi îngriji mama, are rolul de a-i reconecta pe cei doi şi de a forţa astfel intrarea personajului într-un timp mitic, ca la începuturile lumii în care a fost aruncat cîndva. Dragostea şi moartea, cele două mari cordonate ale romanului, sînt aneantizate într-un final deschis, în care tot ce păruse cîndva important piere şi rămîne, ca unic reper, doar clipa prezentă.

„O. Nimigean nu are nevoie nici de fundalul unei planete post-apocaliptice (apocalipsa personală îi este de ajuns), nu are nevoie să intre în mintea unui criminal în serie (crimele pe care le comite în gînd şi în fapt, chiar, personajul său nu au asemănare), însă ştie să scrie un roman total, sprijinit pe două axe vechi de cînd lumea: iubirea şi moartea. Plus toate combinaţiile posibile între ele. Dacă nu aş crede într-un destin singular (cu tot ce implică termenul) al acestui roman, l-aş putea vedea polemic faţă de marea majoritate a prozei româneşti actuale.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

„Romanul lui O. Nimigean, de o extraordinară coerenţă epică şi simbolică, înfăţişează o experienţă a deposedării, trăită cu o intensitate totală: deposedare afectivă, pierdere a sensului cunoaşterii şi a rostului artei. Rădăcina de bucsau reprezintă un moment de graţie al literaturii contemporane.” (Doris Mironescu)

„O. Nimigean a scris un Infern şi un Purgatoriu româneşti într-o singură carte, printre ale cărei «versete», la început sincopate şi tiranice, iar mai apoi ample şi meditative, se întrevede mereu şi cîte un Paradis al fiecărei clipe şi al fiecărei vocabule. Întinderile şi fragmentele, infinitezimalul şi enormul sînt deopotrivă stăpînite de acest strateg al campaniilor epopeice care, avansînd în paşi de haiku, reuşeşte să urzească o poveste unică, ce subjugă atenţia şi eliberează contemplaţia.” (Chris Tănăsescu)

„Nimeni n-a analizat mai minuţios opera critică a lui G. Călinescu, formulând totodată obiecţii şi remarci mai pertinente. Cartea lui Andrei Terian este temeinică, bine informată, bine scrisă şi concepută, contribuţie de aici încolo inconturnabilă când vom dori să ne ocupăm de G. Călinescu.” (Nicolae Manolescu)

O. Nimigean (n. 19 iulie 1962) a absolvit în 1988 Facultatea de Filologie a Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi. A publicat volumele de poezie: Scrieri alese (Pan, 1992), Weekend printre mutanţi (Pan, 1993), Adio, adio, dragi poezii (Outopos, 1999), Planeta zero (Junimea, 2001), Nicolina Blues (Cartea Românească, 2007, Premiul revistei Observator Cultural, Premiul revistei Transilvania, Premiul revistei Mişcarea literară, nominalizare la Premiul revistei Cuvîntul şi al USR); proză: Mortido (Versus, Iaşi, 2003, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi); critică şi publicistică: Inerţii de tranziţie, altruisme & bahluviuni literare (feat. Flori Stănescu, Vremea, 2006). A coordonat antologiile: Ozone Friendly. Iaşi, reconfigurări literare (T, 2002), Hat jemand etwas gefragt? Lyrikanthologie CLUB 8 – Jassy, Rumänien (împreună cu Michael Astner, Versus, 2003), Stromabwärts. Österreichische gegenwarts Prosa (împreună cu Michael Astner şi Johannes Gelich, Wieser Verlag, 2005). Este selectat în antologiile: Strieflicht. Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (Dionyssos Verlag, 1994), City of Dreams and Whispers (Center for Romanian Studies, 1998), Club 8 poetry (T, 2001), Speaking the silence (Paralela 45, 2001), Grenzverkehr. Literarische Streifzüge zwischen Ost und West (Drava Verlag, 2006), O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea (Pontica, 2007), New European Poets (Graywolf Press, 2008).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan