Cenaclul PAVEL DAN

Cronica de

Octavia Sandu

Domnul Bunaru vede în Aleksandar un poet de cursă lungă ce are un pariu cu poezia. Poemele citite alcătuiesc un grupaj unitar care demonstrează o gândire poetică în perspectivă. Faţă de textele vechi remarcă o modificare la nivel de discurs poetic, un registru nou, pentru că acolo nota de originalitate consta în fuziunea dintre real şi o zonă uşor onirică şi cu tentă religioasă. În grupajul de faţă observă sincronizarea cu poezia douămiistă, un fel de ancorare într-un real regăsibil în imediata apropiere. Dacă în volumul de debut accentul cade pe imagine şi metaforă, în grupajul de faţă discursul este mai neutru şi textul riscă să devină descriptiv. Este o poezie de captare a realului la modul chirurgical ce necesită o tăietură foarte rafinată pentru a se ajunge la miezul ei. Domnul Bunaru constată, în acelaşi timp, că nu e vorba de o ruptură, ci de o poezie mai directă ce propune un discurs mai frust şi alege câteva texte pentru exemplificare. Remarcă deasemnea deschiderea spre imagini ce trancend, capacitatea de vizualizare a textului care transformă poezia lui Aleksander într-una picturală.

Alex Ceauşu evidenţiază textele care i-au plăcut observă o tensiune ce se „demitizează” pe parcurs, o îmbinare de stări ce la final cad în relaxare. Uneori versurile dau impresia că nu se continuă.

Flavius Furtună este de părere că poezia lui Aleksandar conţine imagini suprarealiste bine realizeate şi comentează câteva poezii în care remarcă ironia, ludicul, dar şi urâtul ca toblou estetic şi echilibrat.

Erika Ada vorbeşte despre imaginile plastice care par un set de diapozitive suprapuse.

Alexandra Coman remarcă textele bune şi posibilităţile mari de interpretare pe care le deschide poezia lui Alex.

Ana Puşcaşu consideră că talentul lui Aleksander nu mai poate fi contestat. Tensiunea poeziei lui e născută din încordare şi dinamism, momentul de respiro e tăiat şi poezia are o alunecare specifică. Evidenţiază supraaglomerarea de epitele în unele texte, cât şi o recuzită destul de folosită pe alocuri care însă nu e întotdeauna de evitat dacă ştii cum să o foloseşti.

Marinel crede că textele cu desfăşurare mai mare sunt mai bune, remarcă câteva poeme care i se par bune, dar şi cleşeele care există.

Ariana Perhald fuzionează cu poezia lui Aleksandar, iar cuvintele sunt folosite în aşa fel încât să pătrundă într-un etaj superior al raţiunii. Există inocenţă, o lume fantastică, imagini halucinante în genul lui Ernesto Sábato, iar toate, îmbinate cu starea de trezie, reuşesc să dea realităţii o nouă valenţă.

Alex Colţan observă o încercare de a-şi crea propriul stil. Sunt imagini care amintesc de dadaism, versuri frumoase, foloseşte aceleaşi motive ca surse de încordare, însă există şi repetiţii care deranjează sau simboluri care pot fi taxate drept clişeu. Poezia lui concentrează o privire cinică asupra realităţii, inclusiv emoţiile sunt radiografiate, fapt ce denotă apropierea de pictural.

Acest articol ii apartine Octaviei SANDU