Cele mai citite cărți ale Editurii Cartier la Gaudeamus 2010
1. Jacques Le Goff, Eroi și minuni ale Evului Mediu, Colecția Cartier Istoric, 2010.
„Lucrarea explorează imaginarul medieval din perspectiva celor două componente majore: eroii, precum Carol cel Mare, Cidul, Regele Arthur, Roland, Papesa Ioana, Robin Hood, fără a uita de Melusina și de vrăjitorul Merlin, dar și vulpoiul și licornul; și minunile, trei edificii sau forțe care domină societatea, respectiv catedrala, cetatea și claustrul. Iconografia medievală ignoră granițele dintre natural și supranatural, dintre lumea de aici și cea de dincolo, și acoperă un larg spațiu geografic. Pe de altă parte, această istorie a imaginarului este o istorie pe termen lung, prezentând acești eroi și aceste minuni așa cum au fost construite și venerate de Evul Mediu, apoi lăsate moștenire secolelor următoare, în care acestea continuă să existe, mai cu seamă grație unor noi suporturi ale istoriei, precum cinematografia și banda desenată.”
2. David Le Breton, Antropologia corpului și modernitatea, Colecția Cartier Istoric, 2009.
„Publicata pentru prima oara in 1990, aceasta lucrare a inaugurat o serie numeroasa de publicatii consacrate corpului, devenit, incepand cu acest deceniu, "unul dintre analizatoarele majore ale societatilor contemporane, un fin revelator al statului individului." Omul occidental isi descopera un corp, loc privilegiat al bunastarii, al aparentei prezentabile, semn al individului si al diferentei sale fata de ceilalti. Acest corp este insa si un loc al precaritatii, al imbatranirii, care trebuie combatatuta pentru a evita pierirea si a incerca sa aduci sub ascultare insesizabilul. Va deveni el oare o structura stanjenitoare de care ar trebui sa te eliberezi?”
3. Regis Burnet, Evanghelia trădării. O biografie a lui Iuda, Cartier Istoric, 2010.
„Problematica acestei cărți nu este, așadar, centrată asupra identității lui Iuda, ci asupra modului în care Iuda a fost înțeles. Prima parte pornește de la texte și arată dificultatea care apare atunci când încerci să le ordonezi în cadrul unei narațiuni unificate a faptei lui Iuda. Ea se încheie, deci, firesc, cu capitolul III, care constituie argumentarea în favoarea ideii că predarea lui Iisus este un mister. Celelalte două părți aprofundează atitudinile față de acest mister. A doua tratează atitudinile tradiționale: Iuda este un trădător, un mare ticălos, răul prin excelență. A treia revine asupra unei anume răsturnări a percepției figurii lui Iuda, devenită din ce în ce mai evidentă odată cu Reforma, și pune problema noii atitudini față de acest personaj și a imposibilității, notabile cu precădere începând cu secolul al XX-lea, de a-l considera vinovat.”
4. Venedikt Erofeev, Moscova-Petușki, Colecția Cartier Clasic, 2004.
„Ca si un alt mare "poem" al literaturii ruse (Suflete moarte), Moscova-Petuski cuprinde relatarea calatoriei unui bautor metafizic, parcursa intr-o extraordinara stare de lirism. O bataie de joc la adresa angajamentului omului sovietic in constructia socialismului. Redusa ca dimensiuni, de un haz fabulos, cartea este una din operele fundamentale ale underground-ului sovietic.”
5. Okakura Kakuzo, Cartea ceaiului, Colecția C[ART]IER, 2010.
„Filosofia ceaiului nu e numai estetica, in intelesul obisnuit al cuvantului, caci, vadeste, in legatura cu morala si religia, intregul nostru punct de vedere fata de om si de Fire. Ea e igiena, pentru ca sileste la curatenie; e gospodarie, pentru ca arata cum tihna se gaseste mai curand in simplicitate decat in incarcat si costisitor; ea e geometria moralei, intrucat hotarniceste simtul nostru de masura fata de univers. Ea infatiseaza duhul adevarat al democratiei rasaritene, facand din toti credinciosii sai aristocrati de gust. ”
6. Lewis Carroll, Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, Colecția codobelc, 2010.
„Este Alice un simbol adecvat pentru ceea ce orice ființă umană ar lupta să devină? Sunt înclinat să răspund afirmativ... Ea a învățat să se stăpânească, a câștigat o conștiință a identității ei, poate gândi logic fără să înceteze a fi plină de imaginație...” W.H. Auden
7. Martine Laffon, Hortense de Chabaneix, Cartea lui DE CE, Colecția codobelc, 2009.
„Cartea lui DE CE cu saptezeci si unu de raspunsuri la intrebari serioase si amuzante exploreaza domenii la fel de variate precum viata cotidiana, micile manii, functionarea corpului, natura, sentimentele, credintele si moartea. O carte de descoperit singur... sau in familie!”
8. André Gide, Jurnal, 4 vol., Colecția Cartier Clasic, 2008.
„Jurnalul lui Andre Gide, este prima traducere romaneasca integrala, a fost efectuata dupa editia in doua volume, din 1996, respectiv 1997, de la Gallimard, din colectia Bibliotheque de la Pleiade, figurind cu numarul 54, editie la care au lucrat multi ani gideologii Eric Marty si Martine Sagaert. In timp ce prima editie a jurnalului (1946) acoperea numai perioada 1939-1942, iar a doua editie – perioada 1889-1939 (primul volum) si 1939-1949 (al doilea volum), ultima editie acopera intregul traseu diaristic al scriitorului parizian, 1890-1925 (primul volum) si 1926-1950 (volumul al doilea).”
9. Dominique Joly, Dicționarul piraților și corsarilor, Colecția Cartier Dicționar, 2009.
„Vanatoarea de comori, sentimentul de libertate, viata pe mare... pana in zilele noastre, istoriile cu pirati ne fac sa visam... O tema care inflameaza imaginatia si ale carei secrete ati vrea sa le patrundeti?... Cum traiau acesti oameni? Ce aventuri celebre au marcat istoria pirateriei? La abortaj!”
10. Paul Morand, Jurnal inutil, 2 vol., Colecția Biblioteca Deschisă, 2009.
„Scris cand cu carioca, cand cu pixul, cand cu stiloul sau cu creionul, insotit de foi volante, de pagini smulse din carnete, de fotografii, de articole taiate din ziare, de scrisori prinse cu bold (unele, din diverse perioade, sunt reunite in Anexele volumului II sau figureaza in Indexul general), acest Jurnal se prezinta ca o lucrare destul de asemanatoare cu un colaj pictural. El contine chiar si cateva desene facute de mana, zeci de carti postale si hartii cu antet ale hotelurilor din toate tarile lumii. Cosmopolit, la fel ca autorul sau, dezvaluind, asa cum el insusi o scrie, dorinta nestramutata a acestuia de a fi altundeva.”
Editura Cartier mai participă la târgurile:
Frankfurter BuchMesse, Salon du Livre Paris, London Book Fair, Bookfest
Urmariți proiectul Editurii Cartier Ferestre pentru Librăria din Centru (http://erizanu.cartier.md/ferestre-pentru-libraria-din-centru-2165.html)
La toate târgurile bune !
www.cartier.md
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trandafirii
Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan
-
*** Da…a fost copil si Lenin… Da…a fost si el scolar… Si-n ghiozdanul lui pe vremuri A purtat abecedar! A rostit cuvintul mama Si ...
-
O viaţă de om cât vremea de mare… Bogdan ISTRU Un ceai şi o coajă de pâine Ruga să-i aducă, grăbit. La masă-ntre cărţi adân...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu