Mai mic decît o palmă că putea încăpea în buzunarul cămăşii, volumul de versuri Numele tău
apărut în 1968 la editura Cartea Moldovenească rămîne a fi şi astăzi
cea mai reprezentativă carte a lui Grigore Vieru, chiar şi dacă cele
care au urmat au fost mai unitare, mai elaborate, mai metafizice şi mai
subţiri. Numele tău, însă, cuprinde o imagine
completă şi complexă a poeziei lui Grigore Vieru, cu toate defectele şi
calităţile sale. Conţine şi poezii proletcultiste, scrise cu talent,
pricepere şi foarte mult rafinament, poate cele mai frumoase creaţii
lirice în cheia realismului socialist din literatura moldovenească,
dintre care de departe se disting Cîntec de brad, Alt cor al invalizilor de război unde grozăviile răboiului sînt proiectate în cotidian.
Totuşi, Lenin este, fără doar şi poate, capodopera acestei direcţii: „O, ce forţă trebuie să ai / ca să poţi duce / pe numai doi umeri / atîta revoluţie / atîta prezent / atîta viitor / şi pe deasupra / greşelile noastre / mă rog de el să-mi dea / măcar greşelile acele / să le duc eu/sunt grele / Rămîn de Lenin pe drum / mai arunc cîte una / acoperind-o cu foi de copac i/ faci alte greşeli, fiule, / altele faci...”
Cu toate astea, în Numele tău asemenea poezii sînt cu mult mai puţine decît poemele independente din punct de vedere estetic şi nu le eclipsează pe cele din urmă. Dar, dacă astăzi, cineva s-ar apuca să reediteze volumul ar trebui să le lase pe dinafară. Tot aşa cum ar trebui să renunţe şi la imitaţiile sale folclorice sau la textele sale pentru cîntece care au devenit şlagăre în deceniile 7 şi 8, dar care sunt prea simpliste: „... Cînd ridic pe umăr coşu/ încărcat cu strugur roşu/ cînd spre stele mă avînt/ eu mă reazem de pămînt.”
Ceea ce ar trebui, însă, neapărat să fie păstrat ar fi poemele care descriu universul vieţii conjugale. Sînt poezii care reflectă viaţa de familie a unor tineri însurăţei, care se bucură că mama unuia dintre ei urcă mai greu scările întrucît pot să se îmbrăţişeze mai mult. Eul liric din poemele maritale este sfîşiat între mamă şi iubită: „ eu înaintea mamei am suflet vinovat/ iubirea pentru dînsa cu braţele am furat/ ducînd-o tot mai multă iubitei mele dragi.” Există între copertele volumului şi poeme vibrante închinate tinerilor soţii, devenite proaspete mămici: „ iar tinere măicuţe / în tren, în parc, în lunci/ scot sînii ruşinoase / hrănind setoşii prunci.” sau „ îi ia în gură sînul / şi-l soarbe el întîi / să-l poată prinde pruncul / plîngînd la căpătîi.”
Aceste poeme conjugale, ca şi poeziile despre poezie („mă gîndesc mereu la poezie, / pentru că mi-e frică grozav / de golul dintre poezii / cavou / în care aş putea să mă prăbuş”) au ceva din nebunia neomodernistă care cam ocolise în acea epocă literatura sovietică moldovenească. Anume poemele sale maritale sau poezia despre poezie este cel mai adesea trecută cu vederea de alcătuitorii antologiilor poetice, dar tocmai în această zonă se găsesc textele sale cele mai proaspete din punct de vedere estetic.
Totuşi, Lenin este, fără doar şi poate, capodopera acestei direcţii: „O, ce forţă trebuie să ai / ca să poţi duce / pe numai doi umeri / atîta revoluţie / atîta prezent / atîta viitor / şi pe deasupra / greşelile noastre / mă rog de el să-mi dea / măcar greşelile acele / să le duc eu/sunt grele / Rămîn de Lenin pe drum / mai arunc cîte una / acoperind-o cu foi de copac i/ faci alte greşeli, fiule, / altele faci...”
Cu toate astea, în Numele tău asemenea poezii sînt cu mult mai puţine decît poemele independente din punct de vedere estetic şi nu le eclipsează pe cele din urmă. Dar, dacă astăzi, cineva s-ar apuca să reediteze volumul ar trebui să le lase pe dinafară. Tot aşa cum ar trebui să renunţe şi la imitaţiile sale folclorice sau la textele sale pentru cîntece care au devenit şlagăre în deceniile 7 şi 8, dar care sunt prea simpliste: „... Cînd ridic pe umăr coşu/ încărcat cu strugur roşu/ cînd spre stele mă avînt/ eu mă reazem de pămînt.”
Ceea ce ar trebui, însă, neapărat să fie păstrat ar fi poemele care descriu universul vieţii conjugale. Sînt poezii care reflectă viaţa de familie a unor tineri însurăţei, care se bucură că mama unuia dintre ei urcă mai greu scările întrucît pot să se îmbrăţişeze mai mult. Eul liric din poemele maritale este sfîşiat între mamă şi iubită: „ eu înaintea mamei am suflet vinovat/ iubirea pentru dînsa cu braţele am furat/ ducînd-o tot mai multă iubitei mele dragi.” Există între copertele volumului şi poeme vibrante închinate tinerilor soţii, devenite proaspete mămici: „ iar tinere măicuţe / în tren, în parc, în lunci/ scot sînii ruşinoase / hrănind setoşii prunci.” sau „ îi ia în gură sînul / şi-l soarbe el întîi / să-l poată prinde pruncul / plîngînd la căpătîi.”
Aceste poeme conjugale, ca şi poeziile despre poezie („mă gîndesc mereu la poezie, / pentru că mi-e frică grozav / de golul dintre poezii / cavou / în care aş putea să mă prăbuş”) au ceva din nebunia neomodernistă care cam ocolise în acea epocă literatura sovietică moldovenească. Anume poemele sale maritale sau poezia despre poezie este cel mai adesea trecută cu vederea de alcătuitorii antologiilor poetice, dar tocmai în această zonă se găsesc textele sale cele mai proaspete din punct de vedere estetic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu