„Frânghia înflorită continuă şi, cumva, încheie « saga familială », în centru cu aceleaşi personaje: tatăl (« mortul iubit »), soţia (Camelia) şi fiul (Sebastian). Amplul poem alătură fragmente din viaţa casnică, vise serafic-atroce, amintiri, meditaţii asupra poeziei, excursuri în/ discursuri despre « lumea de dincolo », într-o formulă care este, deja, « marcă înregistrată Radu Vancu ».

Idilicul şi grotescul, ironia disperată şi burlescul, cruzimea şi delicateţea, limbajul colocvial, cel parabiblic şi cel intelectual-filosofic, imaginarul debordant şi notaţia imediatului generează un univers pulsatoriu, a cărui « pneuma » e dorinţa (şi posibilitatea?) de a fi fericit.

Radu Vancu se distanţează atît de poezia « mizerabilistă », a desperados-ilor de cafenea, cît şi de cea zis neoexpresionistă, a (pseudo)ruralilor rătăciţi prin crîşmele marilor oraşe. Mai exact spus: se detaşează din « plutonul douămiist », impunîndu-se ca unul dintre cei mai importanţi poeţi români de azi.”

Alexandru Muşina

„O carte scrisă impecabil, în deja binecunoscuta tehnică Vancu.

O carte generoasă şi intransigentă (doar poezia e artă de familie, nu?).

O carte cu care să-ţi pipăi întruna inima fericită, cu delicateţea unui elefant tânăr zdrobindu-şi liniştit craniul cu trompa.

O carte extrem de emoţionantă.

O primă mare carte de poezie pe care o dă generaţia noastră.”

Dan Coman

  

„Frânghia înflorită este o carte de splendide poeme expiatoare pe care nu le pot apropia, ca amploare a conștiinței poetice, decât de poezia lui Virgil Mazilescu și de cea a lui Cristian Popescu. Oniricul zdruncinător din Caiet de caligrafie și de citire sau stranietatea înduioșătoare și captivantă din Familia Popescu stau, în Frânghia înflorită, sub semnul acelui vers extraordinar al lui Mazilescu (ce catalizează parcă, peste un veac, versul eminescian): « te-am sărutat eu mortul ». Nu e nimic fals și nu e nimic glorios în împăcarea ce se așterne peste paginile acestui album de familie cumplit și feeric la capătul căruia regăsesc, alături de Radu Vancu, o mare liniște îndoliată, speranța și mângâierea de după dezastru.”

Claudiu Komartin