sâmbătă, 12 mai 2012


SONETE

 sonet 1
 
eu îmi tăiam unghiile sus în mansardă
tu citeai o carte de poeme
pe masă stătea deschisă o sticlă de vodcă
foşneau volane şi alunecau trene


omătul strălucea afară ca şi vodca-n pahare
îmbrăcaţi în paltoane vorbeam despre ceva
ne-am fi putut plimba prin oraş cu taxiul
dar nu aveam la cine ajungea

beam vodcă şi fumam carpaţi
fumul şi vodca erau albastre ca şi fularul tău
mîncam pîine pe care o cumpăraserăm marţi
cînd eu te ţineam de mînă în răcădău

deodată se făcuse seară şi tu ai plecat
ce bine ce bine e că unghiile mi le-am tăiat


sonet 2

eu dorm şi citesc
la nimic mă gîndesc
eu stau la o masă indolent
numai mănînc şi mănînc permanent


eu stau într-o parte
a mesei grele luxuriante
sub razele lunii în faţa mea
stă ea

lingurile noastre strălucesc sub lună
farfuriile noastre sună
noi nu venim nici nu plecăm
noi stăm moţăind şi mîncăm

mîncăm miere şi bem lichor
în jurul nostru încet se crapă de zori


sonet 3

eu beam cu tine bere sub lună
ne-o turnam în pahare fragile
ne apropiam buzele de ele
şi limba ne-o băgam în gura paharului sub spume

noi stăteam cu buzele lipite de sticlă
de o parte şi alta în zori
mîinile noastre se strîngeau în pîclă
pe gura garafelor

paharele în aer ni le atingeam
geamătul paharelor în aer într-o tăcere de seu
cu ochii închişi tăceam
paharul avea un gît lung ca şi al tău

acelaşi lichid ne curgea prin gît şi prin pleoape
galben şi atît de aproape


sonet 4

o, limbă fiartă o tai felii
dar tu maria nu mai vii
ea costă doar cîţiva lei
eu o-năbuş în ulei

apoi maria o scurg de zeamă
lamă cu lamă
o acopăr ca brumaru cu-n strat de făină velin
şi-o sting maria la urmă cu vin

iau o ceapă de coajă curăţată
cum eşti şi tu maria cîteodată
şi o arunc şi pe ea felii felii
dar tu maria şi aşa nu mai vii

deja a bătut ora zece
adevărat că limba se mănîncă rece


sonet 5

am pus apă pe plită
nu aveam ce să pun în ea
eram singur în casa toată
apa încet se evapora


monedele de cinci ieşiseră din circulaţie
şi ce simpatice mai erau
apa fierbea mai departe
afară stropi de ploaie cădeau

am vrut să mă scol şi să plec
afară întuneric cădea
stăteam pe trepiede scunde
alături apa se evapora

m-am întins să dorm deja se făcuse noapte
apa fierbea lent şi neauzit mai departe



sonet 6


maria curăţa cartofii cu cuţitul de coajă
între mine şi ea apăreau cartofii goi
ca nişte umeri de imberbi
în bătaia lunii suavă

în mîinile ei străluceau cartofii goi
cojile cădeau ca hainele din cuier uzi
ne aruncam în apele rîului
maria îi curăţa şi ei erau goi şi rotunzi

argintii adolescenţii înotau departe acuma
cartofii goi începură a se ruşina
maria maria cum strălucesc cartofii sub lună
şi tu îi cureţi pînă izbucneşte din ei lumina

şi ei sunt goi şi tu şi eu suntem goi
ne curăţăm cu cuţitul de coajă amîndoi




sonet 7


eu astăzi n-am să mai citesc nici o carte nouă
 eu am să beau bere în cîrciume
am să le arunc cărţile prin colţuri
şi toate poemele mi le voi rupe

printre fîşii de hîrtii voi ieşi afară
tu vei rămîne acolo
ce amară şi rece e berea
ca şi mîinile butucunoase ale mele

berea se leagănă-n pahar
ca şi coapsele tale
ce lung şi negru este paltonul meu
ce bine îmi pare că nu te mai iubesc

eu astăzi nu am să mai citesc
nici o carte nouă şi nici măcar vreuna veche
                                                      n-am s-o recitesc





sonet 8




o cum mă mai strîng acum pantofii
eu sunt atît de concret
odată mergeam cu personalul la tine
şi nu aveam bilet

trenurile merg chiar şi dacă eu nu merg cu ele
şi troleibuzele la fel
mă uitam tîmp prin geam
şi stăteam pe un scaun de fier

te căutam cu troleibuzul prin oraş
prin aer te căutam
vreo cîţiva dinţi îmi căzuseră
şi părul tot mi l-am ras

dar cît de reale şi de concrete
mai sunt găurile alea tot mai mari
                                                   din bilete



sonet 9



mi s-afăcut frică să nu mor
şi m-am dus la frizerie
mi-am tăiat unghiile
dar dinţii încă mă dor


ce frică enormă mi se făcu
m-am apucat să mănînc cartofi
m-am dezbrăcat de sacou şi pantaloni
m-am descălţat de pantofi

părul meu cădea în colb pe podea
se aşternea ca un covor persan
m-am tuns pînă la zero
mă apucase tristeţea de păr

floacele mele castanii se amestecau cu
floace cărunte ce frică enormă mi se făcu




sonet 10



eu te iubeam îmbrăcat îmbrăcat
cămaşa şi pantalonii mei te iubeau
şi nasturii mei negri te mîngîiau
şi buzunarele mele te iubeau neîncetat

şi scaunul meu şi cana mea de cafea
şi lingura mea şi farfuria
şi părul din capul meu te iubea
sprîncenele mele te iubeau maria

şi nasul meu şi urechile mele
mureau de dor după tine
şi umerii mei şi coastele mele
şi barba mea în desime

maria maria cum te iubeau musteţile mele
pe care acuma eu le-am ras pînă la piele





sonet 11





apa îmi înţepa degetele fierbinte
cît de greu pătrundeam în ea
cu mîinile netezeam apa
ca pe nişte cearceafuri boţite

eu îmi spălam picioarele într-un lighean
stăteam cu becurile stinse
luam apa şi o aruncam
în întunericul ce se încinse

eu îmi spălam picioarele şi mă gîndeam
la tine apa era fierbinte
ca şi ţîţele tale

afară luna se iţea la geam
de cînd nu-mi mai spălasem picioarele
chipul tău aproape nu mi-l mai aminteam




sonet de liubov, trist 12

...., .....         ...   ...-
...      .....    ...........
.........  ............... ....-
..   .    ...    ........  !


....,  .......  . .  ....-
.... ... ...,  ...... , ..
........ ... ... ..? –
.... .   , .... ... ... .

...  ... ...  ..  .. –
.., ......, ..........
. ... ...... .. . ..

... . . ... ... ..
... .. ... ... ..-
.    .         ?

  

Un comentariu:

  1. "m-am tuns pînă la zero
    mă apucase tristeţea de păr" (sonet 9)

    frezatul ajuta?:)

    RăspundețiȘtergere