SONETE

 sonet 1

 

eu îmi tăiam unghiile sus în mansardă

tu citeai o carte de poeme

pe masă stătea deschisă o sticlă de vodcă

foşneau volane şi alunecau trene

omătul strălucea afară ca şi vodca-n pahare

îmbrăcaţi în paltoane vorbeam despre ceva

ne-am fi putut plimba prin oraş cu taxiul

dar nu aveam la cine ajungea

beam vodcă şi fumam carpaţi

fumul şi vodca erau albastre ca şi fularul tău

mîncam pîine pe care o cumpăraserăm marţi

cînd eu te ţineam de mînă în răcădău

deodată se făcuse seară şi tu ai plecat

ce bine ce bine e că unghiile mi le-am tăiat

sonet 2

eu dorm şi citesc

la nimic mă gîndesc

eu stau la o masă indolent

numai mănînc şi mănînc permanent

eu stau într-o parte

a mesei grele luxuriante

sub razele lunii în faţa mea

stă ea

lingurile noastre strălucesc sub lună

farfuriile noastre sună

noi nu venim nici nu plecăm

noi stăm moţăind şi mîncăm

mîncăm miere şi bem lichor

în jurul nostru încet se crapă de zori

sonet 3

eu beam cu tine bere sub lună

ne-o turnam în pahare fragile

ne apropiam buzele de ele

şi limba ne-o băgam în gura paharului sub spume

noi stăteam cu buzele lipite de sticlă

de o parte şi alta în zori

mîinile noastre se strîngeau în pîclă

pe gura garafelor

paharele în aer ni le atingeam

geamătul paharelor în aer într-o tăcere de seu

cu ochii închişi tăceam

paharul avea un gît lung ca şi al tău

acelaşi lichid ne curgea prin gît şi prin pleoape

galben şi atît de aproape

sonet 4

o, limbă fiartă o tai felii

dar tu maria nu mai vii

ea costă doar cîţiva lei

eu o-năbuş în ulei

apoi maria o scurg de zeamă

lamă cu lamă

o acopăr ca brumaru cu-n strat de făină velin

şi-o sting maria la urmă cu vin

iau o ceapă de coajă curăţată

cum eşti şi tu maria cîteodată

şi o arunc şi pe ea felii felii

dar tu maria şi aşa nu mai vii

deja a bătut ora zece

adevărat că limba se mănîncă rece

sonet 5

am pus apă pe plită

nu aveam ce să pun în ea

eram singur în casa toată

apa încet se evapora

monedele de cinci ieşiseră din circulaţie

şi ce simpatice mai erau

apa fierbea mai departe

afară stropi de ploaie cădeau

am vrut să mă scol şi să plec

afară întuneric cădea

stăteam pe trepiede scunde

alături apa se evapora

m-am întins să dorm deja se făcuse noapte

apa fierbea lent şi neauzit mai departe

sonet 6

maria curăţa cartofii cu cuţitul de coajă

între mine şi ea apăreau cartofii goi

ca nişte umeri de imberbi

în bătaia lunii suavă

în mîinile ei străluceau cartofii goi

cojile cădeau ca hainele din cuier uzi

ne aruncam în apele rîului

maria îi curăţa şi ei erau goi şi rotunzi

argintii adolescenţii înotau departe acuma

cartofii goi începură a se ruşina

maria maria cum strălucesc cartofii sub lună

şi tu îi cureţi pînă izbucneşte din ei lumina

şi ei sunt goi şi tu şi eu suntem goi

ne curăţăm cu cuţitul de coajă amîndoi

sonet 7

eu astăzi n-am să mai citesc nici o carte nouă

 eu am să beau bere în cîrciume

am să le arunc cărţile prin colţuri

şi toate poemele mi le voi rupe

printre fîşii de hîrtii voi ieşi afară

tu vei rămîne acolo

ce amară şi rece e berea

ca şi mîinile butucunoase ale mele

berea se leagănă-n pahar

ca şi coapsele tale

ce lung şi negru este paltonul meu

ce bine îmi pare că nu te mai iubesc

eu astăzi nu am să mai citesc

nici o carte nouă şi nici măcar vreuna veche

                                                      n-am s-o recitesc

sonet 8

o cum mă mai strîng acum pantofii

eu sunt atît de concret

odată mergeam cu personalul la tine

şi nu aveam bilet

trenurile merg chiar şi dacă eu nu merg cu ele

şi troleibuzele la fel

mă uitam tîmp prin geam

şi stăteam pe un scaun de fier

te căutam cu troleibuzul prin oraş

prin aer te căutam

vreo cîţiva dinţi îmi căzuseră

şi părul tot mi l-am ras

dar cît de reale şi de concrete

mai sunt găurile alea tot mai mari

                                                   din bilete

sonet 9

mi s-afăcut frică să nu mor

şi m-am dus la frizerie

mi-am tăiat unghiile

dar dinţii încă mă dor

ce frică enormă mi se făcu

m-am apucat să mănînc cartofi

m-am dezbrăcat de sacou şi pantaloni

m-am descălţat de pantofi

părul meu cădea în colb pe podea

se aşternea ca un covor persan

m-am tuns pînă la zero

mă apucase tristeţea de păr

floacele mele castanii se amestecau cu

floace cărunte ce frică enormă mi se făcu

sonet 10

eu te iubeam îmbrăcat îmbrăcat

cămaşa şi pantalonii mei te iubeau

şi nasturii mei negri te mîngîiau

şi buzunarele mele te iubeau neîncetat

şi scaunul meu şi cana mea de cafea

şi lingura mea şi farfuria

şi părul din capul meu te iubea

sprîncenele mele te iubeau maria

şi nasul meu şi urechile mele

mureau de dor după tine

şi umerii mei şi coastele mele

şi barba mea în desime

maria maria cum te iubeau musteţile mele

pe care acuma eu le-am ras pînă la piele

sonet 11

apa îmi înţepa degetele fierbinte

cît de greu pătrundeam în ea

cu mîinile netezeam apa

ca pe nişte cearceafuri boţite

eu îmi spălam picioarele într-un lighean

stăteam cu becurile stinse

luam apa şi o aruncam

în întunericul ce se încinse

eu îmi spălam picioarele şi mă gîndeam

la tine apa era fierbinte

ca şi ţîţele tale

afară luna se iţea la geam

de cînd nu-mi mai spălasem picioarele

chipul tău aproape nu mi-l mai aminteam

sonet de liubov, trist 12

...., .....         ...   ...-

...      .....    ...........

.........  ............... ....-

..   .    ...    ........  !

....,  .......  . .  ....-

.... ... ...,  ...... , ..

........ ... ... ..? –

.... .   , .... ... ... .

...  ... ...  ..  .. –

.., ......, ..........

. ... ...... .. . ..

... . . ... ... ..

... .. ... ... ..-

.    .         ?