marți, 7 august 2012

Texte tabara, Carolina

Exerciţiul Simonei Popescu, despre o fotografie. (fotografia Irinei Brumă în cărucior,alb-negru)
E pe prosopul cu maci crescut odată cu ea. Coboară din căciuliţa albă, din papucii cu şireturi bine legate ca şi borcanele cu dulceaţă din filmele ruseşti, costumul de vată ce o face caldă şi acum. Trece din mânuţele pufoase în alte mâini. Scările îi sunt mai aproape. Poarta bunicii- mai mică.
Mai târziu rochiţă din blugi şi flori în mâini şi prima zi de şcoală şi poziţie de pioner.
Mai târziu părul ei cu bentiţă devine roşu în contrast frumos cu ochii albaştri.
Mai târziu e altfel, e mâţa din textul ei şi multe alte mâţe. E ploaie şi soare şi totul.
Şi poate mai e cosmonaut.

Exerciţiul lui Radu Vancu, «în vizită la bătrânul maestru ».

maestrul are tricou orange
maestrul spune da da
e cu siguranţă o poetă foarte talentată
urmează să vedem acest fapt
chiar şi în acest text nespus de prost
se vede mâna lui de prozator
maestrul urcă pe bicicletă se uită la drum
maestrul e om din flutura
ştie foarte mulţi oameni din chişinău
maestrul ne recomandă să lăsăm poezia
proza e mai actuală
maestrul îi zice lui buzu
la 2 noaptea
că literatura e o mare mămăligă
poate facem atelierul de cizmari ? zice buzu
maestrul îi cumpără pastile antimahmureală
maestrul se plânge copiii lui s-au dezvăţat de scris
aveau odată texte bune
maestrul e supărăcios îi trece repede
maestrul e blogger
maestrul mai mănâncă un sandwich
se împarte cu noi




Exerciţiul lui Radu Vancu, despre fericirea aparentă

"eşti cea mai minunată fetiţă din lume"
în toată sâmbăta la tiraspol la carusel
roata dracului e imensă
în  vârful ei mă simţeam bine
oricum aveai să mă salvezi
scrisorile mele pentru moş crăciun
mai târziu ţi le-am găsit în  agendă
el venea cu avionul când nu era zăpadă
lăsa cadourile la balcon
mâinile mele peste mâinile tale la volan
am trecut nistrul
mi-am tăiat părul
l-ai conservat într-un borcan
cu inscripţia: carolina la 9 ani



Exerciţiul lui Radu Vancu: („dar sunt şi amintiri adevărate” – primul vers)

dar sunt şi amintiri adevărate
iaşiul plâns fără tine
privirile cu o viteză de 200 km/oră
indiferenţa ta de urs în hibernare
o iarnă întreagă
dinţi încleştaţi în umărul meu
cât poţi ţine aerul sub apă atât de tare mă”
pisica ta moartă în braţele mele

















Text la exerciţiul lui Dumitru Crudu & Anatol Moraru, despre o experienţă iniţiatică

Bunica ia morfină. Mama, ce e morfina ?
Apă, apă în plămâni are bunica. Vreau bunica să moară, îmi rămâne camera ei frumoasă cu sobă. Mă culc la ea pe braţe, îmi povesteşte despre Transilvania. Îmi zice că a învăţat asta la români.
Mama, ce înseamnă «la români » ?
Bunica are gărduleţ împrejurul patului, noaptea îl sare. E sub masă, ţipă.
Mama, ce are bunica ? O să moară ?
Mă culc lângă ea. Are halat negru cu floricele violete. Mama mă duce în altă parte.
Bunica citeşte o carte de Octavian Goga care e pe masă.
De ce plângi, bunica ?
El scrie despre noi.
Despre cine noi ?
Despre noi.
Aduc aparatul de fotografiat cu peliculă, îi fac o poză cum doarme. E mică, mică. Pielea ei zbârcită.
Ţip la bunica. De ce nu alege bine fasolele ? Cum nu vede ?
Ochii ei albaştri au însurit. Mama sună felcerului să vină.
Morfină, luaţi-i morfină !
Camera în care stă bunica e frumoasă. Mai frumoasă decât toate 8 camere.
Când moare o să fie a mea?
Sună telefonul: a murit bunica. Mama plânge.
Cum a murit bunica?
Mă culc lângă ea. I-au pus în mâini o lumânare.
De ce lumânare ? Nu-i lumină ?
Mama mă ia de lângă bunica. La înmormântare o apuc de mână.
Îi deschid ochii bunicii. Albaştri.Albaştri.
Nu face asta ! 
De ce ? Eu vreau bunica să mă privească.


Exerciţiul lui Moni Stănila, 5 comparaţii « mâţa ca »

Mâţa ca şi coastele copilului african din fotografie
Vulturul aşteaptă
Mâţa bolnavă ca ochii tăi spălaţi în fum
şi în cântecul de Placebo
Mâţa, ghearele ei ca degetele tale
lilieci încâlciţi în părul meu
plână la sânge
Mâţa pe pervaz etajul 9
ca frica mea de înălţime
când te văd
Mâţa ca paşii tăi
vin tiptil şi mă fac să scârţîi




Carolina Vozian





Un comentariu:

  1. Imi pare rau ca m-am suparat atunci. Ti-am recitit poezia aia despre mine si nu vad nici un motiv. Probabil eram prea obosit si stresat.
    Imi pare rau.
    Poezia imi place.

    RăspundețiȘtergere