BOGDAN-ALEXANDRU STANESCU: Publicul prefera non-fictionul...

Nu am asteptari speciale de la literatura romana, la fel cum nu am asteptari speciale de la literatura, in general: singura mea asteptare, de la fiecare carte citita, este sa-mi schimbe lumea, sa ma uimeasca, sa-mi devina reper, sa fie fantoma mea personala. Iar asta nu e o asteptare prea speciala, nu-i asa?


Se scrie atit de multa maculatura, se publica atit de mult (pare ca singura conditie pentru a fi scriitor este... sa scrii, indiferent de alte criterii ce tin deja de istoria publishing-ului), industria editoriala a trecut cu arme si bagaje in tabara „generalista“ a marketingului... Singura mea speranta ar fi ca procentul scriitorilor adevarati care „ies in fata“ sa fie mereu mai mare decit cel al veleitarilor...



In primul rind, ma deranjeaza sintagma „scriitori romani“. Nu exista scriitori romani, ci scriitori. La fel cum nu exista „scriitorii britanici“, un regiment care reactioneaza in corpore la un set de conditii date. E la fel de greu pentru un scriitor britanic sa se impuna precum ii este scriitorului roman tinar. Problema intervine abia dupa afirmare: pentru un scriitor „anglo-saxon“, interesul editurilor straine „vine cu teritoriul“. Pentru cel roman, incepe o cu totul alta lupta. Din fericire, nu e o lupta pe care sa o duca singur, ci alaturi de editurile care-l publica, alaturi de alte institutii, cum este ICR-ul... Si nu cred ca publicul prefera literatura universala. De fapt, daca e sa fiu sincer, publicul prefera non-fictionul... Si, ca sa mergem mai departe, sint multe romane traduse care vind infinit mai putin decit Filip Florian si Dan Lungu, ca sa dau doua exemple deja notorii. Cind comparam situatiile, facem greseala de a vedea doar virfurile. Insa, cum am mai spus, pina a ajunge la virf, atit scriitorii romani, cit si cei straini o duc la fel de greu. Si unii, si altii trebuie sa practice tot felul de meserii: Salman Rushdie a fost ani buni copyrighter in citeva agentii de publicitate londoneze. A trebuit sa scrie trei romane pina s-a hotarit sa se dedice total scrisului.



Ati vrut sa scrieti „sa redevina“, nu-i asa? Chiar va doriti ca scriitorul roman sa-si recapete piedestalul ante-revolutionar? De ce, cui ar servi o asemenea intoarcere la retardarea pietei de carte? Scriitorul practica o meserie, ca orice alt om, e un mestesugar, iar locul lui in societate trebuie cautat alaturi de alti slujbasi din domeniul industriilor culturale. Intr-adevar, pentru majoritatea lor, locul in planul simbolic trebuie cautat undeva mai jos decit cel al muzicienilor sau al actorilor. In acelasi timp, cineva trebuie sa-l vada pe Ian McEwan la Ierusalim, inconjurat de sute de cititori care stau pe scari si-l asculta fascinati, pentru a intelege ca diferenta de statut dintre el si... Michael Jackson e de nuanta. Glumesc, pe jumatate!


Acest text al lui Bogdan-Alexandru Stanescu a aparut in Suplimentul de CUltura