luni, 27 februarie 2012

Dumitru Crudu

PRIMĂVARA GERMANĂ

personaje

George
Paul ( se pronunţă ca în America)
Nicuşor
Curcanul
Bosul
Lori
Veronica


Scena 1

O cafenea de peste drum de aeroport, cu o terasă la stradă. Doar un singur client, la a masă din fund.

Nicuşor: Lori, în sfârşit, uită-te, a aterizat şi avionul din Frankfurt: îl vezi, Lori?

Lori: Cum să nu! Ce lung mai e!

Nicuşor: Oare măcar unii dintre ei vor trece şi pe la noi, că astăzi nu am prea avut clienţi cu mâna spartă?

Lori: Habar nu am.

Nicuşor: Şi nici ieri.

Lori: Sau alaltăieri.

Nicuşor: Sau săptămâna trecută.

Lori: Ce mai, de când turcii au deschis terasa aia de peste drum, am rămas fără clienţi, Nicuşor. Nicuşor, uită-te, uită-te, Nicuşor, câţiva bărbaţi îmbrăcaţi la patru ace se îndreaptă spre terasa noastră.

Nicuşor: Nu mai spune.

Lori: Nu îi vezi?

Nicuşor: Nici vorbă. Îi văd şi eu. Sunt patru domni gomoşi. Numai să nu treacă pe alături şi să meargă glonţ la turci.

Lori: Pot să iau foc cu gura că o să vină la noi.

Nicuşor: Tu ai o gură aurită, Lori. Într-adevăr, vin la noi!Sper să nu se răzgândească în ultimul moment. Zâmbeşte-le, Lori! Şi îndreaptă-ţi fusta!

Lori îşi îndreaptă fusta, iar Nicuşor îşi aranjează sacoul. Ambii par foarte emoţionaţi.

Nicuşor: Numai să nu-i sperie scaunele şi mesele noastre de fier.

Lori: Nicuşor, puiule, s-au aşezat la mesele dinspre stradă. Dă să te pup, motănaşule. Merg eu să-i servesc sau te duci tu?

Nicuşor: O să meargă Veronica. Hai mai iute, Veronica!

Veronica: Imediat, şefu!

Nicuşor: Şi înlocuieşte şi feţele de masă cu unele noi.

Veronica: Sigur, şefu.

Nicuşor: Mai repede, Veronica. Mai repede. Ţine feţele de masă!

Lori: Ehe-he-he, terasa noastră s-a umplut cu nemţi! Uf, da bine mai arată! Ai noştri pălesc pe lângă ei! Oare o să vrea şi să pape ceva?

Nicuşor: Eu sper că da.

Lori: Atunci ne-am scos, Nicuşor.

Nicuşor: Dacă nu o să-i sperie mesele noastre de fier. Sau scaunele.

Lori: Oare toti sunt nemţi? Sau sunt şi americani printre ei?

Nicuşor: Sunt şi americani! Cei care vorbesc în engleză sunt americani, iar cei care discută în germană sunt nemţi.

Lori: Doamne, nici americanii nu arată rău!

Nicuşor: Gura, Lori, mai bine du-te şi serveşte-i pe bărbaţii care s-au aşezat la masa de lângă poartă şi mai iute, cât încă nu şi-au aruncat ochii pe meniu.

Lori: Mai încape vorbă, puişor.

Nicuşor: Nu ştiu cum pe tine, dar pe mine mă îngrijorează faptul că nu am măturat frunzele de pe terasă. Ar fi bine să le mătur.

Lori: Dar nu acum, iubiţelule. Ai să le mături mai târziu.

Nicuşor: Niciunul nu a plecat de la mese. Hai du-te şi iei comanda tipului ăla care a ridicat mâna.

Lori: Parcă ai zis să merg la bărbaţii aşezaţi în spatele porţii.

Nicuşor: Nu, la ăia merg eu. Tu du-te la individul ăla care-şi flutură mâna spre noi.

Lori: Dar ăla are cercei în urechi, iar eu nu-i pot mistui pe tipii cu cercei în urechi.

Nicuşor: Ciocul mic, fetiţo, şi du-te şi întreabă-l pe tip ce-i doreşte rânza!Şi mai repede!

Lori: Da de ce nu te duci tu?

Nicuşor: Pentru că eu o să merg la baba aia din colţ. Hai, pleacă o dată, Lori, ce mai aştepţi?!

Lori: Da parcă ai spus că ai să te duci la tipii ăia din spatele porţii.

Nicuşor: M-am răzgândit. Pe ăia o să-i servească Veronica, iar eu am să merg la căzătura aia rujată strident.

Lori: Da poate, Nicuşor, mă duc eu la băbătâia aia cochetă?

Nicuşor: Nu, la ea am să merg eu.

Lori: De aia că e cochetă?

Nicuşor: Nu-i treaba ta de ce. Hai, valea, fetiţo! Americanu cu cercei în urechi te aşteaptă!

Lori: Dacă nu mă laşi pe mine s-o servesc pe tanti aia, eu nu am să merg nicăieri.

Veronica: Hai, gata, calmaţi-vă, ce dracu, că nu sunteţi acasă la voi, în bucătărie. Dacă nu vreţi să ne fugă toţi clienţii de pe terasă, gata cu cearta şi nu mai frecaţi atâta parul. Hai, marş pe terasă. Hai mai lucraţi si voi că eu nu mă mai pot ţine pe picioare de oboseală. Hai duceţi-vă la domnii ăia şi luaţi-le comanda.

Nicuşor: Bine, la domnul cu cercei în urechi o să meargă Veronica, iar tu, Lori, o să te duci la bărbaţii din spatele porţii. Hai, plecaţi o dată, ce mai aşteptaţi?!

Veronica: Da matale ce ai să faci, domnu Nicuşor?

Nicuşor: Eu am să-i prepar franţuzoaicei un lichior.

Veronica (către Lori): Uite o revenit poetu. Ce o să se mai bucure Nicuşor când o să-l vadă?!

George se porneşte spre un domn care stă la o masă cu un geamantan în braţe.

George: Mister, bănuiesc că după o călătorie aşa de lungă şi de obositoare cu avionul, aţi vrea şi dumneavoastră să beţi o bere, dar nu vă hotărâţi cu ce să vă udaţi gâtul. Eu v-aş putea ajuta. Vreţi să vă dau un sfat?

Lori (revine de pe terasă şi trece în spatele tejghelei barului): Uf, în sfârşit, aterizează şi avionul din Roma! Îl vezi, Veronica?

Veronica: Cum să nu!

George: Eu sunt poet, domnule. Iată şi cartea mea de poezii. Aţi vrea să vă citesc o poezie din ea?

Când George se aşează la masa domnului cu geamantan, acesta se scoală şi se mută la o altă masă.

George: Nu vrei? Atunci să-ţi stea berea în gât, canalie!

Lori: Mi se pare că e mai lung decât ăla din Frankfurt.

George se apropie de o altă masă la care stă înfipt un bărbat între două vârste. George îi ia paharul din faţă şi îl duce spre gură.

George: Nu aveţi gusturi rele. Aţi luat o votcă foarte gustoasă.

Americanul: Mister, help my! Help my, mister!

Apare Veronica în fugă.

Veronica: Nicuşor, Georgică e pe terasă!

Nicuşor: Iar?

Veronica: Da.

Nicuşor: Futu-i. Măcar azi speram să nu vină.

Veronica: Şi face ravagii.

Nicuşor: Din nou?

Veronica: Da.

Nicuşor: Băga-mi-aşi pula. Numai el ne mai lipsea. De ce oare nu se ogoieşte odată? Ce, vrea în fiecare zi să-l dăm la poliţie?

Veronica: Ar trebui să facem ceva! Şi cât mai repede pentru că se dă în stambă. Unui american i-a sfeterisit votca şi la toţi le zice că e poet.

Nicuşor: Cine e tâmpit să-l creadă că e poet? E destul doar ca să te uiţi la el ca să-ţi dai seama ce-i poate calul.

Veronica: O să ne sperie toţi clienţii, iar un american deja pleacă.

Nicuşor: Dar şi-a plătit votca?

Veronica: Da, dar, oricum, pleacă.

Nicuşor: Tu du-te şi opreşte-l pe american, iar eu am să încerc să-l potolesc pe Georgică.

Veronica: Domnule, staţi, nu pleca. Pentru dauna pe care aţi suferit-o, o să vă dăm pe gratis tot ce doriţi. Domnule, staţi nu pleca, vă facem noi cinste! Noi vă facem cinste! Luaţi, de exemplu, din partea firmei, un suc de portocale!

Veronica aleargă pe terasă după domnul care pleacă cu un suc în mână. Revine gâfâind.

Veronica: Degeaba. Nici nu a vrut să se întoarcă.

Nicuşor: Pe unul deja l-am pierdut.

Veronica: Am încercat, dar nu l-am mai putut convinge să rămână. Da tu pe Georgel l-ai calmat?

Nicuşor: Da. Dar nu ştiu pentru cât timp.

Veronica: Da cu sucu ce să fac?

Nicuşor: Dă-l încoace!

După ce-l bea, Nicuşor se porneşte pe terasă. Tocmai atunci apare Lori cu un mobil în mână.

Lori: Şefu te caută!

Nicuşor: Da, domn Andrei. Aşa e, domn Andrei. Astăzi sunt mulţi pe terasă. Să-i număr? Îi număr chiar acum.

Între timp, George se aşează la o altă masă.

George: Domnule, dacă nu sunteţi contra, eu vă pot ţine companie şi nu vă cer mult pentru asta: doar o sută de votcă şi o bere. În schimb, pot să vă povestesc ce s-a mai întâmplat între timp în oraş. Sau să vă citesc ultima mea poezie.

Nicuşor: În acest moment sunt douăzeci şi cinci.

George: Să mă scuipaţi în gură, dacă nu o să-mi spuneţi multumesc pentru asta. Haideţi să ciocnim! Mie îmi zice Georgel Munteanu! Iată buletinul meu dacă nu mă credeţi! Nu vrei să bei cu mine? O să-ţi muşti degetele, îmbuibatule!

Nicuşor: Pare-mi-se că jumătate dintre ei sunt nemţi şi americani. Să-i număr? Americani sunt şapte şi nemţii şase. Sau invers.

Nu peste mult, George se apropie de o masă de la care toată lumea a plecat. Ia un pahar şi-l scutură deasupra gurii. Apoi merge la o altă masă şi apucă o pârjoală mâncată pe jumătate şi o bagă în gură. Toţi clienţii de pe terasă îşi întorc capetele spre el.

Veronica: Nicuşor, fă ceva ca Georgel să nu-şi mai facă de cap!! Nu vezi ce face?

Nicuşor: Sigur că văd.

Veronica: Se bate cu pumnu în piept că e actor şi poet şi le cere tuturor să-i pună de băut. Da ce fel de actor şi poet o mai fi şi el când nu are dinţi în gură şi parcă a ieşit acum din ghenă? Tre să-l potolim cât mai repede, Nicuşor!

Nicuşor: Să-l liniştească Lori, fiindcă ea ştie cum să-i ia pe unii ca el.

Veronica: Da, Lori nu e.

Nicuşor: O dispărut?

Veronica: Nu cred, pur şi simplu eu nu ştiu unde e.

Lui Nicuşor îi zbârnâie mobilul.

Nicuşor: Da, şefu, ce au comandat? Nemţii, bunăoară, bere, iar americanii hot-doguri. Până acum, nemţii au supt douăzeci de beri, iar americanii au păpat cincisprezece hot-doguri. Bine, şefu. Pe curând. Sunaţi-mă într-o jumătate de oră că atunci o să am mai multe noutăţi.

Veronica: Nicuşor, o să ne fugă toţi străinii de pe terasă. Aşa ceva e inadmisibil. Nicuşor, du-te şi pune-l la punct, dacă nu vrei să rămânem fără clienţi pe terasă.

Nicuşor aleargă după boschetar şi acesta se topeşte în stradă. George se întoarce. Câţiva clienţi părăsesc terasa şi se duc la turci.

Nicuşor: Drăcia dracului. Ăsta se joacă cu noi ca pisica cu şoarecele. Am să-i smulg toţii dinţii din gură. Gata, fraiere, cu mine ţi-ai găsit naşu! Cică, e poet şi actor. Să i-o spui lui mutu. E poet şi actor, aşa cum sunt şi eu matematician.

Nicuşor prinde să-l bumbăcească.

George: Ajutor, că mă omoară! Ajutor, domnilor!

Unul câte unul, străinii părăsesc terasa.

Lori: Se împrăştie toţi. Asta urmăreşti tu? În scurt timp, nu o să mai rămână nimeni pe terasă.

Nicuşor: Drăcia dracului. Cred că ai dreptate. Dar, pe de altă parte, cât îl mai putem purta în cârcă pe hahalera asta? Poate te duci tu să-l potoleşti, că tu ştii cum să-i iei pe boschetarii ăştia

Lori: Bine, merg eu.

Lori merge la George şi îi zice nu ştiu ce şi acesta se aşează la o masă din spatele barului.

Nicuşor: Ce i-ai zis, Lori, de s-a calmat?

Lori: I-am dat o farfurie cu ciorbă.

Nicuşor: Pe care cine o s-o plătească?

Lori: Eu, fireşte.

Nicuşor: Lori, Lori!

Lori: Da cum, altfel, aş fi putut să-l potolesc?

George: Lori! Lori!

Nicuşor: Te strigă boschetarul!

Lori: Ce vrei, Georgică?

George: Şi o sută de votcă!

Nicuşor: Nu, niciun fel de votcă. Nici măcar dacă ai să-ţi vezi ceafa, nu ai să pupi vreo votcă de la noi.

George: Dar eu am s-o plătesc.

Nicuşor: Hai las-o mai moale că nu te cred!

George ţâşneşte din spatele barului şi se îndreaptă spre peretele barului şi începe să se pişe, în faţa străinilor. Turişitii pleacă şi terasa rămâne pustie.

Nicuşor: Scursuro, din cauza ta am rămas fără clienţi. Hahalero. Acum am să te fac eu piftie.

George: Dacă nu ai vrut să-mi dai o sută de votcă, acum plăteşte!

Nicuşor aleargă după George pe terasă, dar nu-l poate prinde. Se întoarce spre Lori.

Lori, cheamă poliţia ca să-l umfle!

Lori: Da pentru ce?

Nicuşor: Pentru că, din cauza lui, am rămas fără clienţi!

Lori: Şi cum ai să demonstrezi asta?

Nicuşor: Cum? Balta asta de pişat nu e o probă?

Lori: Nu ştiu, poate e.

Nicuşor: Atunci cheamă-i!

Lori: Gaborii nu răspund!

Veronica: Mai insistă!

Lori: Încercaţi voi dacă nu mă credeţi.

Nicuşor: Într-adevăr, nu răspund.

Veronica: Dă să încerc şi eu. Într-adevăr, nu răspund.

Nicuşor: Bă, Georgel, bă, da ciorba pe care ţi-a adus-o Lori cine o să mi-o plătească? Hai, scoate banii şi plăteşte-mi-o!

Lori: Parcă ţi-am spus, Nicuşor, că am s-o plătesc eu.

Nicuşor: Nu, eu vreau ca el să scoată banii din buzunar. El a păpat-o, el să scoată verzişorii.

George: Dar cum s-o plătesc dacă nu m-am atins de ea?

Nicuşor: Cum aşa nu te-ai atins: doar farfuria e goală?

Lori: Lasă că o plătesc eu.

Nicuşor: Ba nu, Lori, să şi-o plătească singur, că e ditamai poet şi actor. Ce fel de poet mai eşti şi tu, bă, pulă, dacă nu eşti în stare să plăteşti o ciorbă de fasole?

Nicuşor se uită ţintă la Lori. După care, îl prinde pe George şi îl împinge în spatele barului.

Nicuşor: Hei, Georgică, de ce te-ai purtat aşa de urât cu clienţii noştri, bă, pulă? Uite, din cauza ta, terasa noastră acum e pustie.

Nicuşor îl doboară la pământ şi începe să-l lovească. George răcneşte.

George: Ajutor, că mă omoară!

Lori: Linişte, că pe terasa noastră a intrat un alt grup de străini. Hai să le luăm comanda, Nicuşor!

Nicuşor: Doar după ce-l leg de scaun pe căcănarul ăsta, vin şi eu pe terasă. Gata, fraiere, ţi-ai găsit naşul cu mine.

Lori: Nu, n-au vrut să rămână la noi, au ieşit şi s-au dus la turci.

Nicuşor: Futu-i pula mea. Sunt sigur că numai şi numai din cauza ta.

Nicuşor îl izbeşte peste faţă.

George: Da pentru ce, şefu?

Nicuşor: Pentru că te porţi ca un porc, fazanule. Plăteşte-ţi borşul sau chem poliţia!

George îşi pipăie toate buzunarele.

Nicuşor: Bă, Georgică, bă, hai mai repede, bă?

George: Nu am nici un ban la mine, şefu. Vă las buletinul în schimb, iar mâine vă întorc banii ca ceasul. La orice oră doriţi! Tot aici!

Nicuşor: Bă, Georgică, tu glumeşti, bă?

George: Nu de alta, da pur si simplu mi-am uitat banii acasă. Oricui i se poate întâmpla asta, şefu. I-am uitat în perechea ailaltă de blugi în care am ublat toată săptămâna trecută. Blugii ăia sunt mai faini, dar nu-i pot purta o veşnicie, şefu.

Nicuşor: Uite paharul ăsta mizerabil fusese plin cu Stolicinaia şi tu l-ai supt până la fund. Iată-l. Îl vezi? L-ai supt până la fund. E gol. Nu a mai rămas nicio picătură în el. Nimic nu mai curge. Oricât l-ai scutura. Oricât l-ai zgâlţâi. Fir-ar să fie. Nicio picătură nu se mai scurge. Şi nu era al tău, bă.

Nicuşor îi trage la gioale.

Lori: Nicuşor, terasa noastră iar s-a umplut de lume şi numai de scandal nu ne arde acum. Tipii vorbesc în engleză. Bănuiesc că sunt americani. Hai să-i servim mai iute.

Nicuşor îi leagă şi picioarele de scaun.

Nicuşor: După ce le iau comanda domnilor, te târâi la poliţie, găinaţule.

George: Dar nu aş putea să-mi plătesc borşul cu pantofii ăştia ai mei? Sunt nişte pantofi americăneşti, de bună calitate. Sau cu sacoul!

Nicuşor îi leagă şi picioarele de picioarele scaunului.

Nicuşor: Mai bine i-ai arunca la ghenă. Şi apoi, nu numai despre borş e vorba acum, ci şi despre felul cum te porţi tu cu oamenii. Şobolan nenorocit. Cui vrei să-i pui tu bărbi că eşti poet şi actor, când tu eşti un boschetar în toată legea?

Nicuşor pleacă foarte nervos.

George ( vorbeşte în barbă): Băga-mi-aş pula.

Nicuşor: Ce ai spus, bă?

Nicuşor vrea să-l lovească, dar Lori îl prinde de mână.

Lori: Puiuţule, americanii aşteaptă bericile astea pe terasă.

Lori începe să se smiorcăiască.

Nicuşor: Bine, mă duc. Dar, totuşi, am impresia, Lori, că tu îi iei apărarea boschetarului ăsta jegos.

Lori: Ţi se pare.

Nicuşor: Ei aş!

Lori: Cum aşa?

Nicuşor: Şi nu e prima dată când am impresia asta.

Lori: Exagerezi, iubitule.

Nicuşor: Să i-o spui asta lui nenea Sandu, dar nu mie. Oare ce te leagă pe tine de boschetarul ăsta, Lori?

Lori: Nicuşor, americanii ăia vor bere.

Nicuşor: Mi se fâlfâie de americani. Eu vreau să ştiu ce ai tu în comun cu ecologistul ăsta nespălat şi puturors! Până nu-mi răspunzi nu mă mişc nicăieri de aici.

Lori îi smulge berele din mână şi zboară pe terasă.

Nicuşor: Gata, bă, pulicică, te duc la curcani.

Nicuşor îi dezleagă mâinile şi picioarele şi-l îmbrânceşte.

Lori: Şi americanii ce o să spună când o să te vadă că ţi-ai pus mintea cu un boschetar?

Nicuşor: Mi se rupe.

Lori: Da de ce nu-l duci mai târziu?

Nicuşor: Taci din gură, curvo, că am să-ţi ard una de o să-ţi meargă toţi fulgii.

Lori: Dacă vrei să dormi în noaptea asta singur, încearcă.

Nicuşor: M-a luat gura pe dinainte şi nu am ştiut ce spun! Iartă-mă, Lori!

Lori: Deci, nu vrei să dormi singur?

Nicuşor: Hai, hai, iartă-mă, Lori!

Lori: Nici nu mă gândesc. Dar eu te previn, nu face să te ambalezi aşa pentru un sfârâiac ca ăsta.

Nicuşor: Hai că m-o luat şi pe mine gura pe dinainte şi nu am ştiut ce spun. Dar îţi promit că mai mult nu o să se repete. Îţi promit, Lori!

Lori: Şi tu vrei ca eu să te cred? Nici vorbă! Doar nu sunt fraieră?

George începe să răcnească.

George: Săriţi că mă omoară!

Lori: Lasă-l dracului că o să te faci de băcănie în faţa americanilor! Asta vrei tu?

Nicuşor: Atunci... o să-l leg iar de scaun. Oricum, nu am de gând să-l las să iasă pe terasă. Uf, ce tare m-o mai enervat tipu. Cică e poet. Şi dacă eşti poet şi actor înseamnă că ţi se permite orice? Adică să fii un porc? Pur şi simplu îmi vine să-l apuc de gât şi să-l dau cu capul de pereţi. Dar mai bine am să-l leg de scaunul ăsta şi am să-i pun şi un căluş în gură.

Nicuşor îi bagă o cârpă în gură. Lori îl apucă de mână.

Lori: Poate mai bine îi dăm ceva de lucru în bar. L-am putea pune, de exemplu, să spele podeaua.

Nicuşor: Dar a spălat-o mariţa mai înainte?

Lori: S-o mai spele şi el o dată!

Nicuşor: Lori, mi se pare mie, sau tu chiar îi ţii partea.

Lori: Ţi se pare.

Nicuşor: Lori, tu ceva ascunzi de mine. Hai ieşi de după agud si zi-mi şi mie de ce îl aperi pe nespălatul ăsta? Sau, poate, îl cunoşti de undeva?

Lori: Nici cât negru sub unghie. De unde l-aş putea eu cunoaşte?

Nicuşor: Da eu de unde să ştiu?

Lori: Poate eşti cumva gelos?

Nicuşor: Ei aş?! Cum să fii gelos pe un tip care numără ciorile prin aeroport?

Lori: Şi atunci de ce îmi scoţi ochii?

Nicuşor: De bou ce sunt.

Lori: Ar trebui să fii cu totul tâmpit ca să crezi că eu pot avea ceva cu un...pomanagiu.

Nicuşor: Parcă ţi-am mai zis odată, că nu te suspectez de nimic.

Lori: Şi atunci de ce ai început să mă iei la întrebări?

Nicuşor: Iubito, mii de scuze. Mi s-au întunecat minţile. Cât se poate să ne clănţănim atâta?

Lori: Tu ai început, impotentule!

Nicuşor: Am greşit, draga mea. Am greşit.

Lori: Atunci, iubitule, îl punem să spele buda?

Nicuşor deschide uşa toaletei.

Nicuşor: Georgel, buda asta fă-o pahar, băiatu!

George: Am înţeles, şefu.

Nicuşor ( i se adresează lui George): Cu dero spal-o ,Georgică, cu dero!

George: Am înteles, şefu!

Nicuşor examinează buda.

Nicuşor: Acum parcă e mai bine!

Nicuşor face pipi.

Nicuşor: Bă, ia trage apa după mine!

Apare Lori în fuga.

Lori : Te cheamă Veronica. E ceva urgent.

Nicuşor pleacă supus pe terasă.

Nicuşor: Ce ai păţit, fato?

Veronica: Un client vrea să-şi plătească consumaţia cu dolari şi eu nu ştiu să-i iau sau nu.

Nicuşor: Iei, fireşte, dar restul dă-i-l în lei.

Lori: Uite, hai să-l punem să ducă lăzile astea goale în spatele barului. Tot mai bine, decât să-l ţinem legat sau să-l dăm la poliţie.

Nicuşor: Eu l-aş ţine, totuşi, în colivie.

Lori: Să ştii, însă, că, oricum, nu are cine să le ducă: pentru mine sunt prea grele, iar tu nu prea ai timp.

Nicuşor: Ok, îl pun să care lăzile. Dar, după asta, oricum, o să-l înfund după gratii, că nu vezi cum ne fug clienţii de pe terasă. Bă, Georgel, bă, ia lăzile astea de aici şi du-le în spatele barului şi mai repede, bă. Totuşi, Lori, e ceva ciudat la mijloc. E... Uită-te iar şi-a deschis şliţul şi se pişă pe peretele cafenelei noastre şi lumea pleacă. Acum nu-l mai iert pentru nimic în lume. Sau, poate, tu nu vezi asta?

Lori: Văd. Cum sa nu văd.

Nicuşor: Lori, daca n-o să scăpăm imediat de el, o să rămânem fără clienţi pe terasă. Ar trebui să fim cu totul tâmpiţi ca să nu-l măturăm dracului de aici. Iată ce propun eu: să-l dăm în gât odată şi pentru totdeauna şi ce ocazie mai bună ca asta o să mai avem vreodată. Mai ales că nu o să-l acuzăm în abstract, pentru că l-am prins cu raţa în traistă. Eu, unul, nu am de gând să-l las să cadă iar în picioare. Tu, da?

Lori: Nici eu nu am de gând.

Nicuşor: Cât se mai poate, Lori?! Cât îl mai putem lăsa să ne ia la vale?

Veronica: Dar oare de ce o face?

Nicuşor: De fraier ce e!

Lori îl apucă de mâna şi îl trage în spatele barului. Îl îmbrătişează strâns şi îl pupă.

Lori: Da, desigur, ce mai aştepţi? Du-l la mititica.

Nicuşor: Vrei tu asta?

Lori: Cum să nu? Bineînţeles.

Nicuşor: M-ai făcut fericit, Lori! De-ai şti cât te iubesc, Lori! Pentru că, uită-te şi tu, am mai rămas pe terasă doar cu un singur client. Restul, au fugit ca potârnichile de bombagiul ăsta nenorocit!

Nicuşor sună la mobil.

Nicuşor: Într-o mică pe ceas, trimiteţi-mi o dubă pe terasă. Nu aveţi niciuna liberă?

O pupă pe Lori pe buze şi se miscă printre mese în pas alergător. Lori se ascunde în spatele tejghelei şi răsfoieşte un caiet cu poze.

Nicuşor (vorbeşte la mobil): Stelică, tu eşti azi în tură? Minunat, frate! Iată care-i buba. Trimite-mi o dubă pe terasă ca să-l umflu pe un bou care mi-a speriat toţi clienţii. Da, e boschetarul ăla tâmpit care şi-a mutatat viza de reşedinţă pe terasa noastră. Da, ştiu că-l cunoşti. De aia şi te rog să-mi trimiţi o dubă ca să-i dau paşaportul.

George o priveşte pe Lori care trece pe lângă el. Lori îi lasă pe masă un săndviş, fără să-l privească, şi George îl ia şi-l mănâncă lacom. În timpul ăsta pe terasă intră un domn îmbrăcat foarte elegant, cu o geantă în mână.

Nicuşor: Vii chiar acum? Bine, te aştept.

Veronica: Uite a mai apărut un client pe terasa noastră.

Nicuşor: Mi se pare ca e un american. Mi se pare că e unul dintre ăia care o coborât din avionul de Frankfurt. Veronica, nu te duci tu sa-i iei comanda, că tu o cam rupi pe englezeşte.

Veronica: Da de ce nu se duce Lori?

Nicuşor: Se poate duce şi Lori, nu altceva! Dar tu nu pentru a agăţa străini bogaţi te-ai angajat la noi?

Veronica: Nu, eu nu pentru asta.

Nicuşor: Bine, atunci să-l servească Lori. Şi mai iute!

Veronica: Dar Lori nu ştiu unde-i!

Nicuşor: Poate-i la budă!

Veronica: Şi ce-mi propui să merg s-o caut la budă?

Nicuşor: Da, sigur că da.

Veronica: Nu e la budă.

Veronica se îndreaptă spre budă.

Nicuşor: Domnul a început să se foiască pe scaun. Poate te duci tu, Veronica, să-i iei comanda.

Veronica: Bine, merg eu.

Apare Stelică.

Stelică: Ei, frate, unde e poetul?

Nicuşor: Iată-l! L-am legat de scaun ca să nu fugă!

Stelică: Şi zici că a vrut s-o jefuiască pe o franţuzoaică?

Nicuşor: Sigur că da. Dar am picat eu la marele fix. Da o sută nu vrei?

Stelică: Când sunt în uniformă, nu obişnuiesc.

Nicuşor: Atunci dezbracă-ţi uniforma şi îmbrac-o după ce tragi un păhărel.

Stelică: Mai degraba, după servici.

Nicuşor: Da cât mai ai până ieşi din tură?

Stelică: O jumate de oră.

Nicuşor: Atunci revino înapoi peste o jumate de oră.

Stelică îl îmbrânceşte pe George afară.

Veronica: Ce aţi dori să serviţi, domnule?

Americanul: Un ceai verde, domnisoară!

Veronica: Lori, du-i domnului un ceai verde, că eu vreau să fumez o ţigară! Lori!

Americanul se uită ţintă la George în timp ce acesta este îmbrâncit de pe terasă de către Stelică.
Apare Veronica gâfaind.

Veronica: Nicuşor! Nicuşor! Lori nu-i nicăieri!

Nicuşor: Cum nu-i nicăieri?

Veronica: Adică, a dispărut.

Nicuşor: Cum a dispărut?

Veronica: Iată aşa: a dispărut. La budă nu-i. În bucătărie nu-i. În curtea din dos nu-i.

Nicuşor: Da în camera pentru ştabi?

Veronica: Nu-i nici acolo!

Nicuşor:Da unde oare o fi?

Veronica: Poate că i s-o făcut rau şi a mers acasă.

Nicuşor: Cum să meargă acasă, fără să măî prevină? Parcă nu cred!

Veronica: Da atunci unde-i Lori?

Nicuşor: Ia s-o caut eu. E prima dată când îmi face una ca asta!

Apare americanul şi se posteaza in fata celor doi.

Americanul: Domnule politist, mie imi spune Paul, şi aş vrea să vă intreb, dar vă rog să nu vă supăraţi, aş vrea să-mi spuneţi şi mie de ce l-aţi arestat pe domnul ăsta?

Nicuşor: Nici la mobil nu răspunde.

Stelică: Da ţie ce nu-ţi ajunge, frate?

Nicuşor: Poate că i s-o întâmplat ceva. Merg s-o caut acasă. Pâna mă întorc, ai grijă tu de clienţi. Bine, Veronica?

Americanul: Eu chiar acum am coborât din avion, am oprit un taxi, ba chiar l-am plătit, taxiul mă aşteaptă în faţa cafenelei, dar, auzind gălăgia de aici, am intrat să văd ce se petrece.

Veronica: Cum sa nu, Nicuşor. Mergi fără grijă.

Stelică: Şi, ai văzut?

Americanul: Domnule, de ce l-aţi arestat pe acest domn?

Nicuşor pleacă în fugă, Veronica se apropie de poliţist şi de american.

Stelică: Ăsta e domn? Nu simţi cum pute?

Paul: Ei şi ce dacă pute?

Stelică: Oare un om normal poate să pută în halul ăsta?

Paul: Domnule, doar pentru că pute vreţi să-l duceţi la poliţie?

Stelică: Of cours, în pula mea.

Veronica se iţeste in spatele poliţistului şi-i şopteste ceva la ureche.

Stelică: A, matale eşti american. Cu asta şi trebuia să începi. Cum să va spun, dragă domnule, bombagiul ăsta refuză să plateasca ceea ce a consumat şi se ia de clienţi.

Americanul: Si ce a consumat?

Stelică: Si ce a consumat, Nicuşor?

Veronica: Nicuşor lipseşte o vreme.

Stelică: Da tu nu ştii ce-o consumat boschetarul ăsta?

Veronica: Cum să nu stiu. O ciorbă de fasole!

Americanul: Şi cât valorează ciorba asta de fasole?

Veronica: Treizeci de lei.

Stelică: Exact, treizeci de lei. Plus amenda. O mie treizeci de lei în total.

Americanul: Si doar pentru o ciorbă de fasole vreţi sa-l arestaţi?

Stelică: Azi furi o ciorbă de fasole si mâine dai spargere la o bancă.

Revine Nicuşor în fugă.

Nicuşor: Nu-i acasă. Am descuiat uşa si nu era acasă.

Veronica: Voi staţi împreună?

Nicuşor: Da, demult. Tu nu ai ştiut?

Veronica: Nu am ştiut. Eu sunt nouă aici, ce ai uitat, lucrez doar de o săptămână. Doar de o săptămână, dar îmi pare că de câteva luni.

Stelică ( i se adreseaza lui George care în tot răstimpul ăsta l-a privit fix pe american): Urmaţi-mă, domnule!

Nicuşor: Dar oare unde ar putea fi acum Lori?

Americanul: Ţineţi o mie şi treizeci de lei şi daţi-i drumul.

Veronica: Poate e la colega noastră din tura de noapte, la Irina?

Stelică: Bani gheaţă?

Americanul: Da, bani gheaţă.

Stelică: Vă puneţi obrazul pentru bombagiul ăsta? Da ăsta-i un ecologist, domnule, care se dă drept actor şi poet! Dar toată ziua e boschetar: nu vedeti cum mai pute! Pute asa de tare că îţi vine să borăşti când stai lânga el. Dumneavoastră nu vreţi să borâţi, domnule?

Nicuşor: Ca bine zici! Merg la Irina!

Americanul: Nu, eu nu vreau. Ţineţi banii! Sau nu sunt destui?

Stelică: Staţi să mai calculez o dată.

Americanul: Sigur că da. Calculaţi bine ca să nu greşiţi cumva!

Stelică: Ba nu, amenda e de două mii de lei. Deci, în total ar fi două mii şi treizeci de lei

Americanul: Luaţi banii şi daţi-i drumul.

Stelică ( numără banii): O mie, două. Două mii treizeci.

Americanul : E bine?

Stelică: Staţi aşa. Da votca oare şi-a plătit-o?

Americanul: Bine, mai luaţi cincizeci de lei. Acum ne puteţi lăsa singuri?

Revine Nicuşor.

Nicuşor: Nu e nici la Irina. Unde dracului ar putea fi?

Stelică i se adresează lui George.

Stelică: Acum eşti liber. Dar să fie pentru ultima oară.

George: Am înţeles, domnule poliţist.

Veronica: Da poate-i la soră-sa?

Nicuşor: Dar cum de hodoronc-tronc să lase totul baltă şi să meargă la soră-sa.

Geogre si Americanul se privesc ţintă şi nu scot o vorbă.

Veronica: Cine ştie, poate are vreun motiv s-o facă?!

Nicuşor: Merg s-o caut la soră-sa!

Veronica se apropie de american cu o tavă pe care e un ceainic plin cu ceai.

Veronica: Pliz! Şi cum e în America, domnule?

Americanul: Dar de unde ştiti că am venit din America?

Veronica: După accent, mi-am dat seama.

Americanul: Nu mai spuneţi!

Nicuşor: Pe faţa dumneavoastră scrie că veniţi din America!

Nicuşor intră în bar gâfaind.

Nicuşor: Lori! Lori!

Nicuşor: Lori! Lori!

Nicuşor pătrunde în bucătărie, în fugă.

Nicuşor: Lori! Unde eşti, Lori? De ce nu răspunzi, Lori!

Nicuşor iese în stradă şi îşi suceşte gâtul în toate părţile. Se aud claxoanele maşinilor.

Nicuşor: Lori nu-i nicăieri! A dispărut, Lori! Dar unde oare putea să dispară? Unde oare? Şi de ce? Lori! Lori!

Americanul (i se adresează lui George): Domnule, mie imi spune Paul.

Americanul pronunţă Paul americăneşte. Se aude Pol.

Nicuşor: Nu-i acasă. Am descuiat uşa si nu era acasă. Deci, pe acasă nu a trecut. Da unde-i oare?

Nicuşor traversează terasa.

Veronica: Mai doriţi ceva, domnilor?

Veronica merge printre mese, strângând sticlelel goale.

Veronica: Ce aţi vrea să vă mai aduc, domnilor?

Veronica trece în spatele barului, cu tava plină.

Nicuşor: Nici cu spatele nu am simţit că a dispărut. Ea e nouă aici. Lucrează doar de vreo câteva luni, dar îmi pare că de ani de zile. Însă pentru prima dată îmi face una ca asta. Până acum, niciodată nu m-a ţepuit. Îmi spunea orice mişcare pe care o făcea. Dar acum? Ce dracu s-a întâmplat cu ea acum? Oare s-o fi atins atât de tare cuvintele mele că s-o hotărât să-mi dea papucii? De când ne-am combinat, încă nu mi-a mai făcut una ca asta. Şi nici nu am pe cine să întreb, fiindcă Veronica şi-a încheiat de mult tura şi a plecat acasă. Ce mai încolo şi încoace, pur şi simplu sunt nevoit să înghit găluşca.

Paul îl priveşte fix pe George. George se uită speriat în jur.

Nicuşor: Dar, totuşi, aşa nu se face, Lori! Poftim, cafeaua dumneavoastră, domnule!

Paul: Domnule, dar eu nu am cerut cafea.

Nicuşor: Nu aţi cerut?! Dar cine a cerut cafea? Nimeni? Atunci am s-o beau eu.

George sparge tăcerea.

George: Paul?

Paul il priveste şi mai intens.

Paul: George?

George: Paul?

Paul: George?

George: Tu esti, Paul?

Paul: Da, eu sunt George!

George: Dar ce cauţi aici că parcă erai în America?

Paul: Am sosit din America acum o jumătate de oră.

George: Acum o jumătate de oră?

Paul: Acum o jumatate de ora am coborât din avion.

George: De necrezut?! Acum o jumătate de oră ai coborât din avion?

Paul: Da, în urmă cu o jumătate de oră am păşit pe ultima treaptă a scării.

George: Fantastic.

Nicuşor (i se adreseaza Veronicăi): Cum oare a putut să plece fără să-mi spună unde?

Veronica: Linişteşte-te, Nicuşor, că o să se întoarcă ea.

Nicuşor: Asa nu se face, Veronica! Nu se face aşa!

Veronica: Linişteşte-te, omule, şi mergi mai bine pe terasă şi ia comanda de la americani.

Nicuşor: Acum eu nu mai sunt în stare de nimic decât să beau ceva.

Veronica: În niciun caz. Ce vrei să-mi rup gâtul singură? Clemenţă, frate, că abia mai respir!

Nicuşor n-o ascultă şi-şi umple un pahar cu votcă.

Veronica: Cum de dracului un american se întreţine cu un gunoi ca ăsta? Pe mine nu mă taie capul!

Veronica mănâncă seminţe de floarea soarelui.

Veronica: S-o întors lumea cu capul în jos, Nicuşor.

Nicuşor: Dacă şi-a plătit consumaţia, poate să se întreţină şi cu Sadam că mi se rupe.

Veronica continuă să mănânce seminţe de floarea soarelui.

Veronica: Nu. Orice ar fi, da eu mă duc să-i pun obiala în obraz!

Nicuşor: Dă-i în pula mea, Veronica!

Paul: Taxiul încă mă mai aşteaptă în stradă.

George: Şi de ce nu te cari?

Paul: Cum să plec când te-am reîntîlnit pe tine, căci voiam neapărat să te găsesc. Mai ales că nu te-am mai văzut de când încă mai trăia împuşcatul.

George: Şi m-ai văzut?

Paul: Da.

George: Certându-mă cu chelnerii într-un bar mizerabil. Pentru că nu mi-am plătit ciorba de fasole.

Veronica: Cum îndrăzneşti, fraiere, să spui că barul nostru e mizerabil? Mai degrabă, tu eşti o băşină! Mai bine ai merge să te speli undeva! Din cap până în picioare! Că puţi îngrozitor!

Paul: Domnişoară, vă rog, nu vă băgaţi în ciorba noastră, şi mai bine serviţi-mă cu o votcă.

Nicuşor: Da poate e la vară-sa? Ia s-o sun pe Andreea!

George: Vezi cum suntem noi trataţi pe aici?

Paul: Nu-i lua în seamă.

George: Da cum de ai putut tu să dai pentru ciorba mea tocmai două mii optzeci de lei, când, în realitate, ea costă treizeci de lei. De câte ori ai plătit-o mai scump? De aproapre trei sute de ori.

Paul: Asta nu are nicio importanţă.

Nicuşor : Nu e nici la vara ei. Unde oare s-o mai caut?

Veronica: Nicuşor, nu plânge şi du-i votca americanului. Hai, fii bărbat, Nicuşor, şi du-i americanului votca!

Nicuşor se opreşte, brusc, locului.

Veronica: Linişteşte-te, Nicuşor, că o să se întoarcă ea la tine. Acum e important să te calmezi. Deci, ia-o mai uşor. Linişteşte-te, omule, şi du-i votca americanului.

Un alt client îi face semne disperate cu mâna.

Nicuşor: Acum eu nu mai sunt în stare de nimic necum să mai beau ceva.

Un alt client îi face semne disperate cu mâna.

Veronica: În nici un caz. Ce vrei să ne fugă toţi clienţii de pe terasă?!

George: Cum, nu are? Sau, poate, ai auzit că nu am cu ce să-mi plătesc ciorba şi ai venit din America special pentru asta?

Paul: Da, am putea spune şi aşa.

Apare patronul.

Patronul: Cum merge treaba?

Nicuşor: Nu ne plângem, după cum v-am mai raportat.

Patronul: Da Lori unde-i?

Nicuşor: E la baie.

Patronul: Spune-i să treacă urgent pe la mine.

Patronul pleacă în biroul său. Nicuşor i se adresează în barbă Veronicăi.

Nicuşor: Am bulit-o! Şeful o aşteaptă pe Lori în biroul său, da ea nu-i nicăieri. Ce ne facem acum?

Veronica: O să ne facem că plouă.

Nicuşor îi duce lui George ciorba, cartofii prăjiţi şi micii. George se apucă să hapăiască hulpav.

Nicuşor: Poftă bună, domnule! Aţi mai dori şeva?

Paul: Poate o votcă!

George: Două votci.

Paul: Exact, două votci.

Nicuşor: Într-o secundă, domnule.

Apare poliţistul îmbrăcat în haine civile.

Stelică: Acum am voie să beau. Nu mai sunt în tură.

Nicuşor: Sigur, Stelică.

Stelică: Stai să-mi scot tunica şi după asta dă-mi o votcă.

Nicuşor: Ok, Stelică.

Paul: Pe vremea împuşcatului, îmi jucau şoarecii în burtă la repetiţii.

George: Şi mie, la fel.

Paul: Pe atunci, repetam Primăvara germana în subsolul lui Ghenură unde era tare igrasios şi friguros.

George: Şi atunci de ce te-ai mai întors?

Ştefan: George, eu m-am întors, fiindcă am făcut in America foarte mulţi bani. Foarte mulţi bani, nu altceva. Acum am părălet căcălău. Poţi să-ţi comanzi orice vrei. Orice!

George: Mai vreau o sută de vodcă.

Paul: Fac cinste la toată lumea. La toată lumea de aici. Ia-ţi tot ce vrei. Ia-ţi un whisky!

George: Nu vreau whisky.

Paul: Dar ce vrei?

George: O votcă Stolicinaia.

Paul: Băiete, o votcă Stolicinaia.

Nicuşor le aduce o votcă Stolicinaia.

Nicuşor: Banii înainte.

Paul: Bineînţeles.

Nicuşor: Întâi îmi plătiţi votca şi după aia v-o destup.

Paul: Cum doriţi? Poftim, banii. Şi mai aduceţi-mi, vă rog, şi o cafea.

Paul plăteşte votca şi Nicuşor pleacă.

Veronica: Nicuşor, nu plânge, fii bărbat, că poate i-o fi trecut şi ei pe dinainte cineva. Ia-te în mâini şi du-le oamenilor ăia cafeaua. Hai, fii bărbat, Nicuşor, şi du-le cafeaua oamenilor ăia! Dar vezi să n-o verşi pe drum!

Nicuşor pleacă.

Paul: Domnule, dar dumneata mi-ai vărsat toată cafeaua pe drum?!

Nicuşor: Vă aduc alta imediat!

Paul: Bătrâne, da ce-i cu tine?

George: La ce te referi?

Paul: Nu te recunosc.

George: Ce ai în vedere?

Paul: Arăţi ca un pomanagiu. Eşti îmbrăcat foarte neglijent, dacă e să mă exprim mai eufemistic şi ai părul sârmos.

George: Crezi?

Paul: Dar asta se vede cu ochiul liber. Tu care erai tot timpul foarte elegant acum porţi nişte pantaloni găuriţi în fund. Şi un sacou rupt în coate. Şi mai miroase de la tine ca de la o ghenă.

George: Pentru că dorm în stradă.

Paul: Stai un pic.

George: Ce este?

Paul: Porţi aceleaşi haine în care erai îmbrăcat şi pe vremea împuşcatului.

George: Ei, asta e chiar cu coarne: nu mai sunt chiar aceleaşi.

Suna telefonul Veronicăi, care vorbeste în barbă.

Nicuşor: Cu cine vorbeşti, Veronica?

Veronica: Ssst, iti spun dupa ce termin de vorbit. Stai, vin imediat!

Nicuşor: Unde mergi, Veronica?

Veronica: Merg la baie.

Nicuşor: Ai să te întorci repede?

Veronica: Sigur. Da tu du-te si serveste-i pe clienţii din fund. Nu vezi ca ne fac semne disperate cu mâinile?!

Nicuşor: Mă duc numaidecit.

Veronica vorbeşte la mobil în bucătărie. Vorbeşte pe sub căciulă, cu ochii în patru. Veronica trece prin faţa băiei şi, brusc,o trage cineva înăuntru. E Lori.

Lori: Americanu încă nu a plecat?

Veronica: Încă nu. Mai e pe terasa. Stă de vorbă cu boschetarul. Îţi poţi închipui aşa ceva?

Lori: Dar oare despre ce ar putea să vorbească un american înstărit cu un oase goale?

Veronica: Nu ştiu despre ce vorbesc, dar dacă vrei pot să merg şi să trag cu urechea.

Lori: Sigur că vreau.

Veronica: Vine Nicuşor!

Lori: Atunci eu am plecat! Voi fi in barul de vizavi! Cheamă-mă după ce pleacă americanul.

George: Dar chiar mai ţii tu minte în ce eram eu îmbrăcat pe vremea comunismului?

Paul: Cum să nu, bătrâne?

George: Bine, dar de atunci a trecut un car de ani.

Paul: Ştii la ce mă gândesc eu acum?

George: La ce?

Paul: Cum să te duc în magazinul din aeroport ca să te îmbrac în haine noi.

George: Nu vreau să merg la niciun magazin.

Paul: Dar plătesc eu.

George: Decât să arunci banii pe fereastra magazinului, mai bine dă-mi-i mie. Însă doar echivalentul valorii hainelor. Nu mai mult, dar nici mai puţin.

Paul: Ba nu, amice. Domnule Nicuşor, am o rugăminte, duceţi-vă în magazinul din aeroport şi cumpăraţi-i prietenului meu o pereche de blugi, un maieu , o flanea, un sacou şi o pereche de pantofi.

Nicuşor: Cui?

Paul: Acestui domn!

Nicuşor: Acestui suflă-n vânt?

Paul: Da, acestui domn! Uitaţi-vă, poftim aceşti bani, sunt un bacşis pentru dumneavoastră pentru comision.

Nicuşor: Sigur, cum sa nu!

George: Nu vă deranjaţi, domnule Nicuşor, şi vedeţi-vă de treabă.

Paul: Vă rog, domnule!

Nicuşor: Plec chiar acum!

Se apropie fuga-fuga de Veronica.

Nicuşor: Veronica, eu merg să-i fac americanului un comision şi revin cât ai zice peşte.

Revine Nicuşor, cu o pungă cu haine. O caută pe Veronica.

Nicuşor: Veronica, Veronica!

Intră în bucătărie.

Nicuşor: Veronica, Veronica!

Îşi iţeşte capul pe terasă.

Nicuşor (vorbind cu jumătate de gură): Ce nebunie, domnilor! A dispărut şi Veronica! Da oare unde? Unde s-o fi dus şi Veronica?

Nicuşor se îndreaptă glonte cu punga cu haine pe terasă. I-o întinde lui Paul.

Paul: Mulţumesc, domnule Nicuşor. Domnule Nicuşor, restul e al dumneavoastră. Şi, vreau să vă mai rog ceva, conduceţi-l pe prietenul meu la baie ca să-şi schimbe hainele. Aţi putea să-l conduceţi chiar acum. Da, vă rog, nu mai târziu, ci chiar acum.

George: Da de unde ai luat-o că eu vreau să-mi schimb hainele?

Paul: Nu vezi cum eşti îmbrăcat?

George: Tu pentru asta ai revenit în pula mea din America?

Paul: Da, anume pentru asta.

George: Ca să mă dezbraci şi să mă îmbraci pe mine, futu-i?

Paul: Anume pentru asta. Până să plec, purtam şi eu nişte pantaloni rupţi în fund.

George: Îmi amintesc.

Paul: Şi nu aveam nici un chior în buzunar.

George: Îmi amintesc şi asta.

Paul: De câte ori mi-ai făcut tu cinste cu cafea!

George: Îmi amintesc şi asta.

Paul: Sau cu vin.

George: Asta puteai să n-o mai ţii minte.

Paul: Eu din cauza asta am plecat. Anume din cauza asta.

George: Bine că mi-ai spus că eu aşa şi nu am înţeles de ce te-ai cărat tu atunci.

Paul: Bine, dar v-am spus că am să mă întorc şi m-am întors.

George: Nu mai spune?!

Paul: Da, m-am întors.

George: Văd.

Paul: Eu m-am ţinut de cuvânt.

George: Văd.

Paul: Hai, du-te odată şi te schimbă că, nu prea îmi place să stau la poveşti cu bombagiii.

George: Va trebui să te obişnuieşti, dacă tot te-ai întors.

Paul: Dar eu nu vreau să mă obişnuiesc cu asta. Eu nu pentru asta m-am întors.

George: Hei, amice, ascultă-mă atent, dacă nu-ţi convine ceva, eu pur şi simplu mă scol şi plec în pula mea. Plec chiar acum.

Paul: Ei aş?! Pleacă!

George nu se clinteşte de pe scaun.

Paul: Mai degrabă, cred că am să plec eu dacă nu vrei să-mi satisfaci bâzdâcul.

Paul dă se scoale, însă George îl înşfacă de mână.

George: Bine, bine. Mă schimb.

Peste câteva clipe reapare îmbrăcat în alte haine. E de nerecunoscut. Apare Veronica.

Nicuşor: Unde ai fost, Veronica, că eu credeam că ai dispărut şi tu?

Veronica: Am fost după roşii.

Nicuşor: Da pe Lori nu ai întâlnit-o cumva pe drum?

Veronica: Nu.

Nicuşor: Drăcia dracului, oare unde o fi?

Veronica: Nu ştiu, da unde s-o evaporat pomanagiul?

Nicuşor: E tot acolo.

Veronica: Unde e că eu nu-l zăresc? Văd doar doi domni bine de tot şi niciun pomanagiu.

Nicuşor: Pur şi simplu s-o îmbrăcat în alte haine.

Veronica: E de nerecunoscut.

Patronul: Nicuşor, Lori încă nu o ieşit de la baie?

Nicuşor: O ieşit, dar a intrat înapoi că s-o stricat la burtă.

Patronul: Cum iese, să-i spui neapărat să treacă pe la mine!

Nicuşor se îndreaptă spre cei doi.

George: O ciorbă de fasole, cartofi prăjiţi şi mici la grătar.

Nicuşor: Mă întorc pe mică pe ceas, domnule George.

Veronica: M-a sunat Lori şi mi-a spus că e la o prietenă de a ei care nu se simte prea bine. M-a rugat să-ţi transmit să nu-ţi faci griji că o să vină cât de repede poate.

Nicuşor: Da de ce nu mi-ai dat-o să vorbesc cu ea?

Veronica: Pentru că se grăbea. Dar îţi transmite scuzele ei, iar explicaţiile o să ţi le dea după ce revine.

Nicuşor: Important e ca patronul să-i nu observe lipsa. Altfel, o s-o zboare cât te-ai răsuci într-un picior.

Paul: În toamna aia, repetam în faţa şobolanilor şi câinilor vagabonzi...piesa aia a lui Frank Wedekind.

George: Deşteptarea primăverii.

Paul: Eu îl repetam pe Melchior.

George: Iar eu pe Moritz...

Paul (îi ia vorba din gură): ...La lumina chioară a unui bec chircit în tavan.

George: Dar repetam. Şi eram fericit.

Nicuşor: Lori nu-mi răspunde la telefon. Oare unde o fi Lori? Oare nu mi-a dat papucii pentru totdeauna?

Nicuşor bea o votcă, singur, stând cu mâinile sprijinite de sertar.

Paul: Nu cred.

George: Ba nu, eu eram fericit.

Paul: Chiar şi dacă nu ne-am putut angaja în niciun teatru după facultate.

George: Ce rahat!

Paul: Sau nu-i aşa?

George: Aşa e! Poate de aia ne-am apucat de piesa asta a lui Wedekind. Cu ea urma să ne inaugurăm trupa noastră de teatru şi să jucăm prin cluburi. Primăvara urma să aibă loc premiera.

Paul: Nimeni însă nu ne lua în serios. Nici un director de bar nu a vrut să ne ofere spaţiu de joc.

George: Pagubă în ciuperci! Eram gata să joc şi în stradă.

Paul: Fără scenă? Fără spectatori? Fără contracte?

George: Da, fără. Nu asta era important.

Paul: Poate, pentru tine care erai mereu cu buzunarele pline, dar nu şi pentru noi care o duceam ca dracu. Şi, în plus, nimeni nu ne lua în seamă.

George: În schimb, făceam teatru.

Paul: Dar cu ce preţ? Eram pur şi simplu nişte săltaţi, nu altceva.

George: Dar făceam teatru.

Paul: Da, făceam teatru. Repetam ca nişte tâmpiţi, în acel subsol mucegăit, la lumina becului care mai tot timpul se stingeau. Mi se pare că Lori era cea mai prevăzătoare dintre noi, fiindcă venea tot timpul cu lumânări la ea. De altfel, vreau neapărat s-o găsesc şi pe Lori. Eu am plecat în America pentru că apa îmi ajunsese la gură. Nu mai puteam să suport mizeria aia ceauşistă. Frig, foame, indiferenţă şi dispreţ.

George: În schimb, făceam teatru.

Paul: Dar cu ce preţ, repet, cu ce preţ?

George: Ce importanţă are preţul?

Paul: Cum să nu aibă? Eu din cauza asta am plecat în America.

George: Cu o lună înainte să fie împuşcat Ceauşescu.

Paul: Oricum, de mult o coceam să plec.
George: Da de ce nu ai şters-o după premieră?

Paul: Fiindcă îmi crăpase răbdarea.

George: În primăvară urma să jucăm Deşteptarea primăverii, în garajul lui taică-meu.

Paul: Ştiu.

George:Anunţasem foarte multă lume.

Paul: Ştiu.

George: Din păcate, nu am mai jucat niciodată premiera aia pentru că tu ai plecat şi noi nu o puteam juca fără tine. Nici până acum nu-mi intră în cap de ce nu ai plecat după premieră. Ne-ai ţepuit pe toţi, frate. Din cauza ta, nu am mai jucat niciodată Deşteptarea primăverii. Din cauza ta.

Paul: Dar v-am asigurat că-l vom juca neapărat după ce am să revin. Acum m-am întors.

George: Acum?

Paul: Da, acum. Eu m-am întors. Pipăie-mă. Eu sunt. Sunt prietenul tău, Paul. Eu m-am întors.Am venit cu foarte mulţi bani. Acum vom putea închiria o sală pentru repetiţii şi o scenă unde să ne jucăm spectacolele. Acum vom avea scena şi sala noastră. Acum avem bani căcălău. Ca să confecţionăm costume pentru personaje şi să achiziţionăm orice piesă de decor vrem. Vom avea orice decor vrem. Un decor care să se potrivească piesei. Adică vom avea copaci dintr-o pădure. Un compozitor ne va compune muzică pentru spectacolul nostru. Şi vom putea face cu adevărat teatru. Aşa cum voiaţi şi voi atunci. Acum am putea să jucăm acea piesă de Wedekind pe care n-am jucat-o atunci. Acum am putea s-o jucăm. După care o să ne facem teatrul nostru şi o se ne prezentăm spectacolele pe cele mai prestigioase scene din oraş sau prin cluburi şi baruri.

George: Dar atunci nu am jucat-o.

Nicuşor: Taximetristul vă întreabă cât o să mai staţi aici, că el vrea să plece, fiindcă mai are şi alte comenzi.

Paul: Să vină şi el cu noi. Să stea la masa aia şi să-şi comande orice doreşte. Plătesc eu, fireşte. Spune-i că-i plătesc şi staţionarea.

Apoi i se adresează lui George

Paul: Acum o să jucăm neapărat Deşteptarea primăverii. Primăvara o să facem premiera. Ştii, în toţi aceşti ani m-am gândit foarte mult la acest spectacol după Wedekind. O să închiriem sala Naţionalului şi o să chemăm foarte multă lume. O să-l jucăm în faţa unei săli arhipline. O să-l jucăm cu casa închisă.

George: Nu cred.

Paul: O voi chema la spectacol şi pe mama mea.

George: Pe mama ta?

Paul: Da, pe mama. Mai întâi, însă, o s-o scot din garsoniera în care am lăsat-o şi o s-o iau într-un apartament cu trei camere din centrul oraşului. Pentru că, dacă nu m-ar fi ajutat ea, eu nu aş mai fi ajuns niciodată în America. Ea m-a ajutat să plec. Ea şi-a vîndut maşina, televizorul, frigiderul, adică tot ce avea, rămânând doar cu aţa mămăligii, numai ca eu să pot pleca în America. Ea a înţeles că sub Ceauşescu nu mai aveam nici un fel de viitor şi s-a sacrificat pentru mine. Ea şi-a vândut tot, rămânând cu pereţii goi numai ca eu să pot pleca în America.

George: Ştiu.

Paul: Ştii?

George: După ce tu ai plecat, eu o vizitam aproape zilnic la azil. Ne aminteam tot timpul de tine. Pereţii camerei ei erau acoperiţi cu fotografiile tale. În ele stăteai cu cartea lui Wedekind în mână. Erai foarte vesel atunci. Erai zâmbitor şi fericit pe pereţii camerei mamei tale de la azil.

Paul: De ce de la azil?

George: Nu ştiai că, după ce ai plecat tu, a ajuns la azil?

Patronul: Nicuşor, unde dracului e Lori?

Nicuşor(în şoaptă, i se adresează Veronicăi): M-am ars.

Furios, patronul deschide uşa băii şi o găseşte pe Lori înăuntru.

Nicuşor: Ei, vedeţi, nu v-am minţit?

Patronul ( i se adresează Lorei): Vino la mine să-ţi spun ceva!

Nicuşor( i se adresează Veronicăi, în şoaptă): Eu i-am zis pe brodite că-i la baie, da ea chiar era la baie. Îţi imaginezi?

Veronica: Incredibil! Ce intuiţie ai, Nicuşor!

Nicuşor:Nişi eu nu ştiam că am aşa o intuiţie. Da oare ce făcea Lori acolo?

Veronica: Habar nu am.

Nicuşor: Da oari nu trăgea cu urechea ca să audă ce grăia americanul cu boschetarul ăla care acum seamănă cu un milionar?
.
Veronica: Tu crezi?

Nicuşor: Da de ce nu?

Veronica: Da eu de unde vrei să ştiu? Poate voia să afli ce le poate calul şi cum să-i stoarcă mai bine de părălet.

Nicuşor: Da pe Lori niciodată nu a interesat-o chestia asta. Pe mine, da, da pe ea, niciodată.

Veronica: Atunci chiar nu mă taie în cap ce făcea la baie. Că doar nu s-o fi stricat la burtă.

Nicuşor: Da poate chiar s-o stricat la burtă. Frate, ce intuiţie am!

Paul: Nu ştiam. Da cum a ajuns acolo?

George: A paralizat şi trebuia să aibă cineva grijă de ea.

Paul: Da de ce nu mi-ai scris nimic despre asta?

George: Pentru că nu am vrut să-ţi tăiem aripile.

Paul: Vii cu mine s-o scot de la azil?

George: S-o scoţi de la azil?

Paul: Tu ştii în ce azil se află?

George: Mama ta a murit de mult.

Paul: Nu cred.

George: Îmi pare rău că trebuie să-ţi spun asta.

Paul: Chiar înainte să vin încoace am primit o scrisoare de la ea unde îmi scria că o să mă aştepte la aeroport.

George: Dar nu te-a aşteptat?

Paul: Nu.

George: Scrisoarea aia am scris-o eu. Pur şi simplu nu au vrut să te indispun.

Paul: Nu, nu pot să cred una ca asta. Dar de ce nu m-ai anunţat, când încă eram în America?

George: Pentru a nu te abate din dorinţa ta de-a prinde la seu.

Paul: Domnule chelner, mai aduceţi-ne, vă rog, două votci!

Nicuşor: Taximetristul mai vrea un ceai.

Paul: Sigur, mai dă-i un ceai.

Nicuşor: Şi o pizza.

Paul: Sigur, dă-i şi o pizza.

Nicuşor pleacă. Paul dă paharul peste cap. Apoi îşi mai toarnă unul.

Paul: Şi Lori? Şi Marian? Şi Marius? Şi... Cum îi cheamă pe ceilalţi? Cum îl cheamă pe cel care trebuia să-l joace pe Sonnenstich că i-am uitat numele? Sau pe...

George: Ei, vezi pe mulţi deja i-ai uitat.

Paul: Nu contează că le-am uitat numele, pentru că vreau neapărat să-i găsesc şi să reîncepem repetiţiile. Ei unde sunt?

George: Şi eu aş vrea să ştiu pe unde sunt. Ştiu doar atâta că cei mai mulţi au plecat şi ei în America sau în Spania.

Paul: Oricum ar fi, am să-i găsesc neapărat pe alţii şi o să ne apucăm imediat de repetiţii ca în primăvară să scoatem spectacolul. Eu pentru asta m-am întors. Pentru asta. Ca să ne lansăm cu Deşteptarea primăverii şi să facem teatru. Ca să ne facem compania noastră şi să jucăm teatru, dar nu cu ţârâita şi nu după servici, prin subsoluri sau garajuri, ci pe cele mai frumoase scene din oraş. În cele mai bune condiţii, pe scenă, cu costume, cu decor, lumini, cu orchestră în spate. Acum avem tot ce ne trebuie ca să facem teatru. Tot. Nu ca atunci. Acum nu vom mai duce lipsă de nimic. Nu vom mai face teatru la lumina lumânărilor şi cu burta lipită de coaste într-un subsol igrasios. Acel spectacol de Wedekind pe care-l repetam atunci, acum îl vom juca neapărat. Cu el vom lansa compania noastră. Vom inaugura o nouă companie de teatru, teatrul nostru, care va fi doar al nostru. Eu pentru asta m-am întors. Anume pentru asta. Se va chema Teatrul Nostru.

George (îl aplaudă): Minunat.

Paul: Da unde-i Lori?

George: Lori?

Paul: Da, Lori, iubita ta, cu care eraţi de nedespărţit pe atunci. Chiar şi la repetiţii veneaţi ţinându-vă de mână. Unde e Lori?

George: De care şi tu erai îndrăgostit până în unghii, dar Lori m-a preferat pe mine şi tu îţi muşcai degetele din cauza asta.

Paul: Lasă asta.

George: Lori m-a părăsit.

Paul: Te-a părăsit?

George: M-a părăsit la cîţiva ani după revoluţie. Şi foarte mult timp după aia nu am mai ştiut nimic de ea. Deşi am căutat-o peste tot. Unii ziceau că au văzut-o în gara de nord din Bucureşti, făcând trotuarul. Dar în urmă cu vreo două săptămâni am găsit acul în carul cu fân chiar în acest bar. E chelneriţă aici şi deseori îmi dă să beau sau să mănânc pe ascuns, dar mă serveşte numai atunci când n-o vede iubitul ei.

Paul: Dar cine-i iubitul ei?

George: Nicuşor.

Paul: Şi Nicuşor cine-i?

George: Chelnerul ăla cu ceafa groasă şi înfipt.

Paul: De neînchipuit. Şi unde-i acum? Hai s-o chemăm!

George: S-a evaporat cum te-a zărit pe tine.

Paul: Tu crezi că m-a recunoscut din prima?

George: Sigur că da.

Paul: Şi de asta a dispărut?

George: Fireşte că da.

Paul: Da Marius unde-i?

George: Chiar imediat după ce ai plecat tu, a început să dea fel de fel de tunuri şi paname.

Nicuşor: Domnule, taximetristul mi-a zis că ar cam trebui să plece!

Paul: Zi-i că-i plătesc şi staţionarea! Să MAI mănânce ceva. Plătesc eu. Să dea paname?

George: Cu alte cuvinte, fură, dar fură numai câini de rasă. S-a specializat în furtul de câini. Altceva nu-l interesează. După ce-ai plecat tu, Marius a furat câinele ce păzea alimentara din spatele subsolului lui Ghenură, unde noi am tot repetat în toţi aceşti ani.

Paul: Nu pot să cred asta.

George: După ce avionul tău se ridicase în aer, el pătrunsese în alimentară cu un cuţit în mână şi a lăsat-o pe vânzătoare fără câinele ce păzea prăvălia.

Paul: În ziua cînd am plecat, Marius era foarte vesel. Ţii minte doar că el era un bancagiu de neîntrecut ?

George: Ţin minte.

Paul: Tot drumul, până la aeroport, mi-a spus bancuri . Am păşit în aeroport purtând sacoul lui pentru că se temea că, altfel, nu o să mă lase să urc în avion. El mi-a dat şi rucsacul lui. Şi m-a rugat să i-l aduc înapoi încărcat cu whiski. Uite-l, l-am adus, ciucure cu whiski.

George: Acum îl poţi arunca la câini, pentru că Marius stă la mititica .

Paul: Nu, nu pot să cred asta. Iată, i-am adus înapoi sacoul.

George: Dă-l dracului de sacou.

Paul: Şi Marian?

George: Marian acum e un politician de frunte. E consilier municipal pe listele PSD-ului.

Paul: Groaznic.

George: Şi nu-l mai încape cămaşa.

Paul: Nu, nu pot să cred asta. Eu am revenit din America cu foarte mulţi bani pentru a face teatru. Înţelegi, în toţi aceşti ani pur şi simplu am avut norocul porcului şi am agonisit foarte mulţi bani. Mai tot timpul am stat ca pe ace ca să nu mă umfle curcanii. Nu aveam permis de şedere. Nu aveam dreptul la asistenţă sanitară. Uneori mă dureau îngrozitor dinţii, dar îmi era frică să merg la spital ca să nu afle că sunt un străin. Am spălat vesela într-un restaurant din port, primind jumătate din cât încasau băştinaşii. Am spălat budele. Am măturat străzile. Am pus teracotă în casă. Am reparat maşinile. Am îngrijit bătrâni. I-am şters de căcat la cur pe americani, până când într-o zi a dat norocul peste mine şi am făcut foarte mulţi bani. Şi ştii la ce m-am gândit în toată perioada asta de căcat că am să revin acasă şi o să vă caut pe voi şi o să facem teatru. De dimineaţă şi până seara târziu visam doar la asta, cum mă voi întoarce acasă şi cum am să vă găsesc pe voi şi vom relua repetiţiile la Deşteptarea primăverii. Hai să ne apucăm din nou de teatru. Hai să jucăm spectacolul ăla pe care nu l-am făcut atunci. Mâine la nouă dimineaţă, hai să ne întîlnim la Naţional şi să ne apucăm de repetiţii.

George: Însă cu cine? Pe mine poţi să nu mizezi.

Paul: Ştii, spălam vesela şi visam cum o să facem împreună teatru. Tot timpul mă gîndeam numai şi numai la asta. Anume visul ăsta m-a şi făcut să rezist, acolo, peste ocean, unde viaţa e de căcat. O să jucăm pe scenă, în costume şi cu decor în jur. Vom avea cortina noastră. Am adus o cortină americană, cum nu mai are nimeni în oraş. E o cortină trăsnet. E tare de tot. Ai s-o vezi. Eu m-am întors ca să facem teatru. Ca să facem teatru. Ca să facem împreună teatru. Ca să facem acel spectacol pe care nu l-am realizat atunci. Mîine la nouă începem repetiţiile.

George: Da de unde ştii că noi nu am mai realizat acel spectacol? Doar ai plecat? De unde ştii asta?

Se repede la el ca să-l apuce de gât. Îl doboară la pământ şi-i trage câteva palme peste faţă. Paul cade într-o băltoacă şi devine murdar din cap până în picioare. Paul rămâne la pamânt, pe când George se dezbracă de hainele pe care i le-a cumpărat Paul.

De unde ştii că am abandonat teatrul? De unde? Căci tu ai plecat, de unde ştii dracului asta? De unde în pula mea ştii tu toate astea? Nu, eu nu am nevoie de hainele tale. Ia-ţi-le în pula mea şi spală-te pe cap cu ele.

Le calcă în picioare. Îi aruncă hainele noi în faţă. I le aruncă pe rând. Întâi, maieul, apoi sacoul şi pe urmă blugii.

Nu am nevoie de ele o sută de ani de acum înainte. Ai dreptate. După ce tu ai spălat putina, noi ne-am lăsat de teatru. Canalie ce eşti!Acum eu nu mai am nevoie de teatru. Pentru mine acum e târziu să mai joc teatru. În pula mea. Înţelegi asta?

Se îmbracă în hainele în care era îmbrăcat iniţial. Ia o sticlă de Stolicinaia de pe masă şi o bagă în buzunar. Mai ia şi o bucată de pizza şi o bagă în celălalt buzunar.

George: Acum pe nimeni dint trupa de atunci nu-l mai interesează teatrul. Pe nimeni. Atunci, da, ne interesa, atrunci voiam să facem teatru, dar acum nu. Acum nu ne mai interesează teatru. Auzi, tu, nu ne mai interesează! Acum nu ne mai interesează nimic.

Veronica: Nu ăsta-i cumva jegul care nu şi-a plătit ciorba de fasole? Eu tot mă uitam unde o fi dispărut canalia, da el tot timpul a stat la masa asta.

Paul se scoală de jos.

Paul: George, să ştii, că mâine, la ora 9 dimineaţă eu am să te aştept în faţa Naţionalului ca să reluăm repetiţiile la Deşteptarea primăverii. Vino neapărat. Am să-i caut şi pe ceilalţi. Sau am să iau alţi oameni. Am să-l invit chiar şi pe Marian. Căci, să ştii, orice ar fi, dar am să fac spectacolul ăla de Wedekind, George. Îţi dau cuvântul meu. O să-l fac neapărat.

George: Pe mine nu mă fute ce vrei să faci tu.

George pleacă.

Paul: Oricum, eu am să te aştept.

George a ieşit în stradă. Paul a rămas singur la masă.

Nicuşor: Nu vă supăraţi, domnule, taximetristul vă întreabă cât o să mai rămâneţi?

Paul: Daţi-i aceşti bani şi, spuneţi-i vă rog, că într-un sfert de oră o să plecăm în oraş şi o să mergem mult, pentru că în seara asta o să batem tot oraşul ca să-mi caut prietenii mei. Plecăm într-un sfert de oră

Nicuşor: Cum să nu? Sigur că da. Într-un sfert de oră.

Se adresează sieşi.

Nicuşor: Da cui să-i spun, dacă taximetristul e muci? Cui oare?

Nicuşor aleargă din urma lui George.

Nicuşor: Veronica, da Lori încă nu o ieşit de la şef?

Veronica: Se pare că nu.

Nicuşor: O, da mult mai stă?!

Veronica: Da poate a ieşit.

Nicuşor: Dar atunci unde e?

Veronica: Habar nu am.

Nicuşor (plânge): Înseamnă că încă nu a ieşit.

Veronica: Linişteşte-te, omule, şi du-te şi-l serveşte-l pe americanul ăla că, pare-mi-se, mai vrea să mai bea o votcă.

Nicuşor: Mă duc. Cum să nu, mă duc chiar acum. Da unde să mă duc că nu văd nici un american pe terasă?

Veronica: E tipul ăla de la masa dinspre stradă.

Nicuşor: Eu nu cred că ăla-i americanu!

Veronica: Ba e ăla.

Nicuşor: Ăla, cu hainele mânjite de glod?

Veronica: Da, ăla, cu hainele mânjite de glod.

Nicuşor: Da ăla pare mai degrabă a fi un boschetar? Nu vezi cum e îmbrăcat? Parcă s-o tăvălit într-o băltoacă.

Veronica: Îţi spun eu că ăla e americanul.

Nicuşor: Incredibil.

Veronica: Chiar şi dacă arată ca un porc, dar, oricum, e cu buzunarele bucşite cu dolari.

Apare Lori, cu faţa îmbujorată.

Nicuşor: Te-ai întors, Lori? Te-ai întors, iubito! De-ai şti cât mă bucur că te-ai întors. Unde ai fost până acum?

Lori: M-a ţinut şeful de vorbă.

Nicuşor: Lori! Lori! Unde ai dispărut iarăşi, Lori?

Veronica: Linişteşte-te, omule, că o fi mers şi ea la baie. Ai şi tu un pic de răbdare că n-o să stea o veşnicie la baie, dar acum, du-te şi-l serveşte-l pe boschetarul ăla, fiindcă, pare-mi-se, vrea să mai tragă o votcă.


CORTINA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu