O nouă pasiune

de dan boeriu

Da, iar mi s-a întâmplat. De data asta cu un bărbat, că ultima oară m-am îndrăgostit de Iris Murdoch (şi încă nu mi-a trecut complet). Deci omu’ ăsta, Eugenides (am căutat pe iutub şi pe gugăl să văd cum i se pronunţă numele, acuma m-am lămurit, dar nu vă spun, ca să vă chinuiţi olecuţă), e un scriitor american. Banal, nu? Ei bine, nu! E un scriitor excepţional, din categoria ălora care te smulg iresponsabil din programul tău zilnic, te trântesc în fotoliu şi nu te mai lasă să te ridici decât dacă-i musai să micţionezi (ca să nu zic mai urât, că iar mă urechează doamnele care nu pot să creadă că un cronicar literar la reviste serioase poate vorbi ca un vizitiu nemulţumit de emanaţiile dosului calului).

Intriga matrimonială e un roman care urmăreşte destinele a trei tineri, colegi de… universitate. Madeleine e personajul principal, o fată din ceea ce se cheamă o familie bună, care are relaţii de prietenie sau uneori mai mult decât atât cu Mitchell (un tip foarte classy, în sensul ăla postmodern al termenului, nu-mi cereţi să detaliez), cât şi cu Leonard (student strălucit la Biologie, dar cu grave probleme psihice). Mitchell va călători mult, împreună cu un prieten, parcă pentru a-şi scoate din minte experienţele din colegiu, Leonard va fi cel care se agaţă cu disperare de confecţionarea unui spaţiu de linişte, trăgând-o în această cursă chiar pe Madeleine, ajunsă în situaţia de a-şi pune viaţa on hold ca să aibă grijă de bărbatul bolnav pe care-l iubeşte. Iar am senzaţia aia: că, povestindu-vă, fac o mare nedreptate cărţii. Eugenides e un fantastic creator de atmosferă. Şi nu doar atât. Mi se pare că talentul lui enorm constă în faptul că reuşeşte să te facă părtaş la acţiune. Eu n-am mai păţit aşa ceva de foarte multă vreme, şi anume să mă trezesc mai devreme cu o oră ca să mai pot citi câteva pagini.

Cea mai mişto parte a volumului e aceea care descrie, într-un mod halucinant de veridic şi absolutely shocking, evoluţia bolii lui Leonard, de la apatia nevinovată iniţială, până la internarea la sanatoriu, evadările bahice, fuga, violenţa domestică, discuţiile filosofice despre tot şi toate, inapetenţa pentru viaţa de cuplu, relaţionările cu semenii, transformarea trupului în uma tratamentului cu litiu. Sunt, probabil, cele mai reuşite pagini despre nebunie pe care le-am citit vreodată.

Jeffrey Eugenides pare un arhitec scrupulos, care aşază unul peste altul, tacticos, straturi ale acţiunii, astfel încât să nu te plictiseşti niciodată. E un lucru ciudat, pentru că, dacă deschizi cartea la întâmplare, nu-ţi dai seama că te afli în prezenţa unei bijuterii. Intriga creşte din aproape-nimic; povestea creşte din propria desfăşurare, într-un stil care-l face pe autorul american un virtuoz al manipulării: nici nu-ţi mai dai seama de câte ore zaci ca o legumă, cu cartea în braţe. Mare lucru.

Sunt complet knocked down. N-am mai văzut aşa ceva de multă vreme. Jeffrey Eugenides, bravo, băiete! Mă declar fan. M-am şi apucat, degrabă, de Middlesex, romanul lui recompensat cu un Pulitzer. Şi sunt la fel de entuziasmat. Deocamdată. Aşa că o să mă iertaţi dacă nu vă spun chestii în detaliu despre Intriga matrimonială. Vă dau cuvântul meu că vă va plăcea. Dacă mă înşel, vă dau eu banii înapoi. :)

(Jeffrey Eugenides, Intriga matrimonială, 456 p., ed. Polirom, 2011, trad. de Dana Crăciun)

Acest text ii apartine lui dan-liviu boeriu si l-am preluat de pe blogul lui