Virgil BOTNARU

for men
\
Vocea Corinei răsuna din receptor pițigăiată și inexpresivă, încît i-am cerut să repete ce vroia. Își rostea cu o rapiditate obositoare păsul și era agitată de parca-i intrase pisica-n sobă. Duduia mă anunța într-o manieră deloc afectivă că era cazul să tragem apa peste relația noastră.
-Nu mi-a fost rău cu tine, dar a venit Alex și dacă află, cred că-ți dai seama... Eu acceptasem atunci să fim cumva împreună, mai ales că-i simțeam lipsa după ce plecase. Îmi amintea figura ta de el, dar nu pot defini acel ceva. Și n-aș vrea ca nici tu și nici el să mă considere una din femeile care-și scot chiloții în fața primului bărbat...
I-am dat toate asigurările pe care mi le furniza la moment mintea luată prin surprindere și am apesat butonul roșu.
Cu un oftat visceral m-am ridicat și am pornit spre bucătărie, agitînd tot calvarul pe care-l provoacă a doua zi o beție soră cu lovitura de stat. O sete caniculară și un miros ofilitor al respirației, dublate de insistența în draci a particulelor bahice, care-mi furnicau trupul ca un burete scurs, mă ajutau să merg prin odaie cu avîntul unui robot dezarticulat.
Așteptînd să fiarbă cafeaua, am deschis geamul și priveam de la latitudinea etajului trei animarea curții într-o amiază de sîmbătă. Liuba Evghenievna, cea cu o groază de pisici, își scoase să se aerisească covoarele urinate de drăguțele ei feline, schimbînd cîte o vorbă cu baba Șura cea grasă despre ultimele prețuri. După salcîm, Anișoara din casa vecină, elevă într-a zecea, îl devora într-o îmbrățișare pe vlăjganul coșuros cu Wolkswagen-ul alb, care-i pipăia, cu hărnicia unui plugar, fundulețul mănos.
Și doar Costel, băiețelul de patru anișori ai vecinilor de deasupra, se juca oarecum mulțumit în nisiparniță, indiferent la toate cîte se petreceau în curte. Acesta își îngropa jucăriile (o mașinuță, o ligură veche și cîteva cutii goale), apoi mergea să se ascundă după un colț, urmărind locul cu pricina. După cîteva clipe însă, revenea și scoțîndu-le din nou la lumină, se arăta destul de bucuros că nu i le descoperise nimeni.
Sorbeam tremurînd cafeaua fierbinte, gîndindu-mă la sunetul Corinei ce mă trezise și-mi puse, efectiv, creierul într-o tigaie încinsă. După ce Sandu plecase în State, continuam să ne vedem ca simpli prieteni buni ce eram, întrebînd-o ce vești mai are de la el. Apoi la ziua de naștere a lui Sergiu, după atîta bere, vin și vodkă, a acceptat s-o conduc acasă. Îmi povestise tot drumul despre Alex, despre faptul că ne leagă ceva anume, dincolo de ceea că noi copilărisem împreună pe ulițele Sîngereiului și toate cîte le spunea, deși le cunoșteam destul de bine, îmi sunau de astă dată oarecum altfel.
Mă invitase să intru, căci prietena cu care locuia plecase pentru cîteva zile la țară și nu mai înțelesesem rațiunea tuturor coincidențelor ce ne marchează uneori, căci peste vre-un sfert de oră eram deja în patul ei și o luasem la dezbrăcatul miresei.
Lucru care se petrecuse cu o repetabilitate mulțumitoare pentru mine, întrucît însăși pițigăiata îmi făcea vizite în interes personal și-i cădea lenjeria în miez de toamnă, precum frunza Evei, scoțînd la iveală un trup ca un perete proaspăt văruit. Toate atributele corpului meu nu mai încăpeau în veșminte, pentru ca mai tîrziu duduia să se echipeze precum venise și să mă lase în pat cu părul afară.
Aruncasem ceașca în chiuvetă peste cîteva farfurii unsuroase și mă sforțam să-mi amintesc dacă nu cumva îi dasem ceva de bănuit lui Sandu, care era aseară nespus de fericit că s-a întors și-și luase de acolo un laptop grozav și alte lucruri, ironizînd mereu că a petrecut în Chicago nouă luni, adică exact cît în burta mamei și parcă se născuse în el un alt om. Ne-a întîmpinat pe toți cu bere, apoi iar bere și iarba adusă de Sergiu ne-a vopsit tuturor bărbile. Astfel încît mare mi-a fost minunea cînd m-am descoperit azi dimineață în așternutul meu și nu pe o margine de pat la durdulia Cristina, care aseară își postase scaunul lîngă al meu și-mi tot turuia cît de exigenți și inabordabili sunt profesorii la facultate. Sandu mă rugase să iau modemul meu pentru a ne demonstra tuturor cît de fain este laptop-ul lui și să ne fie mai vesel.
Mi-am adunat suferinda făptură sub duș, lăsînd ca spuma albă, precum pielea Corinei să-mi șiroiască peste tot... Îmi periasem cu insistența spălătorilor de geamuri dinții, îmbrăcai o cămașă faină și unicii blugi curați, iar trupul meu adia îmbietor a Rexona for men, care-i excita Corinei pînă și unghiile de la picioare.
Încuind ușa, țușnii glonț pe scări pînă la stație, pentru a prinde un troleu pînă în celălalt capăt al orașului, unde stătea Alex. Intenționam să-mi recuperez modemul, căci aveam de pregătit un material și my friend, internet-ul nu mă lăsa niciodată la nevioe. Blocurile arătau de parcă ar fi fumat toată noaptea, iar străzile păreau a fi imitarea mersului unei prostituate bete.
Am coborît la stație și am ucis o țigară pînă la scara lui Sandu. Ajuns la ușa de la etajul doi, unde își ducea existența amicul meu, apesai butonul soneriei cu insistența unei soacre căreia i se umflase între timp picioarele. Deschizînd, prietenul zîmbi și-mi amintea cît de fain fusese seara trecută.
-Vrei un ceai? Verde, te va pune pe picioare...
- Da, de fapt eu venisem după modem...
- Vezi că e pe masă. Începui să-mi desfac bagajele, dar n-am mai isprăvit. Corina a rămas la mine astă noapte, n-am simțit însă cînd a ieșit.
”Da, e în firea ei” rostisem în gînd, pornit spre odaie. Haine aruncate pe paturi, cărți pe podea, laptop-ul pe scaun și multe mărunțișuri pe masă populau încăperea, izvorînd din valiza întredeschisă...
M-am oprit locului că mi se scursese mercurul în picioare. Prin deschizătura genții se ivea ca o înjurătură un tub de spray Rexona for men...


Virgil BOTNARU