marți, 28 februarie 2012

Liviu ANTONESEI


Leo Butnaru ne oferă o carte cutremurătoare, o antologie a suferinţei paroxistice a poeţilor «în vremuri secetoase».

Se spune că atunci când te afli în oarece suferinţă e bine să-ţi îndrepţi atenţia către lecturile uşoare, de delectare, eventual umoristice. În ultima săptămână, aflându-mă într-o asemenea situaţie, nu am ascultat deloc acest sfat - am parcurs numai lecturi grele, chiar dure. Pe principiul, dacă tot eşti o scurtă bucată de timp numai cu tine, mai bine să te gândeşti la cele esenţiale decât la toate prostiile cotidianului. Între altele, am citit şi recitit adesea cutremurătoarea antologie „Avangarda - Jertfa Gulagului (Poeţi sub teroarea comunistă)", operă realizată de excepţionalul poet de la Chişinău Leo Butnaru, unul dintre cei mai buni traducători în româneşte din literatura rusă, dar şi din alte literaturi slave, de la ucraineană la sârbo-croată. A tradus, între alţii, pe Maiakovski şi pe Velimar Hlebnikov, ambii „sinucişi" în împrejurări neelucidate, Viaceslav Kuprianov, Ivan Ahmetiev etc. Cu acest volum, Leo îşi încheie proiectul dedicat avangardei ruse, început cu cele două volume, de aproape o mie de pagini, dedicate poeziei, prozei şi teatrului, apărute acum cinci ani tot la Iaşi.

Leo Butnaru încheie, acum, un proiect, dar îl şi încununează. Sunt reuniţi în cele circa trei sute cincizeci de pagini 52 de poeţi sovietici care au cunoscut în modul cel mai direct şi brutal „teroarea comunistă"- poeţi împuşcaţi de NKVD fără judecată, poeţi dispăruţi în măruntaiele Gulagului, uneori fără a se cunoaşte precis anul morţii, poeţi închişi, eliberaţi şi reabilitaţi, apoi închişi din nou şi asasinaţi, poeţi care s-au sinucis sub presiunea terorii şi poeţi care „au fost sinucişi".

Câteva dintre numele mari: Anna Ahmatova, Ossip Mandelstam, Nikolai Gumilov, Marina Ţvetaeva, Daniil Harms, Boris Pasternak. Sigur, cel din urmă nu a fost nici închis, nici asasinat, însă, după publicarea în străinătate a romanului „Doctor Jivago" (1957, deci după destalinizarea lui Hruşciov!) şi, mai ales, după acordarea Premiului Nobel pentru Literatură (1958), este victima unei campanii denigratoare uriaşe în presa sovietică, este exclus din Uniunea Scriitorilor, izolat şi anchetat. Premiul avea să fie primit, abia în 1989, de fiul său!

Cu ce s-au făcut vinovaţi aceşti 52 de poeţi - cărora li se adaugă alte sute, mii de victime din lumea artistică în ansamblu! -, ce au făcut ei atât de grav şi periculos pentru ordinea sovietică de au meritat întemniţarea, ostracizarea, moartea? Mai întâi, au scris poezii. În al doilea rând, au crezut că libertatea este valoare supremă pentru orice om, cu atât mai mult pentru un artist. Şi au plătit poezia cu viaţa, poezia devenind astfel o condamnare la moarte. Platon se mulţumea să-i alunge - în scris, nu în fapte! - pe poeţi din cetate. Dar Platon a trăit în, încă, blânda Antichitate! Libertatea ca inamic al ordinii, libertatea gândului şi a expresiei drept crime sunt, din păcate, nişte invenţii de-ale noastre, de-ale modernităţii. Nu că n-ar fi existat Inchiziţia, de pildă, dar aceea nu lucra la proporţii statistice atât de copleşitoare precum totalitarismele moderne, fie ele de factură fascistă, fie de obedienţă comunistă.

Şi, totuşi, la sfârşitul lecturii, nu eşti deprimat, ci mai degrabă împuternicit. Îţi dai seama că poetul adevărat este un virus al libertăţii, că el poate fi torturat, ucis, însă nu aneantizat. Poate că nu există o metaforă mai puternică a libertăţii poetului, indiferent de condiţiile exterioare, decât imaginea lui Mandelstam, în ultimele luni dinaintea sfârşitului, scrijelindu-şi poeziile pe coaja mestecenilor din lagăr. Acel Mandelstam, care, în 1922, lucid, scrisese cuvintele acestea premonitorii: „Veacul meu, fiara mea...". Da, un veac-fiară pentru sute de milioane de oameni, pentru foarte mulţi dintre ei fiind fiara ultimă, fiara de la „capătul tunelului"... Mulţumim Leo Butnaru, antologia ta îi va împuternici pe mulţi!


Liviu Antonesei este scriitor şi jurnalist. Din aprilie 2010 susţine o rubrică săptămânală de comentariu politic în „Adevărul", unde a aparut si acest text.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu