„În literatura română nu există o poezie, una singură, despre vampiri…”


Interviu cu poetul arădean Vasile Leac, aparut in TIMPUL DE DIMINEATA

Săptămâna trecută, poetul arădean Vasile Leac a inaugurat un nou proiect finanţat de ICR, care presupune întâlniri ale tinerilor scriitori români cu publicul cititor şi cu colegii lor în ale scrisului de la Cenaclul „Republica” şi Atelierul „Vlad Ioviţă” din Chişinău. Acest proiect este gândit şi coordonat de poeta Moni Stănilă.

- Poeziile pe care le-ai recitat la Cenaclul „Republica” sunt din volumul „Toţi sunt îngrijoraţi”, editat la „Tracus Arte” în 2010, în Colecţia „Neo”, coordonată de Alexandru Muşina. Cum a apărut această carte?

- După ce Muşina mi-a citit un ciclu de poezii în revista ARCA, chiar el m-a sunat şi mi-a propus să public la Tracus Arte, în colecţia pe care o îngrijeşte. Sincer să fiu am fost chiar emoţionat. Pentru că nu mă aşteptam să apar în Colecţia Neo, pentru că e aşa de pretenţioasă. Fiind îngrijită de el, apar doar autori care, mă rog, îi plac lui.

- Poeziile din „Arca” le-ai inclus în carte?

- Da. E şi Dezosata acolo. Asta, de altfel, e piesa de rezistenţă a volumului, care a plăcut foarte mult. Mulţi m-au întrebat ce înseamnă, dar le-am spus că, dacă sunt atenţi la text, îşi vor da singuri seama ce înseamnă. Mulţi au crezut că vorbesc despre moarte, dar nu e aşa. Poate fi şi ea, mă rog, prin zonă, dar în niciun caz nu e vorba despre moarte, ci mai degrabă despre panică. Sunt momente când, uneori, pentru câteva secunde, intri în panică. E o panică incontrolabilă, pe care toţi o trăim la un moment dat în timpul zilei. Se întâmplă atunci când ai senzaţia, pentru câteva secunde, că ceva nu e în ordine, ca atunci când, de exemplu, realizezi că nu ai cheile de acasă la tine. Ori când îţi pierzi un obiect. Sau, când te trezeşti noaptea şi ai impresia că cineva este în cameră. Deci, e vorba despre panică şi spaimă în textul ăsta.

- Tu ai simţit stări de panică, după care ai scris aceste poezii sau e vorba despre o panică abstractă?

- Păi am simţit şi panică reală, dar nu am scris imediat despre stările astea. A fost un an când locuiam singur şi aveam insomnii. Mai ales că erau şi nişte poveşti în spatele locului unde stăteam. Se zice că în garsoniera aia a stat o fată care avea probleme psihice şi care s-a sinucis… şi am locuit acolo mulţi ani. Dar, de la un moment dat, m-am simţit foarte, foarte bine în locul ăla. Acolo am scris, cred, cele mai frumoase şi, culmea, cele mai luminoase poezii ale mele. Deci nu neapărat texte depresive. Se simte în ele un fel de tristeţe, dar dincolo de text, undeva în fundal, şi o adiere de vânt.

- Pentru unele dintre textele tale panica e un punct de plecare?

- Da, pentru unele, da. Acum să explic ce-i cu volumul ăsta „Toţi sunt îngrijoraţi”. Are trei părţi. Între noi se numeşte primul capitol, care se vrea a fi o discuţie între mine şi un virtual cititor cu care am afinităţi şi pe care încerc să-l apropii cât mai mult de textul meu, scriind într-o cheie colocvială, confesivă şi foarte intimă, care să placă foarte mult. Şi această plăcere cred că se pierde spre finalul primului capitol şi îţi dai seama că ai rămas singur, adică fără niciun cititor şi atunci începe capitolul doi, care se numeşte No single. Şi este vorba despre acele stări pe care le ai uneori când eşti singur. Adică îţi permiţi foarte multe când eşti singur. Poţi să cânţi, să dansezi, poţi să joci teatru de unul singur, fără să te vadă nimeni şi aceste stări diverse s-au adunat sub forma unor texte care alcătuiesc capitolul doi. Se termină cu Dezosata - când eşti singur şi intri în panică, şi simţi nevoia să discuţi cu cineva, dar prietenii nu-ţi mai răspund la telefon şi atunci îţi faci nişte prieteni imaginari. Despre asta e capitolul trei.

- Scriind despre teamă, cum s-a schimbat poezia ta?

- Nu s-a schimbat foarte mult.

- Poezia ta nu se hrăneşte neapărat din evenimente cotidiene sau biografice, dar din stări psihice?

- Indiferent dacă un text e confesiv sau e o metaforă, nu asta mă interesează. Eu creez mici scenarii realiste. Dar nu numai. Am scris, de exemplu, un text despre o vampiriţă sau vampiroaică, plecând de la mitul Dracula. Cu toate că trăim în ţara lui Dracula, a vampirilor, în literatura română nu există o poezie, una singură, despre vampiri. Şi atunci mi-am zis, hai s-o scriu eu! Şi am scris-o. Aş putea să scriu mai multe. Dar încă mă mai gândesc. Aş putea să scriu un ciclu, dar nu aş vrea să-mi plictisesc cititorii. Totuşi, s-ar putea ca un capitol dintr-un viitor volum să fie despre vampiri. La Leonid Dimov, într-o poezie, apare, totuşi, un vârcolac, dar vârcolacul e cu totul altceva.

- Vreau să revin la frică şi angoasă. Cum ai scăpat de ele: scriind poezie?

- Poate că şi scriind poezie, dar, în general, am scăpat citind multă literatură şi, în ultimii ani, filosofie existenţialistă. Am scăpat de foarte multe dintre angoase şi panică, sau de frica de moarte citindu-l pe Kierkegaard. Deci, Kierkegaard m-a salvat dintr-o fundătură. Acum sunt destul de detaşat de lucrurile astea. Am scris un viitor volum, care merge tot aşa pe trei capitole. Şi acolo apare frica.

- Care sunt nemulţumirile tale?

- Nemulţumirile mele, înainte de toate, sunt faţă de mine. Cu toate astea, am un cerc al meu de mici bucurii, pentru că dacă rămâi şi fără ele, atunci chiar eşti un om terminat.

Versiunea integrală a interviului a fost difuzată la „Radio Chişinău”, în cadrul emisiunii „Noii Barbari” şi se găseşte pe net.