Alexandru Musina

Dudu

Dudu s-a născut în tomberonul de lîngă blocul P4, într-o pungă de plastic. Doarme în tomberon, mănîncă în tomberon, se-mbracă din tomberon şi aşa mai departe.
E omul cel mai fericit, mereu cu zîmbetul pe faţă. Salută pe toată lumea, dă tot timpul din capul lui mare şi zice "Sa-sa-lut! Ce-ce ma-mai fa-fa-fa-ceţi?" "Bine, îi răspundem noi, dar tu?" "Ce-ce-ce să fa-fac... sc... sc... scriu po-poe-zii." Nimeni nu i le-a citit, ar fi şi greu, ar trebui să intri, după el, în tomberon şi să scotoceşti printre borcane goale, oase de peşte, coji de banană, pamperşi şi o.b.-uri. Dudu-şi ţine caietele chiar pe fundul tomberonului, nimeni nu poate să ajungă la ele.
Dar Dudu e mulţumit. Dacă stai să-l asculţi, îţi povesteşte cum o să ia el premiul Nobel, cum o să i se joace piesele la New-York şi cum o să ajungă el la Hollywood, scenarist.
Durează, ce-i drept, o jumătate de zi, dar după aia viaţa-ţi pare mult mai frumoasă. Dudu-i mai tare ca orice psihanalist. Şi nici nu te costă nimic.