Eşecul la basarabeni

Ceea ce m-a frapat cel mai tare citind cartea lui Igor Isac, intitulată sugestiv Cartea aşteptării, e că am descoperit că una dintre temele sale centrale este ratarea la basarabeni.Din acest punct de vedere, ea se putea numi cu acelaşi succes şi Cartea nereuşitelor sau Cartea Destinelor Spulberate. Sau antologia eşecului la basarabeni. Sau cartea neîmplinirii.

Foarte multe dintre personajele care-i populează cartea sunt actori, muzicieni, regizori de teatru sau film, pictori şi poeţi rataţi, după ce au debutat fulminant în tinereţe. Dar nu succesul, nu realizările profesionale şi sociale, nu performanţele artistice sau estetice, nu gloria, în cele din urmă, le-ar caracteriza întreaga viaţă, ci faptul că au dat chix, înfrângerile, căderile, fiasco, nereuşitele şi frustrările. Dar au început-o atât de bine! Au început-o atât de promiţător! Majoritatea dintre ei chiar erau nişte artişti foarte talentaţi, nişte artişti autentici, debordând de har, dar asta nu i-a ajutat la nimic. Aveau toate datele ca să ajungă nişte mari artişti sau creatori, dar au eşuat într-un mod lamentabil, ajungând nişte iluştri necunoscuţi, sfârşind-o pe stradă sau înecându-şi amarul în alcool. Şi nu am putea spune că, la ora debutului, nu au beneficiat de susţinere şi promovare. Despre ei s-a scris foarte elogios, au primit onorarii grase, au fost recompensaţi cu premii, cu burse sau cu foi de odihnă la casele de creaţie. Cauzele ratării ar trebui căutate chiar în ei înşişi. În firea şi caracterul lor. În ambiţiile lor nemăsurate şi deşarte. În dorinţa de-a fi periaţi mereu. În megalomania lor. În setea de putere şi în foamea de glorie. În ideea că li se cuvine totul, chiar şi fără să facă vreun efort pentru aceasta. În neputinţa lor de-a înţelege că Uniunea Sovietică nu mai există. În incapacitatea lor de-a se adapta rigorilor unei lumi noi. Dacă s-au pierdut printre alcoolicii anonimi din piaţa centrală, de vină nu e niciunul dintre noi, ci sunt chiar ei înşişi.
Unul dintre marii rataţi ai Chişinăului este actorul-poet Gheorghe Grâu, despre care, zice Igor Isac, „ s-a lansat cu succes, la mijlocul anilor ’80, jucând într-un film autohton un rol central, alături de o celebră actriţă de la Moscova. Apoi a mai jucat şi-n alte filme, s-a produs şi în teatru, dar, din păcate, nu şi-a depăşit debutul, dimpotrivă, a jucat roluri tot mai neînsemnate, până a ajuns să nu mai joace nimic...” rămânând „ pe drumuri, fără un serviciu stabil, (...) fără casă şi masă”.

În clipa când autorul acestui volum răscolitor l-a întâlnit pe Gheorghe Grâu la Fulguşor, acesta era „nebărbierit, tras la faţă, cu ochii înroşiţi şi umflaţi de nesomn, îmbrăcat într-o haină jegoasă”, duhnind „îngrozitor a votcă de proastă calitate”.

Un alt ratat e şi poetul E. Ciortea care e o umbră palidă, în viziunea autorului, a ceea ce fusese în anii optzeci, când debutase cu o carte de poezie de mare răsunet. „Stăteam cu poetul E. Ciortea”, ne mărturiseşte Igor Isac, „în cafeneaua „Antract” şi beam o cafea... La un moment dat, mi-am dat seama că poetul nu e lângă mine, erau doar amintirile pe care le trăisem împreună... (...) De fapt, de fiecare dată când ne întâlneam credeam că şi-a revenit şi îmi va citi din versurile sale recente sau îmi va împărtăşi entuziasmat o aventură, aşa cum se întâmpla în urmă cu două decenii când l-am cunoscut. Dar, din păcate, miracolul întârzia să se întâmple. (...) Umbra stingheră a poetului, ce mai poate fi simţită prin unele cafenele din centrul Chişinăului e un semn că sufletul lui a rămas pecetluit într-o carte de poezii, dar mai ales în memoria unor prieteni şi a unor localuri pe care le-a frecventat”.

Eşecul, neîmplinirea, derapajul, năruirea, degradarea, involuţia - sunt nişte cuvinte-cheie şi pentru destinul altor artişti basarabeni care debutaseră într-un mod strălucit dar, în timp, au dispărut din orizontul nostru de aşteptare.

Chiar dacă Igor Isac nu şi-a propus să umble la cauze, cartea sa nu e mai puţin fascinantă. Uimitoarea sa capacitate de-a trage draperiile de pe destinele ratate ale unor intelectuali basarabeni face ca această carte să fie extrem de preţioasă. Pentru că spectrul ratării mai face şi azi victime printre artiştii din Republica Moldova, cum făcea şi în urmă cu zece sau douăzeci de ani când Igor Isac încă nu-şi scrisese această carte răvăşitoare.

ARTICOLUL FACE PARTE DIN EDIȚIA PRINT A ZIARULUI TIMPUL DE VINERI
Un articol de: Dumitru Crudu