joi, 22 martie 2012

Radu Vancu


Lumea nouă

Dar, deocamdată, lumea asta:
lumea care a început cândva
între unşpe fără cinci şi unşpe şi cinci
în dimineaţa de noiembrie, cu strigătul tău mic
anunţând separarea definitivă a vertebrelor
şi erecţia mecanică a spânzuraţilor.

Lumea ta se sfârşea cu marele animal de lemn,
cu piele aspră şi rece, în burta căruia
erai închis. Oameni pricepuţi
au aşezat cu grijă în pământ
animalul bej cu puiul în marsupiu
şi au tras pământul deasupra ca o cortină.

Şi aerul s-a tras atunci ca o cortină
şi am văzut lumea nouă: te odihneai în a şaptea ta zi,
cu jumatea de rachiu alb în faţă, fericit ca un rege,
aşteptându-mă cu paharul pregătit.
Oasele mi s-au topit de fericire şi groază şi am rămas pe veci îndatorat
animalului care te dusese să te nască acolo.

The new world

But, for the time being, this world only:
the world which began that November morning
sometime between five to eleven
and five after eleven, with your small yelp
announcing the definitive separation of the vertebrae
and the mechanical erection of the hanged.

Your world ended with the great wooden animal,
and its cold rough skin, in whose belly
you were enclosed. Skilled people
carefully set the beige animal in the ground,
its pup still in its marsupium
and drew earth above it like a curtain.

And then the air was drawn like a curtain
and I saw the new world: you rested on your seventh day,
with a tankard of cheap brandy in front of you, happy as a king,
a second one poured and set out for me.
My bones melted with bliss and dread and I remained forever grateful
to the animal who had brought you there to be born.

(translated by Adam J. Sorkin and Radu Vancu)


Viaţa de proximitate. Dimineaţa

Excelent e, în general, să nu trăieşti,
să nu deschizi ochii, să te faci covrig sub plapumă
ca într-un sicriu textil, confortabil, o idee cam mic.
Dar vin borborigmele filtrului, apoi aroma Elitei,
şi lumea care nu trebuie să existe
se întrupează în final din glasul ei.

Cu ochii cârpiţi, te dumireşti încet, încet:
da, e lumea în care el s-a omorât când aveai 19 ani
& în care mama-i suspectă de cancer la sân.
Unde-s teodiceenii, să-i iei la şpiţe-n cur.
Aşezat pe marginea patului, te opinteşti şi plonjezi
ca un scafandru printre aripioare dorsale wobbegong.

Surpriză însă – aerul nu-i lichid, nu-i o mare
înţesată de rechini hămesiţi. Aerul te izbeşte în cap
ca o placă invizibilă de fontă, şi ea te întreabă:
„De ce gemi?”. Cu părul vâlvoi de spaimă
te împleticeşti spre baie, închizi uşa şi-ţi asculţi inima:
cea-mai-bu-nă-din-tre-lu-mi-cea-mai-bu-nă-din-tre-lu-mi-cea-mai-bu-nă-

Life of proximity. Morning

It’s excellent, in general, not to live,
not to open the eyes, to hunker down under the blanket
as if in a textile coffin, comfy, just a touch too small.
But then come the filter’s borborygma, and Elite’s flavour,
and the world which mustn’t exist
finally incarnates from her voice.

With dead sleepy eyes, you slowly-slowly get it together:
yes, it’s the world in which he killed himself when you were 19
& in which mom is suspected with breast cancer.
Bring the theodiceans, to kick their asses.
Sitting up on the bed, you strain and plunge
like a frogman among wobbegong dorsal fins.

And surprise – the air is not liquid, is not a sea
jam-packed with ravenous sharks. The air hits your head
like an invisible cast iron plaque, and she asks:
“Why do you groan?” Hair stood up for fear,
you stumble to the bathroom, close the door and listen your heart:
the-best-pos-si-ble-world-the-best-pos-si-ble-world-the-best-

Translated by Radu Vancu


Amintiri

Când priveşti ploaia prin fereastra biroului de la facultate
şi amintiri tulbură, pic-pic, matolitul suflet,
cercuri-cercuri îi fac suprafaţa. Când demodate
harpii îşi desfac iar aripile nevăzute şi se zbate
în carne un zbor mai adânc decât carnea. Când, crăpate
de febră, buzele sufleteşti expiră cu prelung răsuflet.

Când ploaia a stat şi vodca-i amintire,
ca tata, legat de vodcă şi el ca de-o cătuşă
arătându-i mereu, cu aceeaşi nesimţire
ca şi mie, că a fi Vancu e ocnă. Cine să admire
arta cu care, la fiecare beţie, cu subţire
ironie, vodca se face o şi mai remuşcătoare cătuşă.

Când s-a spânzurat, până au venit ăia de la SMURD
i-am făcut respiraţie artificială – ultimul aer ieşea din plămâni gâfâit
şi viaţa plutea în jur şi moartea plutea în jur şi cumva absurd
am gândit că mai respiră, îmi venea să zburd
şi aerul lui era aerul meu şi eu n-am murit încă, şi surd
am auzit paramedicii zicând: e mort. Amintirile te fac fericit.

Memories

When you watch the rain through the window at the faculty office
and memories and raindrops make your flat soul tremble,
so your mind spreads outward in wider and wider circles.
When long-forgotten harpies unfurl invisible wings and in your flesh soon
a flight deeper than flesh itself struggles. When with cracked lips
your soul softly whistles a wistful bittersweet tune.

When the rain has stopped and the vodka is but a memory,
as much memory as my father, also manacled to vodka by handcuffs
probably always a reminder to him, with the same evil disposition
with which it serves as a reminder to me, that being Vancu is hard labour, and
with a subtle wickedness taut about the soul’s wrist, more tightly
clasped with every drunken spree, ever more regrettable handcuffs.

When he hanged himself, before the paramedics arrived
I gave him artificial respiration – the last gasp of air wheezed from his lungs
and life soared all around and death soared all around and rather absurdly
I thought he still kept breathing, I came near to a romp,
his air was my air and I’m not dead yet, and with deaf ears
I heard the paramedics say: he’s dead. Memories make you happy.


Translated by Adam J. Sorkin and Radu Vancu


Raţiuni de supravieţuire


Fericit monstrul care-şi poate privi amintirile
fără dezgust & ură.
De ce-ar fi el sentimental ca serial killerul
surâzând tandru când vede la ştiri
pozele victimelor?
Să nu-ţi urăşti & să nu-ţi iubeşti amintirile –

cum vezi că prinde vreuna să se apropie
de lumina călâie dinăuntrul minţii, zdrobeşte-o
ca pe o năpârcă. Fără ură, doar din raţiuni
de supravieţuire. Cum ai apăsa pe Delete
la o greşeală de scriere.
Imediat după aia fugi în bucătărie,

la frigider, scoate sticla, du-te la dulap
după pahar, soarbe abrupt & scurt,
tot din raţiuni de supravieţuire
şi tot cum ai apăsa încă o dată pe Delete,
iar apoi admiră-te pe îndelete: glorie ţie,
eşti pe cale să devii fericit.


Reasons for survival


Happy the monster who can view his memories
without hatred and disgust.
Why would he be sentimental like that serial killer
who smiles tenderly watching the news
as his victims flash by?
To not hate & not love your memories –

As you realize that one of them can approach
the lukewarm light in your mind, crush it
like a viper. Without hate, only for the sake
of survival. Like pressing DELETE
to remove a typo.
Immediately after, run to the kitchen,

to the refrigerator, remove the bottle, go to the cupboard
for the glass, for quick, short shots
all for the sake of survival
and still deleting all with one click,
then admire yourself at your leisure: glory to thee,
you are about to become happy.

Translated by Martin Woodside

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu