luni, 19 martie 2012

Vaca

Vaca
Vaca-i mare mincinoasă
Ştie să-ţi încurce calea
Te ameţeşte şi te lasă
Dealul să-l încurci cu valea.

Ştie frica cum s-o cheme
Cea mai bună soră a ei
Şi pe drumuri s-o ascundă
În înfundături pe alei.

Vaca este vînătorul
Cu o faţă bourească
Ce vînează siluete
Ca să le înebunească.

Prin pădurea banditească
Lasă urme în pîraie
Coarnele mereu se întind
Să te apuce de picioare.

Vaca este un geniu
Ştie vaca morţi să-învie
Din tufari şi stîlpi de piatră
Te urmează a ei stafie.

Ştie ea să plăsmuiască
Ceaţă fără de cărare
Valea ca să-ţi pară deal
Dealul ca să-ţi pară vale.

Vaca cocoţată-n spate
Om, urmează pe cărări
Nu te pune tu cu vaca
Că-i un iad cu întrebări.

Elena Chirică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trandafirii

Câțiva trandafiri încă înfloriți în plină toamnă în stradă. Copyright: Ecaterina Ștefan