marți, 6 martie 2012

Cuşca lui Faraday

text de Serban Axinte



toate te-au adus aici, nervurile gândurilor sterpe,

privirea piezişă în urmă,

saltul hotărât prin gămălia de ac a bucuriei.

de fiecare dată când mă aruncam în gol de la căpătâiul patului

speram să primesc

minutele tale zilnice de nemurire,

îmi amintesc şi acum la fel de clar nopţile de la spitalul şapte,

atunci am început să înţeleg cu adevărat

compoziţia chimică a secundelor,

goliciunea mea completă, morţile mele repetate.

te-am inventat pe tine,

ţi-am fost Dumnezeu până în clipa în care a sunat de ieşire.

povestea asta s-ar complica inutil

dacă lamele creştetului meu

nu ar decupa cerurile sordide,

dacă punctul ăsta în care mă oglindesc adânc

nu ar aduna în el însuşi

rămăşiţele respiraţiei noastre.

dacă mai ai cumva ceva de spus, si-la-bi-seşte!

***

între inspir şi expir,

trăim nedespărţiţi

în cuşca lui faraday.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu