Dilema Veche, Nr. 419 / 23-29 februarie 2012

"Cred că un om curios este un om mai bun"

Interviu cu Amos Oz


Este unul dintre cei mai importanţi scriitori israelieni de astăzi şi, totodată, unul dintre cei mai activi combatanţi ai mişcării "Peace Now", care pledează de peste patruzeci de ani pentru soluţia împărţirii teritoriului vechii Palestine în două state - Israel şi Palestina. La sfîrşitul acestei luni, Amos Oz se va afla la Bucureşti. Luni, 27 februarie, la Ateneul Român, va avea loc un dialog între Amos Oz şi Gabriel Liiceanu. A doua zi, la ora 11, scriitorul israelian va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, urmînd ca de la ora 17, la Librăria Humanitas Kretzulescu, să participe la lansarea seriei de autor "Amos Oz" a Editurii Humanitas Fiction. Înainte cu cîteva zile de vizita sa la Bucureşti, l-am sunat pe Amos Oz la Arad, localitatea de la marginea deşertului Nagev unde locuieşte din 1986, şi am înregistrat un interviu din care redăm aici un fragment.
Domnule Amos Oz, sînteţi foarte preocupat de detalii în romanele dumneavoastră. De ce sînt detaliile aşa de importante pentru literatura pe care o scrieţi şi cum v-aţi deprins să fiţi atent la ele?
De mic copil am fost un mic spion. Întotdeauna am fost atent la oameni, la întîmplări. Chiar şi atunci cînd eram numai un băieţel, dacă intram într-o încăpere mă uitam cu atenţie în jur, ca un mic detectiv, încercînd să asimilez, să-mi fixez tot ce era acolo, totul despre oamenii de acolo, felul cum erau îmbrăcaţi, felul cum vorbeau şi se mişcau. Mă fascinează aceste detalii şi găsesc că sînt o sursă de nesfîrşite descoperiri.
Acum cîţiva ani aţi publicat Poveste despre dragoste şi întuneric, o carte despre viaţa dumneavoastră, a părinţilor şi a strămoşilor dvs. În ce măsură este această carte ficţiune şi în ce măsură este o carte autobiografică?
Eu cred că nu există o graniţă clară între ficţiune, invenţie, amintire, imaginaţie, reconstituire, fantezie, vis... Toate acestea sînt topite în Poveste despre dragoste şi întuneric. Unele lucruri mi le-am amintit, pe altele le-am reconstituit, pe altele le-am inventat sau mi le-am închipuit.
De ce aţi simţit nevoia să scrieţi o carte autobiografică?
Era timpul să mă împac cu părinţii mei. Ani de zile am fost foarte supărat pe amîndoi. Pe mama am fost supărat fiindcă s-a sinucis. Pe tata am fost supărat că a pierdut-o. Chiar şi pe mine am fost supărat fiindcă m-am gîndit că dacă mama m-a părăsit înseamnă că eram un băiat foarte rău. Ani de zile am ţinut supărarea în tăcere. N-am vorbit despre ai mei cu actuala mea familie, n-am vorbit deloc despre vechea mea familie. Şi apoi, după mulţi ani, mi-am dat seama că mînia mi-a trecut şi le-a făcut loc curiozităţii, milei şi empatiei. Acestea sînt cele trei forţe principale, cele trei motoare ale Poveştii despre dragoste şi întuneric: mila, curiozitatea şi empatia.
În romanul dvs. Să cunoşti o femeie, cineva spune despre personajul principal, Yoel, că este un mincinos care nu minte. Cum vine asta – un mincinos care nu minte?
Asta înseamnă că, fără să spună vreo minciună vreodată, mincinosul care nu minte îi face pe oameni să-l creadă altfel decît este, să-i atribuie calităţi care de fapt nu-l caracterizează. El îi lasă pe oameni, mai ales pe femei, să-şi facă iluzii, fără să-i mintă vreo clipă. Doar prin felul cum se poartă.
Este prozatorul un mincinos care nu minte?
Uneori, da.
Dar dumneavoastră?
Uneori, da.
Sînteţi implicat de ani buni în mişcarea israeliană „Peace Now“ („Pace acum“). Care e relaţia dintre scriitorul Amos Oz şi activistul pentru pace Amos Oz?
Pe biroul meu din Arad am două pixuri: unul albastru şi unul negru. Unul e ca să-mi scriu poveştile, celălalt – ca să le spun guvernelor să se ducă la naiba, asta fac prin articolele mele. Şi niciodată nu încurc pixurile. Cînd simt impulsul de a scrie o poveste, nu mă interesează să-mi impun vreo idee sau vreo soluţie politică. Sînt foarte dornic să spun povestea. Atît. Iar nevoia de a povesti este o nevoie primară, fundamentală, ca nevoia de a visa, ca nevoia de dragoste. Toţi avem nevoie să spunem şi să auzim poveşti. Articolele, eseurile şi activitatea mea politică au apărut din mînie de cetăţean. Îmi scriu toate articolele cînd sînt furios. Dacă nu sînt furios, nu scriu nici un articol.
Ce succese aţi avut ca activist pentru pace?
E foarte greu de măsurat impactul activităţii mele de militant pentru pace. Atunci cînd colegii mei şi cu mine am început, în urmă cu mai bine de patruzeci de ani, să pledăm pentru un compromis între Israel şi Palestina şi pentru soluţia împărţirii în două state vecine, eram foarte, foarte puţini. Atît de puţini, încît am fi putut să ne ţinem adunările naţionale într-o cabină de telefon public. Astăzi, majoritatea israelienilor acceptă soluţia împărţirii în două state. Dar acesta nu e succesul meu, ci rezultatul unor palme dure ale realităţii pe feţele israelienilor şi ale palestinienilor.
În Cum să lecuieşti un fanatic aţi scris că aţi devenit expert în Fanatism Comparat copilărind în Ierusalim. Ce e un fanatic, ce numiţi dvs. un fanatic?
Un fanatic e un semn de exclamare ambulant. Un fanatic este un bărbat sau o femeie care ştie toate răspunsurile şi nici măcar nu-l/n-o interesează întrebările. Un fanatic este întotdeauna înnebunit să încerce să te schimbe pentru binele tău. E mai interesat de tine decît de sine. Pentru că are o personalitate foarte săracă şi superficială. Deci e un mare altruist. Întotdeauna încearcă să-i schimbe pe ceilalţi. Şi dacă nu reuşeşte să-i schimbe, îi omoară.
Majoritatea oamenilor, dar nu şi dvs., cred că trăim într-o lume împărţită în buni şi răi. Cum încercaţi să convingeţi pe cineva că nimeni nu are dreptate şi, în acelaşi timp, fiecare are dreptate?
Răspunsul, într-un singur cuvînt, este curiozitatea. Sînt un mare susţinător al acestei trăsături. Cred că un om curios este un om mai bun decît un om care nu este curios. Cred chiar că un om curios este un amant mai bun decît un om care nu este curios. Curiozitatea cred că este un antidot puternic împotriva fanatismului.
Aţi mai spus şi că soluţia de a rezolva un conflict este compromisul. Pentru cei mai mulţi oameni compromisul este un semn de laşitate. Ce numiţi dvs. compromis?
Pentru mine cuvîntul „compromis“ este sinonim cu cuvîntul „viaţă“. Unde e viaţă, e compromis. Iar antonimul compromisului nu este integritatea, nici idealismul. Opusul compromisului este fanatismul şi moartea.
Ca expert, ce soluţie aveţi pentru a vindeca un fanatic?
Mi-ar fi plăcut să inventez pilule cu umor şi să conving lumea să le ia, fiindcă n-am văzut niciodată un fanatic cu simţul umorului şi n-am văzut niciodată pe cineva cu simţul umorului devenind fanatic, decît dacă şi-a pierdut simţul umorului. Aşa că, dacă aş reuşi să conving pe toată lumea să ia pilula mea cu umor, aş fi candidat la Premiul Nobel pentru medicină, şi nu pentru literatură.
V-aţi gîndit că aţi putea fi un fanatic combatant împotriva fanatismului?
Întotdeauna există acest pericol. Încercînd să lupţi împotriva fanatismului, te poţi îmbolnăvi tocmai de fanatism. Poţi deveni un fanatic antifanatic. Dorindu-ţi cu ardoare, la rîndul tău, să-i schimbi pe ceilalţi.
O să veniţi pentru a treia oară în România. Ce aşteptări aveţi de la această vizită?
Cea mai mare aşteptare se leagă de ocazia de a mă întîlni cu cititorii mei, cu colegii mei scriitori şi intelectuali din România, dar în primul rînd cu cititorii. Şi, de asemenea, de a le auzi întrebările, de a încerca să le răspund. Îmi place foarte mult să mă întîlnesc cu cititorii mei.
Puteţi asculta întregul interviu cu scriitorul Amos Oz luni, 27 februarie, de la ora 11,30, la Radio România Cultural, în emisiunea Timpul prezent.
a consemnat Adela GRECEANU