când am intrat azi în camera în care urma să se desfăşoare şedinţa atelierului, am rămas paf: podeaua era acoperită de un morman de moloz, tavanul se părbuşise peste noapte, ba chiar mai mult, bucăţi de tencuială încă se mai desprindeau din pod şi se izbeau de podea, ridicând nori de praf. Dar ar fi putut să cadă în timp ce noi ne aflam acolo. Nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi putut întâmpla. Şedinţa am ţinut-o pe hol, iar în camera noastră bucăţi din tavan se mai prăbuşeau încă pe pardoseală. A fost o iarnă lungă şi grea, iar una dintre consecinţe e tavanul căzut pe duşumea.

Din această cauză, ne-am mutat pe hol. Într-o încăpere vecină se ţineau cursuri de germană. Tineri şi tinere traversau holul ca să ajungă în încăperea unde, altădată, ţinusem şi noi atelierul, până când am fost alungaţi din sala aia, fără nicio explicaţie, pur şi simplu într-o zi am descoperit un lacăt în uşă. Iar în altă zi i-am întâlnit pe hol pe studenţii de la germană, care vorbesc zgomotos şi niciodată nu închid uşa după ei. Din această cauză, se creează un curent, şi ca să nu răcim săltăm de pe scaune şi mergem să închidem uşa după fiecare student la germană. Iată de ce nu ne prea puteam concentra. Atenţia ne era dezbătută mereu de cei care intrau sau ieşeau. Cu toate astea, am scris şi azi proze şi poezie. Pe la ora trei am început să le discutăm. Ne-au onorat cu prezenţa lor Moni Stănilă şi Sandu Vakulovski de la Republica. Foarte interesante, poate cele mai interesante, au fost proza Carolinei Vozian şi poemul Vaca al Elenei Chirică.

Data viiitoare o să ne întâlnim într-o încăpere nouă. Încă nu ştiu unde. O să vă anunţ în timp util.