Anemone Latzina
Născută la 17 februarie 1942 la Brașov. Fiica unui contabil. După terminarea studiilor liceale în orașul natal (1949-60), lucrează tot aici doi ani (1960-62) ca secretară, apoi urmează cursurile Facultății de limbi germanice din București (1962-67). După absolvirea facultății, este documentaristă la revista „Lumea” (1967-69). Din anul 1969 și până în prezent este redactor la revista „Neue Literatur” din București.
Debut cu versuri în 1963 în cotidianul german „Neuer Weg”. Debutul său editorial și unicul volum de versuri publicat se intitulează Was man heute so dichten kann (Ce se tot poate scrie astăzi, 1971; Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor). A semnat numeroase traduceri germane din limbile română (Sânziana Pop: Trompetenserenade - Serenadă la trompetă, 1973), maghiară (Szasz Janos: Mamaia by night, 1973), engleză, franceză. Împreună cu poetul Heinz Kahlau din R.D.G., a realizat antologia poeziei românești avangardiste intitulată Die Wolkentrompete (București, 1975).
Figurează în antologii de poezie germană din România apărute atât în țară (Vorläufige Protokolle, Cluj, 1976) cât și în R.F.G. (Nachrichten aus Rumänien, Hildesheim, 1976).
13 iulie 1974 (fragment)
13 Juli 1974
fetițo mi-am zis azi dimineață (așa îmi spune Frieder) sub duș și când cu spălatul pe dinți uite că te-ai procopsit și cu al patrulea rând de dinți (de lapte, de apă, de bere, de șnaps) și în afară de asta ieri a fost Peter cel blond pe la tine și ți-a spus că vrea să facă o antologie și trebuie să-i trimiți niște poezii și EL SĂ le și POATĂ publica pe care trebuie însă mai întâi să le comiți așa încât scrie-i blondului Peter o poezie despre a ÎMBĂTRÂNI după ce treci de treizeci de ani e oricum o teamă ca lumea (trebuie să fii însă destul de tânăr ca să poți spune ceva cât de cât despre cum e să îmbătrânești) încât iată zic fetițo că încetul cu încetul îmbătrânești și tu și mă gândesc că asta ar putea deveni o poezie sau și mai bine un ȘLAGĂR sau poate altceva (....)
Recunoaștere îndărătnică
Widerliche erkenntnis
Ferestre încă n-am spart NICIODATĂ
nici hoitul cum miroase n-am mirosit VREODATĂ.
N-am încercat broască țestoasă niciodată
și nici la zdup n-am stat vreodată.
Nu m-am trezit într-o livadă niciodată
nici dragoste în mare n-am făcut vreodată.
Mână de negru n-am strâns niciodată
nici oameni n-am trimis la moarte vreodată.
Pe 13 mai n-am fost îndrăgostită niciodată
nici patru copii blonzi n-am născut vreodată.
N-am citit în limba albaneză niciodată
nici veselă cu-adevărat încă n-am fost vreodată.
N-am gustat absintul niciodată
nici a uzină de tractoare n-am mirosit vreodată.
La capătul lui „cinci” n-am ajuns niciodată
nici micile iluzii nu mi-am ucis vreodată.
Droguri să iau n-am vrut niciodată
nici medalii să primesc nu s-a-ntâmplat vreodată.
Poloneza n-am dansat-o niciodată
și nici curmali nu am plantat vreodată.
N-am tras cu pușca-n mâțe niciodată
nici bogății n-am cunoscut vreodată.
Dinăuntru încă nu m-am văut niciodată
și probabil nici n-am să mă sinucid vreodată.
P.S.
(Cândva, mai mult ca sigur, când voi fi decedat
Textul poate fi redus și modificat.)
1970
Descrierea unei amieze
Beschreibung eines Vormittags
Mă scol.
Ies din casă.
Merg cu autobuzul.
Intru în redacție.
Cafea......
...........
...........
...........
......Cafea
...........
...........
Plec din redacție.
Merg cu autobuzul.
Intru în casă.
Nu mă las.
1970
Dimineața
Am Morgen
Noaptea mi-o spăl
din carne dimineața.
Nu vrea să-mi fie prea ușor.
Ascult radioul
Ascult radioul
Ascult radioul
Întunericu-mi smulg
de pe chip dimineața.
Nu vreau să-mi fie prea ușor.
Citesc ziarele
Citesc ziarele
Citesc ziarele
Visele-mi descâlcesc
din păr dimineața.
Nu vreau să-mi fie prea ușor.
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni
1970
Concluzie
Schlussfolgerung
Iată deci și țara unde trăiesc.
Iată și oamenii.
Iarba e verde.
Zăpada e albă.
Cerul înalt.
Poporul participă.
Iată deci oamenii.
Oamenii din țara unde trăiesc.
1970
Ars poetica
Și tu care scrii poemele tale
pentru G.
Și eu care scriu poemele mele
pentru A.
Și G. care nici nu-ți cunoaște limba.
Și A. care nici nu-mi cunoște limba.
Tu scrii poemele tale însă
pentru G.
Eu scriu poemele mele însă
pentru A.
Nu-i și asta oare tot poezie?
1971
Uneori
Manchmal
Aș vrea să fiu un cufăr
lăsat într-un ungher și prăfuit
Încât să pot fără a fi nevoit
să mă mișc să casc gura la lume
Să-ncep cu casa unde soția dac-ar fi
să fie îl înșeală pe soț cum și
bărbatul pe femeie.
Aș fi maro și nu m-ar chinui
nici un fel de probleme
m-aș lăsa bucuros împrumutat o vreme
vecinului și de singurătate nici n-aș suferi.
În concediu m-aș duce când și când
la mare în vreo stațiune balneară
sau la munte și poate rămânând
uitat și tăcut ca un cufăr în
la aceleași vacanțe îndelung tot visând
m-aș pomeni cu-ncetul într-o bună zi
la loc în dulap și plin de haine vechi
bolnav însă niciodată n-aș avea cum fi.
1966
Retrospectivă spre viitor
Rückblick auf die Zukunft
Da, recunosc,
e mai bine.
E foc mai mult,
nu mai îngheți prea lesne.
Și nu te mai gândești doar la bani și mâncare,
ce era fals e autentic, ce era sărac e bogat.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Tristețea de mai an să fi avut vreun rost?
Da, recunosc,
e mai bine.
E apă din belșug,
se crapă mai greu de sete.
Nu mai visezi mașini doar și călătorii,
ce era strâmb e drept și unde nu era nimic mai e câte ceva.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Durerea de mai an să fi avut vreun rost?
Da, recunosc,
e mai bine.
E aer mai mult
și nu te mai sufoci prea lesne.
Cum nici nu mai trăiești din muncă doar și din amor,
ce era negru, azi e alb și ce era sumbru-i azi senin.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Mâhnirea de mai an să fi avut vreun rost?
1972
Născută la 17 februarie 1942 la Brașov. Fiica unui contabil. După terminarea studiilor liceale în orașul natal (1949-60), lucrează tot aici doi ani (1960-62) ca secretară, apoi urmează cursurile Facultății de limbi germanice din București (1962-67). După absolvirea facultății, este documentaristă la revista „Lumea” (1967-69). Din anul 1969 și până în prezent este redactor la revista „Neue Literatur” din București.
Debut cu versuri în 1963 în cotidianul german „Neuer Weg”. Debutul său editorial și unicul volum de versuri publicat se intitulează Was man heute so dichten kann (Ce se tot poate scrie astăzi, 1971; Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor). A semnat numeroase traduceri germane din limbile română (Sânziana Pop: Trompetenserenade - Serenadă la trompetă, 1973), maghiară (Szasz Janos: Mamaia by night, 1973), engleză, franceză. Împreună cu poetul Heinz Kahlau din R.D.G., a realizat antologia poeziei românești avangardiste intitulată Die Wolkentrompete (București, 1975).
Figurează în antologii de poezie germană din România apărute atât în țară (Vorläufige Protokolle, Cluj, 1976) cât și în R.F.G. (Nachrichten aus Rumänien, Hildesheim, 1976).
13 iulie 1974 (fragment)
13 Juli 1974
fetițo mi-am zis azi dimineață (așa îmi spune Frieder) sub duș și când cu spălatul pe dinți uite că te-ai procopsit și cu al patrulea rând de dinți (de lapte, de apă, de bere, de șnaps) și în afară de asta ieri a fost Peter cel blond pe la tine și ți-a spus că vrea să facă o antologie și trebuie să-i trimiți niște poezii și EL SĂ le și POATĂ publica pe care trebuie însă mai întâi să le comiți așa încât scrie-i blondului Peter o poezie despre a ÎMBĂTRÂNI după ce treci de treizeci de ani e oricum o teamă ca lumea (trebuie să fii însă destul de tânăr ca să poți spune ceva cât de cât despre cum e să îmbătrânești) încât iată zic fetițo că încetul cu încetul îmbătrânești și tu și mă gândesc că asta ar putea deveni o poezie sau și mai bine un ȘLAGĂR sau poate altceva (....)
Recunoaștere îndărătnică
Widerliche erkenntnis
Ferestre încă n-am spart NICIODATĂ
nici hoitul cum miroase n-am mirosit VREODATĂ.
N-am încercat broască țestoasă niciodată
și nici la zdup n-am stat vreodată.
Nu m-am trezit într-o livadă niciodată
nici dragoste în mare n-am făcut vreodată.
Mână de negru n-am strâns niciodată
nici oameni n-am trimis la moarte vreodată.
Pe 13 mai n-am fost îndrăgostită niciodată
nici patru copii blonzi n-am născut vreodată.
N-am citit în limba albaneză niciodată
nici veselă cu-adevărat încă n-am fost vreodată.
N-am gustat absintul niciodată
nici a uzină de tractoare n-am mirosit vreodată.
La capătul lui „cinci” n-am ajuns niciodată
nici micile iluzii nu mi-am ucis vreodată.
Droguri să iau n-am vrut niciodată
nici medalii să primesc nu s-a-ntâmplat vreodată.
Poloneza n-am dansat-o niciodată
și nici curmali nu am plantat vreodată.
N-am tras cu pușca-n mâțe niciodată
nici bogății n-am cunoscut vreodată.
Dinăuntru încă nu m-am văut niciodată
și probabil nici n-am să mă sinucid vreodată.
P.S.
(Cândva, mai mult ca sigur, când voi fi decedat
Textul poate fi redus și modificat.)
1970
Descrierea unei amieze
Beschreibung eines Vormittags
Mă scol.
Ies din casă.
Merg cu autobuzul.
Intru în redacție.
Cafea......
...........
...........
...........
......Cafea
...........
...........
Plec din redacție.
Merg cu autobuzul.
Intru în casă.
Nu mă las.
1970
Dimineața
Am Morgen
Noaptea mi-o spăl
din carne dimineața.
Nu vrea să-mi fie prea ușor.
Ascult radioul
Ascult radioul
Ascult radioul
Întunericu-mi smulg
de pe chip dimineața.
Nu vreau să-mi fie prea ușor.
Citesc ziarele
Citesc ziarele
Citesc ziarele
Visele-mi descâlcesc
din păr dimineața.
Nu vreau să-mi fie prea ușor.
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni
Mă uit la oameni
1970
Concluzie
Schlussfolgerung
Iată deci și țara unde trăiesc.
Iată și oamenii.
Iarba e verde.
Zăpada e albă.
Cerul înalt.
Poporul participă.
Iată deci oamenii.
Oamenii din țara unde trăiesc.
1970
Ars poetica
Și tu care scrii poemele tale
pentru G.
Și eu care scriu poemele mele
pentru A.
Și G. care nici nu-ți cunoaște limba.
Și A. care nici nu-mi cunoște limba.
Tu scrii poemele tale însă
pentru G.
Eu scriu poemele mele însă
pentru A.
Nu-i și asta oare tot poezie?
1971
Uneori
Manchmal
Aș vrea să fiu un cufăr
lăsat într-un ungher și prăfuit
Încât să pot fără a fi nevoit
să mă mișc să casc gura la lume
Să-ncep cu casa unde soția dac-ar fi
să fie îl înșeală pe soț cum și
bărbatul pe femeie.
Aș fi maro și nu m-ar chinui
nici un fel de probleme
m-aș lăsa bucuros împrumutat o vreme
vecinului și de singurătate nici n-aș suferi.
În concediu m-aș duce când și când
la mare în vreo stațiune balneară
sau la munte și poate rămânând
uitat și tăcut ca un cufăr în
la aceleași vacanțe îndelung tot visând
m-aș pomeni cu-ncetul într-o bună zi
la loc în dulap și plin de haine vechi
bolnav însă niciodată n-aș avea cum fi.
1966
Retrospectivă spre viitor
Rückblick auf die Zukunft
Da, recunosc,
e mai bine.
E foc mai mult,
nu mai îngheți prea lesne.
Și nu te mai gândești doar la bani și mâncare,
ce era fals e autentic, ce era sărac e bogat.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Tristețea de mai an să fi avut vreun rost?
Da, recunosc,
e mai bine.
E apă din belșug,
se crapă mai greu de sete.
Nu mai visezi mașini doar și călătorii,
ce era strâmb e drept și unde nu era nimic mai e câte ceva.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Durerea de mai an să fi avut vreun rost?
Da, recunosc,
e mai bine.
E aer mai mult
și nu te mai sufoci prea lesne.
Cum nici nu mai trăiești din muncă doar și din amor,
ce era negru, azi e alb și ce era sumbru-i azi senin.
Viitorul însă nu mai e ce-a fost.
Mâhnirea de mai an să fi avut vreun rost?
1972
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu