Adrian-Cosmin Perta

Teofil si Cainele de lemn (fragment de roman)

Treptat, ne adaptăm viziunile şi previziunile. Ipotezele avansate la început duc de cele mai multe ori către Neînţelegere, către gardul de sârmă ghimpată al Şantierului, către Mlaştină. Am depăşit obstacole, cercuri şi excursia se apropie de sfârşit. Păsări albe, grase ca nişte mingi planează la orizont şi tristeţea. Ne-am ţinut de mână sub
soarele zilei albastre, cu nori albi şi luminoşi ce treceau pe deasupra, dar acum e târziu şi trebuie să spune noapte bună. Noapte bună, Conducătorule ... Vezi mai multde Oşti Celeste. Noapte bună, Rege al Nisipurilor Mişcătoare. Noapte bună, Stăpâne al tuturor. Totul nu a fost decât un preludiu. Voi credeţi că ştiţi ce înseamnă Şantierul, credeţi că l-aţi văzut? V-aţi îmbătat. Mai bine aţi prinde un peşte de la păstrăvărie, l-aţi găti şi aţi dormi în aburul dulce-mirositor al gătirii lui. Aţi înţelege mai mult. Au căzut din cer grămezi mari de broaşte, tone de lipitori şi nimeni nu s-a speriat. Mâncăm, mergem la toaletă, mergem la serviciu, facem dragoste. Facem dragoste? Suntem goi. Suntem goi? Când terminăm de povestit e deja foarte târziu şi totul va intra în istoria unei biblioteci. Atât. Albinele dorm şi de multe ori între fraţi nu există cu adevărat o relaţie ca între rubedenii. Se spune că pisicile vorbitoare au o memorie trainică. Acesta este chipul mamei mele. Aceasta este inima mea. Totul este îngropat adânc în mine, ca un mecanism ce stă să dea alarma.