Barbar (de estetic) cînta femeia-aceea

Virgil Botnaru


,, Nu am răbdare să ucid tot ce e mai vechi
și tot ce e mai întunecat în mine
sau ceea ce putrezește sîngele în inimă.
Mizeriile acestea înfipte în mușchi
în nedreptăți și cuvinte’’
(Ecaterina Bargan)

Ecaterina Bargan este un nume ce se impune tot mai pregnant în literatura basarabeană din ultima vreme. La fericita vîrstă de 21 de ani, dînsa este deținătoarea mai multor premii literare (Premiul III (2008) și I (2009) la concursul ,,Agatha Grigorescu Bacovia’’, Premiul ,,Grigore Vieru’’ al Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru ,,Cea mai frumoasă poezie de dragoste’’ (2011), Premiul revistei Oglinda literară la cea de-a patra ediție a concursului ,,Agatha Grigorescu Bacovia” (2010) etc). De asemenea, este cîștigătoarea concursului de debut, organizat de editura Lumen din Iași, în urma căruia îi apare în primăvara lui 2009 placheta ,,Între noi”, iar textele semnate de ea au marcat conținutul a peste 14 titluri de reviste literare și antologii, dintre care am menționa doar ,,Noua poezie basarabeană”, publicată în 2009 la editura Institutului Cultural Român (antologator- Dumitru Crudu), sau ,,Cartea poeziei 2011”, tirajată anul trecut de editura Arc (responsabil de ediție fiind Nicolae Popa)*.
De această dată, tînăra poetă ne surprinde plăcut cu un alt volum de versuri - ,,Cântece de la șase”, apărut în colecția Noii barbari a editurii Gunivas. Însumînd aproximativ 50 de poeme, grupate în trei părți ce se succedă nepretențios 1, 2 și 3, cartea ne familiarizează cu o voce lirică autentică, pentru care evocarea, sensibilitatea/ sentimentul, sau identificarea sinelui printre ceilalți reprezintă momente demne de orice efort creator.
Diferite în ceea ce privește dimensiunile, predilecția pentru anumite subiecte (inclusiv mod de abordare a acestora) ori performanță poetică, textele incluse în volumul de față constituie un exemplar aliaj în jurul ideii de organizare a discursului, sau, mai bine zis, ajustare a mesajului sentimental. Toate cele trei părți constituente ale volumului au ca punct de pornire evocarea unor jucării din copilărie, ce-ar constitui veritabile metafore ale descoperirii imitației. În genere, revenirea la copilărie are un rol aparte în întregul edificiu al cărții, în mod special în prima parte, unde, pe lîngă personificarea jucăriei, întîlnim și motivul pierderii inocenței, cuplat cu o stringentă dorință de reîntoarcere la pueril, realizabilă doar prin memorie.
Ursulețul rusesc ce și împrumută titlul primului poem comportă particularitățile unui simbol al permanentei distanțări a copilăriei și apropierea de maturitate, marcată printr-un joc întrucîtva similar portretului lui Dorian Gray, în care personajul manifestă o anumită atitudine față de imitația ce-i înmagazinează defectele: ,,îmi spăla întotdeauna greșelile,/ care se îndeseau ca niște/ riduri în obrajii lui./ Poate că mă urăște pentru asta.”
Poemele Ecaterinei Bargan au întotdeauna ceva personal, implicarea emoțională a eului liric în conținutul acestora (deși uneori imparțiale, vizînd forma unor simple consemnări zilnice) fiind
__________________________________________________________________
*Ecaterina Bargan este poetă și prozatoare. S-a născut la Chișinău la 10 iunie 1991. A debutat cu versuri la revista Clipa (nr 5, 2008), iar din 2009 este membru în colegiul de redacție al revistei. Este membră a atelierului de scriere ,,Vlad Ioviță”, de pe lîngă Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu, condus de Dumitru Crudu.
O parte din informațiile privind biografia și realizările literare ale Ecaterinei Bargan au fost preluate de pe coperta IV a volumului.

într-o oarecare măsură însăși rațiunea faptului poetic. Impresii și emoții precum diminuarea pînă la indiferență degajată a uimirii copilărești în fața lucrurilor sau memorabilul descoperirii unor realități existențiale marchează în mare parte poemele din acest ciclu al cărții, semnalabile îndeosebi în cadrul unor texte precum În strada în care o să întinzi afișe sau Pe trotuarul înclinat. Pe de altă parte, direct sau indirect acestea asonează cu îndemnul de a reabilita aspectele neglijabile ce marchează traseul existențial al firii umane: ,,încearcă să îmi arunci/ cuvinte urîte,/ ca să nu doară,/ încearcă/ să faci un balon de săpun/ și să-l spargi”(Balon de săpun) sau miza pe efectul rostirii: ,,totul este bun și frumos:/ cer, pămînt, copaci, oameni,/ buzunărașe pentru ele,/ ca să încapă,/ să nu crească mai mult./ Vorbește cu mine!” (Vorbește cu mine). În cadrul aceluiași text e de semnalat și vădita intenție de a cosmetiza/ masca experiențele nefaste ale (pe)trecutului: „Pereții care/ îi dai cu var/ să nu se vadă trecutul”.
Într-un alt edificiu poetic (Haide hai să ne jucăm cu mașinuțele în nisip), pe lîngă dorința de a reveni la plăcerile copilărești, observăm și reliefarea unui aspect mai puțin admirabil al vîrstei la care ne referim, echivalînd cu o negare a conceptului de candid pruncesc: „Aburul acesta dens mișcător mă sufocă/ Senzație că am revenit/ în costum de clovn, cînd toți copiii/ mă lovesc cu picioarele în burtă”. Unicul procedeu de remediere a faptului rămîne a fi pînă la urmă raportul cu propria conștiință- rușinea, care însă nu e doar o ființă infirmă, precum o personalizase creativ Salman Rushdie, ci o trăire cît se poate de firească: „Haide hai să ne jucăm cu mașinuțele în nisip/ și să ne ascundem rușinos unii după alții”.
Pe lîngă alte prezențe cu care relaționează poetic motivul copilăriei ireversibile, se enumeră și atitudinea respingătoare față de unele manifestări tipice ale banalului/ rutinei, precum se întîmplă în poemul Se aude furtuna: „Ai vrea să mănînci din frigiderul altuia./ Vrei măcar o dată pe săptămînă să se schimbe/ imaginea frigiderului de la balcon cu imaginea/ oricărui alt frigider. Mai frumos sau mai urît,/ doar să se schimbe. Să se întîmple anormalul acum”. Instanța lirică rămîne însă conștientă de faptul că nu(-și) poate depăși anumite condiții, astefl încît nu apelează nici la evadarea în alte spații (exercițiu practicat cu o consacrată capacitate poetică de către unii predecesori) și nici nu e în stare să revendice imaginea înlănțuită a copilăriei obsedante.
Abia în A trecut vremea cînd ascundeam poezii sub parchet distanțarea expresivă față de o etapă a vieții consumată deja (ce crează o naturală armonie cu asumarea maturității) pare să nu mai provoace divagații nostalgice, dimpotrivă. Deja spre finalul ciclului atestăm și apariția primului personaj poetic masculin (în Crusta), dar și experiența boemică alături de persoanele din preajmă în poemul Sufocare, în care devine palpabilă/ fizică dorința de a se dărui altor spații, odată ce experiența cafenelelor „ticsite cu fum de țigară” devine sufocantă. Textele din urmă constituie tranziția ciclică a copilăriei în maturitate, pe care o vedem asumată responsabil în cadrul celei de-a doua părți a volumului.
De această dată întruparea copilăriei în figura păpușii nu mai reprezintă doar o evocare a elementelor și evenimentelor petrecute în frageda pruncie, ci asistăm și la o implicare a factorului uman: „Marta era păpușa mea/ iar eu eram păpușa surorii mele./ Eu o desenam pe Marta pe față,/ iar soră-mea își încerca creioanele/ pe fața mea”. În ciclul respectiv, acesta din urmă se bucură de o atenție specială, atît în textele erotice (adresate unui „tu” convențional) sau cele care urmăresc formele legăturii atitudinale a omului cu tot/toți care-l înconjoară, cît și prin vizarea structurilor fiziologice și manifestărilor acestora- amorțirea degetelor pe tastatură, profilul scheletic ca însușire proprie ori simpla recunoaștere a adevărului că „suntem oameni,/ trăgînd sforile/ pe pervazuri./ Stăm cu ochii boltiți/ la afișajele electronice” (În așteptare).
Emanînd o sensibiliate aparte, aceste poeme (în care predomină stările apăsătoare, spleen-ul, golul, tristețea) constituie veritabile exemple de lirică sentimentală, fior sensibil ce mizează pe stările provocate de întîmplări, accidente, experiențe zilnice etc, ca o formă de cauzalitate a prezenței unor elemente posesoare de semantici agresive, precum cuțitul, gheața sau cioburile „căzute pe asfalt și pe podeaua curată”. Poezia erotică are un farmec aparte, or, în acest sens, avem de-a face și cu o viziune/ un sistem de convingeri personale vizavi poezia acestui lucru în sine: „Mă mai uit cu un ochi în atelierul literar,/ dau de poezii de dragoste./ Mă întreb dacă ei, cei care scriu tot ce scriu acolo,/ dacă ei trăisc dragostea chiar așa cum o scriu,/ Chiar așa o simt…/ Mă înfioară disperarea aceasta sau poate frumusețea/ sentimentului”. Destul de expresiv ni se pare poemul Arhitectura iubirii, în care autoarea pare că vrea să ne inoculeze adevărul că dragostea se întîmplă peste tot, ea existînd pînă și-n cele mai mărunte lucruri. Totodată, textul reprezintă un sonet, formă poetică ce-a găzduit și experiențele erotice ale lui Petrarca sau Shakespeare, de unde și o posibilă explicație a titlului.
Specificul construcției expresiei poetice constă și în modalitatea de redare a stărilor interioare, bazată adesea pe o înșiruire de detalii, din a căror sudură urmează să fie dedus mesajul textului: „Mereu am fost sensul pe care l-am crezut,/ îl cred adevărat. Ușa asta nu o cunosc. Muzica asta îmi/ zgîrie umerii. Prea tare fanfara. Înăbușirea instinctelor./ Zahărul împietrit în lingurița umedă de ceai. Să fie ca/ și cel de data trecută. Un pliculeț la doi. Dinți clănțănind,/ gura pungă. Pot să vorbesc despre dragoste. Nu te băga în/ posterități astronomice. Vocea ta este îndeajuns” (Faci pluta, umplu cada cu apă), sau „Un apel nepreluat de la mama. Un ou fiert pe masa/ de scris. Madagascar pus pe stop la minutul 30./ Un link de la Răzvan. Foile pentru articole goale./ Compotul străin și nebăut pînă la capăt, în cana/ mea, pe masa din bucătărie./ Gărdulețe care se scurtează”(4 in the morning) și poate cel mai sugestiv exemplu: „Sunt scheletică, nu am nimic special, îmi place rutina./ Îmi pierd timpul prin restaurantele/ în care se dă mîncare puțină în farfurii mari./ Colecționez perle, îmi plac mărunțișurile aristocratice./ Port numai argint, sunt lucruri pe care poate/ cîndva o să le distrug,/ pe care tot eu o să le descompun, cine știe/ poate cîndva o să las totul baltă./ O să-mi ard buletinul, diplomele, permisul,/ orice m-ar putea identifica,/ o să-mi arunc tot argintul în lacul acela,/ pe lîngă care ne-am plimbat împreună/ și o să fac schimb de haine cu un aurolac,/ evadînd încetul cu încetul în lumea lui”( Plecările tale).
Poemele incluse în acest ciclu includ și unele referințe livrești, care provin atît din experiența de lectură a autoarei, dar pot constitui și reflecții asupra materiei creatoare (expresiei), demonstrînd pe un anumit segment apartenența Ecaterinei Bargan la o anumita castă generaționistă/ estetică: „Ți-am zis să-mi păstrezi ciuma camusiană,/ te-am rugat să păstrezi ceva pentru bolile mele/ și să îmi arăți puterile tale supranaturale”(Priorități) sau „Încă suntem în viață. Cuvintele-viermi. Viermii sapă în carne. Viermii ajung”(4 in the morning). Alteori, cauzalitatea dintre emoțiile interioare și lumea din jur devine de-a dreptul ilogică (iar în materie de conținuturi poetice asemenea exerciții n-ar fi preferabile): „Suntem cu toții aici,/ dar nu înțelegem cum de s-a întîmplat/ că ai plîns și cerul/ s-a înseninat” (Ai plîns și cerul s-a înseninat).
În poemele din ultima parte a cărții, efortul autoarei ține de căutarea unui loc propriu printre ceilalți. Poezia nu mai mizează pe evocare sau sentiment ca pînă acum, ci devine o complezență a gîndirii, atitudinile sunt dictate de rațiune și totul în scopul descoperirii și plasării în raport cu ceilalți a sinelui, deopotrivă cu asumarea unei predestinări, poate chiar cosmice: „acum,/ atunci,/ mereu/ am știut că/ totul e ca o bilă de bowling/ care deja a fost aruncată” (Față în față).
Privită în ansamblu, poezia Ecaterinei Bargan din acest volum pare a fi divizată conform jocului blagian al celor trei fețe sau al substituenților acestora- jocul, dragostea, rațiunea. Obsesia copilăriei ca o permanență panaceică, trăirea iubirii în simpla frumusețe interioară și conceptuală a sentimentului, dar și aportul rațiunii la stabilirea unei ordini a lumii interioare și celei exterioare constituie axa vitală a demersului poetic, suprapus ideii de existență. Toate aceste însușiri au un rol substanțial la marginalizarea celor cîteva aspecte mai puțin reușite ale unei cărți (în principiu) de calitate.
__________
P.S. După apariția volumului ,,Cântece de la șase” (deținător al premiului Iuventus al Salonului Internațional de carte de la Chișinău (ediția a XX-a) și considerat una din cărțile de referință pentru anul literar 2011), Ecaterina Bargan a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Nu ne rămîne decît să încheiem cu versificata expunere autoironică a autoarei ,,ce să zic, m-am umplut de glorie”…

Ecaterina Bargan, Cântece de la șase, Chișinău, ed. Gunivas, 2011.