„Ca să nu fiu băgat cu de-a sila la ospiciu şi, astfel, umilit, m-am internat singur “
Un interviu cu scriitorul, pictorul şi cineastul Igor Isac, realizat de Dumitru Crudu
Igor Isac s-a născut la 10 martie 1957, în comuna Olişcani din Republica Moldova. Este absolvent al Universităţii de Arte din Talinn . În 1990, a debutat în cinematografie cu filmul artistic de metraj mediu “Atmsofera încărcată”, după o nuvelă omonimă a lui Caragiale, pentru care, în 1991, a primit premiul pentru regie al Asociaţiei de Televiziune din România. Din 2000 locuieşte la Oraviţa, în Banat, unde activează în calitate de pictor. În ultimii zece ani a restaurat o serie de biserici din zonă. În 2011, la vârsta de 54 de ani, a debutat la editura Eikon din Cluj cu volumul “Cartea aşteptării”, înregistrând, astfel, o nouă performanță: cel mai tardiv debut în literatura de limbă română din Republica Moldova. În cadrul emisiunii “Noii Barbari”, Igor Isac a povestit că această carte s-a născut din dorinţa sa de-a o rupe cu fantomele trecutului. Vă prezentăm mai jos un fragment dintr-un interviu difuzat pe frecvenţele postului “Radio Chişinău”. În acest interviu, Igor Isac face foarte multe mărturisiri incendiare şi curajoase despre istoria noastră recentă, dar şi despre propriul său trecut.
- Dumitru Crudu: Cum era la sfârşitul anilor 70 ai secolului trecut să fii chemat la KGB?
- Igor Isac: În tinereţe eram un teribilist, aşa cum le stă bine să fie tinerilor. Profesorul Aurel Guţu, şi el, un non-conformist, mi-a deschis ochii spre marea artă şi cultură şi m-a făcut să conştientizez adevărul că sunt român. Într-un fel, am început să cochetez cu ideea de românitate, nefiind conştient de pericolele care mă pasc după asta. Eu auzisem de securitate, dar nu ştiam cu ce se mănâncă această treabă. Când am înţeles, adică atunci când am pus securitatea pe urmele mele, era prea târziu ca să mai schimb ceva. Astfel, am încetat să mai cochetez cu propria identitate şi a trebuit să mi-o asum la modul serios. Şi ca să nu fiu băgat cu de-a sila la ospiciu şi, astfel, umilit, m-am internat singur. Odată ieşit de acolo cu certificatul de idiot în buzunar, am putut să mă simt liber, mai ales în interior. Desigur, în situaţia în care mă aflam era foarte greu să-mi găsesc o slujbă. Dar, de fapt, ce însemna pe atunci să-ţi găseşti o slujbă? Însemna să fii încadrat, nu-i aşa? Era trist să vezi cum în fiecare dimineaţă lumea se îmbulzea în transportul comun şi se deplasau umili spre locul de muncă, unde, în general, se muncea din greu şi se plătea prost. Nu am putut fi niciodată încadrat! Destinul m-a impus spre o condiţie dificilă: de a fi un simulator tandru al demenţei şi aceasta m-a salvat. Libertatea de care m-am bucurat ulterior m-a costat destul de scump. E cam jenant să afirm acum că libertatea am obţinut-o cu preţul de-a fi socotit nebun, dar asta a fost. Acest act care îmi doream să fie un act de eroism, de fapt, a fost un gest cam facil, cred eu acum. Poate era mai bine să mă fi încadrat şi eu în sistem, să fi mers conştiincios la toate adunările de partid, să fi plătit lunar cotizaţiile şi aşa mai departe, adică să fi respectat tot tacâmul, doar cu o singură condiţie, să fi mâncat cât mai puţin rahat, să mă fi străduit cu multă abilitate să mă strecor în subconştientul colectiv şi de acolo să dau lovitura de graţie? Sau, dacă îmi era frică că o să fiu urmărit că mi-am asumat identitatea, că o să fiu urmărit, închis şi tarnsformat cu adevărat într-un nebun, poate că era mai bine să-mi fi dat foc într-o piaţă publică, aşa cum au făcut-o foarte mulţi semeni de-ai mei din Ţările Baltice, care, poate, şi datorită acestor sacrificii au ajuns unde au ajuns. Din păcate, cam nimeni din generaţia mea din Basarabia nu a avut curajul să se sacrifice în numele idealului naţional. O mare parte au devenit jertfele absolute ale regimului, iar alţii, printre care şi subsemnatul, au simulat că sunt nebuni ca să scape de teroare şi să-şi poată asuma o anumită libertate.
-D.C. :În volumul tău de eseuri memorialistice Cartea aşteptării povesteşti despre întâlnirile cu maiorul Mâţu „din clădirea mare şi sumbră a kaghebeului”. Până la urmă, ca să scapi de securitate te-ai internat la ospiciu, dar securiştii ţi-au organizat o percheziţie acasă, aflând că citeşti opera politică a lui Eminescu.
-I. Is.:Opera politică a lui Eminescu trecuse pe la mine, dar o dădusem deja mai departe. În schimb, mi-au luat manuscrisele, manuscrisele mele în limba română, notiţele pe care le făceam cu caractere latine. Mi-au luat toate textele la care lucram în acea perioadă. Ulterior, mi-au fost retrocedate, dar cu o mare întârziere. Până atunci, eu aveam impresia că securitatea se joacă cu faptul că mă invita la întâlniri şi mă ameninţa- încă nu o luam în serios- dar după această percheziţie, am înţeles că lucrurile stau altfel, aproape ca în anii cincizeci când se întâmplau chestii foarte dure. După aceea, am plecat la Talinn.
- D.C.: Da, ştiu că ai fost student la Talinn, dart să mai revenim la securitate. Povesteşti în carte că ai avut presimţirea că ai fost turnat de unii dintre colegii tăi.
- I. Is.:Pe urmă, s-au adeverit presimţirile.
- D.C.: Ai avut colegi turnători?
- I. Is.:Păi, da.
- D.C. :Unii au fost racolaţi în liceu?
- I. Is.: Da, se pare că da. Însă cine anume dintre ei au trecut puntea am aflat cu mult mai târziu, după 90. Cu toate acestea, încă pe la sfârşitul anilor şaptezeci bănuiam că cel puţin unul dintre cei trei prieteni ai mei foarte buni e turnător, după discuţiile cu tovarăşul Mâţu, fiindcă acesta cunoştea nişte informaţii atât de intime, pe care le-am împărtăşit doar acestor prieteni de-ai mei. Tovarăşul Mâţu îmi spunea nişte lucruri pe care le vorbisem doar cu aceşti amici şi atunci mi-am pus întrebarea de unde oare le cunoaşte. Răspunsul a fost previzibil: unul dintre prietenii mei mă toarnă la securitatea. Am căutat să fiu cât mai prevăzător cu ei, chiar cu riscul să nu mai am niciun prieten, ceea ce s-a şi întâmplat într-un târziu.
- D.C.: Prietenii tăi au recunoscut după 90 că te-au turnat?
- I. Is.:Unii au recunoscut, iar alţii, nu. Aşteptăm să se deschidă dosarele.
- D.C.: Aşteptăm cu toţii.
-I. Is.:Sper însă ca lucrul ăsta să se întâmple cât mai degrabă.
- D.C. :Dar, totuşi, cei care ţi-au recunoscut că te-au vândut, unde ţi-au zis-o asta: la un pahar cu vin?
- I. Is.:Da, la un pahar cu vin.
- D.C.: Şi-au cerut scuze?
- I. Is.:Nu prea.
- D.C. :Ar fi trebuit, pentru că tu ai avut de suferit de pe urma lor.
- I. Is.:Totuşi, au recunoscut puţini, comparativ cu câţi m-au turnat. Eu, totuşi, bănuiesc cine sunt aceştia.
sâmbătă, 31 martie 2012
Andrei Doboş la Noii Barbari!
Astăzi a fost cenaclul Republica cu Andrei Doboş!
Mâine poetul de la Cluj urmează să ţină un atelier, deci ne vedem la 13:00 în faţa la biblioteca Haşdeu. Vor mai fi Dumitru Crudu, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski şi alţi atelierişti/сenaclişti!
Nu rataţi ocazia de a participa la acest atelier! Mai verificaţi şi blogul nostru :) Vă aşteptăm pe toţi toţi toţi.
Mai vedeţi anunţul şi pe facebook, de altfel, nu ezitaţi să like-uiţi pagina atelierului şi să ne urmăriţi, dacă tot aveţi pagini facebook :))
Mâine poetul de la Cluj urmează să ţină un atelier, deci ne vedem la 13:00 în faţa la biblioteca Haşdeu. Vor mai fi Dumitru Crudu, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski şi alţi atelierişti/сenaclişti!
Nu rataţi ocazia de a participa la acest atelier! Mai verificaţi şi blogul nostru :) Vă aşteptăm pe toţi toţi toţi.
Mai vedeţi anunţul şi pe facebook, de altfel, nu ezitaţi să like-uiţi pagina atelierului şi să ne urmăriţi, dacă tot aveţi pagini facebook :))
vineri, 30 martie 2012
pagina de facebook a atelierului
http://www.facebook.com/pages/Atelierul-de-creative-writing-Vlad-Iovi%C5%A3%C4%83/378311762191052
http://www.facebook.com/pages/Atelierul-de-creative-writing-Vlad-Iovi%C5%A3%C4%83/378311762191052
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău invită iubitorii de poezie și literatură la două întâlniri inedite cu tânărul poet român Andrei Doboş. Pe data de 30 martie 2012 la ora 18.00. Andrei Doboș va prezenta fragmente din cele mai noi proiecte ale sale în cadrul cenaclului „Republica” găzduit de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, iar pe data de 31 martie, va fi prezent la Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu, unde va conduce un atelier de scriere creativă în cadrul Atelierului „Vlad Ioviţă”.
Andrei Doboş născut pe 6 august 1984 în Turda. Studiază Litere la Cluj, iar în timpul studenţiei este redactor al revistei Echinox. Debut editorial cu volumul de versuri Mănăştur story (Editura Vinea, 2007 – premiul „Iustin Panţa” pentru debut, 2008). În 2009 îi apare carnetul Apă tulbure, antifoane etc. (Biblioteca de poezie). Este membru al clubului de lectură „Nepotu’ lui Thoreau” şi al clubliterar.com.
Andrei Doboş născut pe 6 august 1984 în Turda. Studiază Litere la Cluj, iar în timpul studenţiei este redactor al revistei Echinox. Debut editorial cu volumul de versuri Mănăştur story (Editura Vinea, 2007 – premiul „Iustin Panţa” pentru debut, 2008). În 2009 îi apare carnetul Apă tulbure, antifoane etc. (Biblioteca de poezie). Este membru al clubului de lectură „Nepotu’ lui Thoreau” şi al clubliterar.com.
miercuri, 28 martie 2012
PROPUNERE MEGA SUPER GENIALĂ DE MILIOANE
Ştiu că o să par nebună, da am altă propunere pentru duminică, şi mai trăsnită. Duminică la Odessa e Ziua Umorului, e tare faaiiin. Haideti sa ne plimbam pe malul mării şi să facem acolo atelier. Nu cred că e tare scump drumul. Haideţi! Spargeţi limitele!
Premiile naţionale pentru poezie “Mircea Ivănescu”
Asociaţia culturală Artgothica Sibiu anunţă instituirea premiilor naţionale pentru poezie „Mircea Ivănescu”. Premiile se acordă pe trei secţiuni.
1. Premiul „Mopete” pentru manuscris.
Condiţii de participare :
Pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vîrstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii. Concurenţii vor trimite între 20 şi 30 de poeme, culese cu diacritice, cu caractere Times New Roman, corp minim 12. Grupajul va fi trimis prin e-mail la adresa artgothica.sibiu@gmail.com, pînă la data de 1 mai 2012, de pe orice e-mail care nu conţine numele real al autorului. Organizatorii vor confirma explicit recepţia e-mail-ului conţinând grupajul de poeme. ( vă rugăm să retrimiteţi emailul în cazul în care nu aţi primit confirmarea de primire ). Identitatea autorului poate fi solicitată doar după încheierea jurizării. Orice participant, despre care se va constata, de către membrii Consiliului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu, că a furnizat, în e-mail-ul de înscriere în concurs, indicii despre identitatea sa, va fi descalificat. E-mail-urile de înscriere la concurs vor fi arhivate şi vor putea fi consultate, la cerere, de oricine este interesat. Premiul constă în următoarele : Diplomă ( oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mopete pentru debut” şi publicarea unui volum de poezie inedit al autorului la una dintre editurile partenere .
2. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Debut.
Condiţii de participare :
Condiţia de înscriere este ca volumul de debut să fi fost publicat între 1 ianuarie 2011 şi 31 decembrie 2011. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite câte 5 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa : Asociaţia Artgothica Sibiu, 550024 Sibiu, Bld. Victoriei, nr.28, până la data de 1 mai 2012, data poştei.
Premiul constă în următoarele : Diplomă ( oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mircea Ivănescu pentru debut” şi într-un Notebook sau o sumă de bani .
3. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Poezie
Condiţii de participare :
Condiţia de înscriere este ca volumul să fi fost publicat între 1 ianuarie 2011 şi 31 decembrie 2011. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite cîte 5 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa : Asociaţia Artgothica Sibiu, 550024 Sibiu, Bld.Victoriei, nr.28 până la data de 1 mai 2012, data poştei. Premiul constă în următoarele : Diplomă ( oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mircea Ivănescu pentru Poezie” şi într-un Notebook sau o sumă de bani .
Reguli generale.
1. Este interzisă participarea la concurs a membrilor Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu cât şi a rudelor acestora de gradul 1.
2. Membrii juriului vor juriza complet independent şi vor furniza rezultatele finale ale jurizării într-un plic sigilat care va fi deschis în prezenţa majorităţii membrilor Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu. Fiecare dintre membrii juriului va desemna cîte 5 grupaje sau volume, la fiecare dintre cele 3 secţiuni, notate, în ordinea descrescătoare a opţiunilor, cu note de la 1 la 5. Cîştigătorul fiecărei secţiuni va fi desemnat prin realizarea mediei aritmetice a notelor primite de la membrii juriului. În caz de medie egală, membrii juriului vor vota între grupajele sau volumele cu medie egală, cîştigătorul fiind desemnat cu majoritatea voturilor membrilor juriului.
3. Nominalizările vor fi anunţate pe site-ul Asociaţiei culturale Artgothica Sibiu, la adresa http://artgothica.wordpress.com. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul Taberei Internaţionale de Poezie Artgothica – 2012.
Juriul care va acorda premiile este următorul:
preşedinte: Ion Mureşan
membri:
Ioan Moldovan
Cornel Ungureanu
Leo Butnaru
Felix Nicolau
Asociaţia culturală Artgothica Sibiu anunţă instituirea premiilor naţionale pentru poezie „Mircea Ivănescu”. Premiile se acordă pe trei secţiuni.
1. Premiul „Mopete” pentru manuscris.
Condiţii de participare :
Pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vîrstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii. Concurenţii vor trimite între 20 şi 30 de poeme, culese cu diacritice, cu caractere Times New Roman, corp minim 12. Grupajul va fi trimis prin e-mail la adresa artgothica.sibiu@gmail.com, pînă la data de 1 mai 2012, de pe orice e-mail care nu conţine numele real al autorului. Organizatorii vor confirma explicit recepţia e-mail-ului conţinând grupajul de poeme. ( vă rugăm să retrimiteţi emailul în cazul în care nu aţi primit confirmarea de primire ). Identitatea autorului poate fi solicitată doar după încheierea jurizării. Orice participant, despre care se va constata, de către membrii Consiliului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu, că a furnizat, în e-mail-ul de înscriere în concurs, indicii despre identitatea sa, va fi descalificat. E-mail-urile de înscriere la concurs vor fi arhivate şi vor putea fi consultate, la cerere, de oricine este interesat. Premiul constă în următoarele : Diplomă ( oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mopete pentru debut” şi publicarea unui volum de poezie inedit al autorului la una dintre editurile partenere .
2. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Debut.
Condiţii de participare :
Condiţia de înscriere este ca volumul de debut să fi fost publicat între 1 ianuarie 2011 şi 31 decembrie 2011. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite câte 5 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa : Asociaţia Artgothica Sibiu, 550024 Sibiu, Bld. Victoriei, nr.28, până la data de 1 mai 2012, data poştei.
Premiul constă în următoarele : Diplomă ( oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mircea Ivănescu pentru debut” şi într-un Notebook sau o sumă de bani .
3. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Poezie
Condiţii de participare :
Condiţia de înscriere este ca volumul să fi fost publicat între 1 ianuarie 2011 şi 31 decembrie 2011. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite cîte 5 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa : Asociaţia Artgothica Sibiu, 550024 Sibiu, Bld.Victoriei, nr.28 până la data de 1 mai 2012, data poştei. Premiul constă în următoarele : Diplomă ( oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mircea Ivănescu pentru Poezie” şi într-un Notebook sau o sumă de bani .
Reguli generale.
1. Este interzisă participarea la concurs a membrilor Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu cât şi a rudelor acestora de gradul 1.
2. Membrii juriului vor juriza complet independent şi vor furniza rezultatele finale ale jurizării într-un plic sigilat care va fi deschis în prezenţa majorităţii membrilor Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu. Fiecare dintre membrii juriului va desemna cîte 5 grupaje sau volume, la fiecare dintre cele 3 secţiuni, notate, în ordinea descrescătoare a opţiunilor, cu note de la 1 la 5. Cîştigătorul fiecărei secţiuni va fi desemnat prin realizarea mediei aritmetice a notelor primite de la membrii juriului. În caz de medie egală, membrii juriului vor vota între grupajele sau volumele cu medie egală, cîştigătorul fiind desemnat cu majoritatea voturilor membrilor juriului.
3. Nominalizările vor fi anunţate pe site-ul Asociaţiei culturale Artgothica Sibiu, la adresa http://artgothica.wordpress.com. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul Taberei Internaţionale de Poezie Artgothica – 2012.
Juriul care va acorda premiile este următorul:
preşedinte: Ion Mureşan
membri:
Ioan Moldovan
Cornel Ungureanu
Leo Butnaru
Felix Nicolau
Aureliu Busuioc, Si a fost noapte,roman, editura Cartier, 2012
(fragment)
Werner o cuprinse de mijloc:
-- Fetiţa mea, uiţi în ce lume trăieşti... Te gândeşti la tine? Azi
suntem împreună, dar e războiul acesta nebun pe care-l vom pierde...
Şi atunci? Am văzut câte ceva din jurnalele noastre de pe al doilea
front... Am văzut franţuzoaice tunse chilug în piaţă, fie că au fost
amante vremelnice ori soţii iubitoare ale ocupanţilor... Fără
deosebire... Ţi-am propus eu una din aceste variante? Mâine-poimâine,
se întorc ruşii aici... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă...
Aş vrea să fii soţia mea, nu jertfa mea.... Dar cum? Cum?
Lenţa se ghemui la pieptul lui:
-- Werner...
-- La voi, la bulgari, se fură miresele?
Lenţa zâmbi, apoi tresări de parcă ar fi fulgerat-o un gând:
-- Numai cu voia lor... Fură-mă, Werner... Fură-mă!
(fragment)
Werner o cuprinse de mijloc:
-- Fetiţa mea, uiţi în ce lume trăieşti... Te gândeşti la tine? Azi
suntem împreună, dar e războiul acesta nebun pe care-l vom pierde...
Şi atunci? Am văzut câte ceva din jurnalele noastre de pe al doilea
front... Am văzut franţuzoaice tunse chilug în piaţă, fie că au fost
amante vremelnice ori soţii iubitoare ale ocupanţilor... Fără
deosebire... Ţi-am propus eu una din aceste variante? Mâine-poimâine,
se întorc ruşii aici... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă...
Aş vrea să fii soţia mea, nu jertfa mea.... Dar cum? Cum?
Lenţa se ghemui la pieptul lui:
-- Werner...
-- La voi, la bulgari, se fură miresele?
Lenţa zâmbi, apoi tresări de parcă ar fi fulgerat-o un gând:
-- Numai cu voia lor... Fură-mă, Werner... Fură-mă!
„MINISTERUL CULTURII al REPUBLICII MOLDOVA
Hotărîrea
Colegiului Ministerului Culturii
nr._01____din 28 februarie 2012
Cu privire la examinarea şi aprobarea Programului editorial 2012
Nr.d/o Autorul şi titlul cărţii
1. Suceveanu A. Jurnal de bord: Proză şi poezie
2. 2. Bogatu Ion. Vînătoarea bourului
3. Botezatu Eliza. Dumitru Matcovschi – poetul şi prozatorul
4. Butnaru Leo. Legea scrînciobului…
5. Vasilcău Traian. Călugăr fără schit: Poezii
6. Cenuşă Zina. Povestiri
7. Codreanca Lidia. Nufăr îngheţat: Poezii
8. Diordiev Ion. Culegînd frumoasele poveţe: Poezie
9. Grosu Valeria. Zicerea pămîntului
10. Hîncu M. Antologie de poezie româno-spaniolă
11. Hlib Lidia. Piese pentru copii
12. Mânăscurtă I. Carte de eseuri (60 ani de la naştere)
13. Melnic Ştefan. Satana pe pămînt: Proză
14. Moraru Haralampie. Viaţa de mai tîrziu. Proză
15. Paladi Tudor. Metafora între cuvînt şi dram: Eseuri
16. Portas Valentin Mondirul : Fabule
17. Rău Alexe. Poeme
18. Exupery A. de Saint. Micul Prinţ/ Trad. de I.Creţu
19. Slutu Nina. Poezii
20. Ştirbu Titus. Eram un bob şi eu: Poezii
21. Zbîrciog Vlad. Eminescu, eternă statuie a spiritului: Eseuri
22. Roibu Nicolae. Nevoia de oameni: Publicistică
23. Strîmbeanu Andrei. Culegere de dramaturgie
24. Fabian Nicolae. Poezii
25. Grama Steliana. Memoria sugativei: Eseuri
26. Ghimpu Dina. Teatrul “Eugen Ionesco”: Istoria unei disidenţe
27. Ungureanu Larisa. Portrete în timp
28. Taina vieţii mele: 70 ani Mihai Dolgan
29. Bîrădeanu Lucreţia. Scrisori din Paris (lb franceză)
30. În memoriam. Cataraga Tudor: Album
31. Dascăl Ion. Partituri
32. Neamţu Petre. Metodă pentru acordeon
33. Rusnac Constantin. Coruri
34. Patrimoniul cultural imaterial al RM: Studiu ştiinţific
Preşedintele Colegiului ,
Ministerul Culturii Boris FOCŞA
P.S. Intrebarea pe care mi-o pun e cum au fost alese aceste carti. Si de ce anume acestea si nu altele. Care sunt criteriile. Dar, mai ales, a fost oare un concurs sau nu? Cine a fost in juriu? Si inca ceva, de ce despre existenta unor asemenea concursuri aflam doar dupa ce acestea au loc, daca a fost un concurs. Nu stiu nimic. Nu zic ca in lista nu ar fi si carti bune sau chiar foarte bune, dar ma intreb care a fost mecanismul de selectie. Si aceste carti sunt deja scrise sau inca urmeaza a fi scrise?
Dace e vorba de bani publici, atunci sa fie transparenta, nu-i asa? Sa stie si poporul cum se distribuie. Sau se impart pe ochi frumosi? Chiar nu ma taie prin cap. Oare cine mi-ar putea raspunde la aceste intrebari?
Nu-mi dau seama.
Intreb si eu asa, ca prostul.
Hotărîrea
Colegiului Ministerului Culturii
nr._01____din 28 februarie 2012
Cu privire la examinarea şi aprobarea Programului editorial 2012
Nr.d/o Autorul şi titlul cărţii
1. Suceveanu A. Jurnal de bord: Proză şi poezie
2. 2. Bogatu Ion. Vînătoarea bourului
3. Botezatu Eliza. Dumitru Matcovschi – poetul şi prozatorul
4. Butnaru Leo. Legea scrînciobului…
5. Vasilcău Traian. Călugăr fără schit: Poezii
6. Cenuşă Zina. Povestiri
7. Codreanca Lidia. Nufăr îngheţat: Poezii
8. Diordiev Ion. Culegînd frumoasele poveţe: Poezie
9. Grosu Valeria. Zicerea pămîntului
10. Hîncu M. Antologie de poezie româno-spaniolă
11. Hlib Lidia. Piese pentru copii
12. Mânăscurtă I. Carte de eseuri (60 ani de la naştere)
13. Melnic Ştefan. Satana pe pămînt: Proză
14. Moraru Haralampie. Viaţa de mai tîrziu. Proză
15. Paladi Tudor. Metafora între cuvînt şi dram: Eseuri
16. Portas Valentin Mondirul : Fabule
17. Rău Alexe. Poeme
18. Exupery A. de Saint. Micul Prinţ/ Trad. de I.Creţu
19. Slutu Nina. Poezii
20. Ştirbu Titus. Eram un bob şi eu: Poezii
21. Zbîrciog Vlad. Eminescu, eternă statuie a spiritului: Eseuri
22. Roibu Nicolae. Nevoia de oameni: Publicistică
23. Strîmbeanu Andrei. Culegere de dramaturgie
24. Fabian Nicolae. Poezii
25. Grama Steliana. Memoria sugativei: Eseuri
26. Ghimpu Dina. Teatrul “Eugen Ionesco”: Istoria unei disidenţe
27. Ungureanu Larisa. Portrete în timp
28. Taina vieţii mele: 70 ani Mihai Dolgan
29. Bîrădeanu Lucreţia. Scrisori din Paris (lb franceză)
30. În memoriam. Cataraga Tudor: Album
31. Dascăl Ion. Partituri
32. Neamţu Petre. Metodă pentru acordeon
33. Rusnac Constantin. Coruri
34. Patrimoniul cultural imaterial al RM: Studiu ştiinţific
Preşedintele Colegiului ,
Ministerul Culturii Boris FOCŞA
P.S. Intrebarea pe care mi-o pun e cum au fost alese aceste carti. Si de ce anume acestea si nu altele. Care sunt criteriile. Dar, mai ales, a fost oare un concurs sau nu? Cine a fost in juriu? Si inca ceva, de ce despre existenta unor asemenea concursuri aflam doar dupa ce acestea au loc, daca a fost un concurs. Nu stiu nimic. Nu zic ca in lista nu ar fi si carti bune sau chiar foarte bune, dar ma intreb care a fost mecanismul de selectie. Si aceste carti sunt deja scrise sau inca urmeaza a fi scrise?
Dace e vorba de bani publici, atunci sa fie transparenta, nu-i asa? Sa stie si poporul cum se distribuie. Sau se impart pe ochi frumosi? Chiar nu ma taie prin cap. Oare cine mi-ar putea raspunde la aceste intrebari?
Nu-mi dau seama.
Intreb si eu asa, ca prostul.
marți, 27 martie 2012
Ana Blandiana
Torquato tasso
Veni din întuneric spre mine el, poetul,
Poetul de spaimă ratat.
Era foarte frumos. Ca la razele röntgen
I se vedea în trup poezia.
Poezia nescrisă de frică.
"Sunt nebun" - a rostit. De altfel ştiam
Lucrul acesta din prefeţele cărţilor,
Dar el îşi purta nebunia ca pe-o parolă
De intrare în noi, ca şi cum ar fi spus:
"Mă răscumpăr astfel
De lipsa-adevărului din poemele mele.
E preţul imens. Vin spre tine. Primeşte-mă!"
Dar eu am răspuns: Pleacă de-aici!
"Scriam la lumina de autodafeuri - îmi spuse -
Simţindu-mi pe trup
Cămaşa păroasă care se-aprinde uşor.
Odaia mea avea ochi de călugări ferestre
Şi-n loc de uşi, lipite una de alta, urechile lor
Şi şoarecii ieşind din borte erau călugări,
Şi noaptea păsări uriaşe-n sutane-mi cântau.
Tu trebuie să înţelegi..." Şi cu degetu-ntins
Îmi arată în trupul meu poezia,
Poezia nescrisă...
Dar eu am ţipat: Pleacă de-aici!
Torquato tasso
Veni din întuneric spre mine el, poetul,
Poetul de spaimă ratat.
Era foarte frumos. Ca la razele röntgen
I se vedea în trup poezia.
Poezia nescrisă de frică.
"Sunt nebun" - a rostit. De altfel ştiam
Lucrul acesta din prefeţele cărţilor,
Dar el îşi purta nebunia ca pe-o parolă
De intrare în noi, ca şi cum ar fi spus:
"Mă răscumpăr astfel
De lipsa-adevărului din poemele mele.
E preţul imens. Vin spre tine. Primeşte-mă!"
Dar eu am răspuns: Pleacă de-aici!
"Scriam la lumina de autodafeuri - îmi spuse -
Simţindu-mi pe trup
Cămaşa păroasă care se-aprinde uşor.
Odaia mea avea ochi de călugări ferestre
Şi-n loc de uşi, lipite una de alta, urechile lor
Şi şoarecii ieşind din borte erau călugări,
Şi noaptea păsări uriaşe-n sutane-mi cântau.
Tu trebuie să înţelegi..." Şi cu degetu-ntins
Îmi arată în trupul meu poezia,
Poezia nescrisă...
Dar eu am ţipat: Pleacă de-aici!
Dan-Liviu Boeriu
*cronică apărută în revista Poesis international, nr.8/2012.
Cititorii versurilor lui Andrei Doboş trebuie să se înzestreze, la întâlnirea cu Inevitabilul, cu o doză consistentă de empatie. Numai aşa – printr-o asumare fictivă a personalităţii mânuitorului de vorbe – vor putea ajunge la esenţa poeziei. Lucru paradoxal, câtă vreme întregul volum al poetului reprezintă o ieremiadă discretă, cu valenţe vag protestatare, la adresa unei lumi în care haosul existenţial a devenit parte componentă.
Poetul imaginează universul banal-cotidian ca un imens muşuroi, ca un conglomerat sintetic de imagini suprapuse, toate având o trăsătură care le uneşte: kinetica individuală, necontrolabilă şi pluridimensională: „Plimbare. / Auzul sperios. / Fata cu rotweiller. / Cearta ciorilor. / Codobatură – vapor de mâl. / Alergătură – / oameni apar de nicăieri / în iarbă. / Băieţii cu fier vechi. / Maşini în alpha wave / toate – câte una / şi deodată” (p.10). Singura modalitate de percepţie cognitivă a tainelor de pretutindeni şi de nicăieri e recurgerea la simţurile proprii, aflate într-o legătură surprinzătoare cu semnificaţia nedetectabilă a panoramei imagistice: „Seară limpede / dimineaţă limpede / Mâna face / gura vorbeşte / urechea aude – / Biciclete în stradă. / Întuneric în lume – / Bondari şi tăuni. / Persistent: continuu: continuu şi tăcut” (p.12). Această constatare a mersului haotic al lumii nu are darul de a-l face pe poet să se sperie, ci îl plasează într-o postură a liniştii neprevăzutului inevitabil. Prin simpla raportare la un prezent în continuă schimbare, poetul găseşte resurse de a-şi configura o nişă proprie a siguranţei, aidoma unui embrion aşteptând, în culcuşul său ferit, evoluţia lucrurilor.
Lucrul cel mai interesant al poeziei din Inevitabil este pretextul scenografic care o precede. Autorul pare că stă deoparte, într-o postură de calmă instalare în confortul căminului, şi că urmăreşte viaţa de dincolo de fereastră, confecţionând cu ajutorul acesteia tablouri mişcătoare ale unei post-agitaţii ininteligibile. Poetul nu-şi pune întrebări cu privire la rostul tuturor lucrurilor, la originea lor cvasi-romantică, ci caută să-şi integreze obsesiile într-un mega-decor al dezordinii. Această sigurătate neintrospectivă îl determină să privească exteriorul ca pe o formă nesperată de compensare a vidului existenţial propriu, transformând sketch-urile citadine în adevărate elemente ontologice. Decorul, aşadar, este cel care întemeiază viaţa; kinetica nearticulată a imensului muşuroi se confundă cu circulaţia sângelui, cu bătaia inimii, cu respiraţia solitară a camerei. Transferul de suflu viu e, aşadar, asigurat: „Multe badoage pe masa căminului – cutii cu sare, conserve desfăcute. / Ulei. Peste tot ulei. / Prinsese floare. / Azi eu prind floare. În fotoliul închiriat / stau nemişcat şi lumea-mi stă la picioare; / Mucegaiul creşte verzului, alb şi opac” (p.43) sau „Aici unde eşti. / Spune-i mamei tale că ai ajuns. / Chiar pe scaun, în cameră; / cerul înnorat, fereastra” (p.46).
Identificarea poetului cu rolul domestic al căutătorului de sens reiese din modul în care poezia se condimentează cu ipostaze ale unui înăuntru de dincoace de lume. Masca preferată a observatorului cuminte e aceea a unui ins protejat de o căldură liniştitoare, rezultantă a prezenţei unor obiecte apropriabile, recognoscibile şi personale: „Îmbufnat în linişte sub lumina stelelor / pe acoperiş – / zumzăie uşor aparatul de aer condiţionat, / scara se termină într-o grădină puţin neglijată. // Spre vest, neted, şi zidul lanţului muntos în depărtare. // Sunt sobru când stelele se ivesc. / Crucea Sudului – / aerul ăsta proaspăt” (p.23). Mai mult decât atât, încercarea poetului de a-şi crea oaze de siguranţă dincolo de spaţiul privat (o ambiţie sănătoasă, am zice) primeşte un răspuns mulţumitor tot într-un element de scenografie urbană, ca şi cum împestriţarea panoramei iniţiale cu noi obiecte reprezintă un răspuns cosmic la neliniştile poetului: „S-a făcut târziu, / maşinile au aprins / farurile, un bărbat / înalt cu o plasă / în mână s-a săturat de aşteptat / tramvaiul, / o fată în urma / celeilalte. Una / dintre ele tunsă scurt / cu fâş subţire. Sunetul; / camionul / cu fier vechi – gresie faianţă / sanitare. Dintr-odată / pe cer / avioane cu reacţie – / poliţişti ce-şi fac tura de seară” (p.18).
Comunicarea deficitară cu exteriorul ajunge într-un punct critic, în care se pune la îndoială inclusiv autenticitatea unor legături vizibile sau detectabile. Claustrat în propria capcană a viziunii despre lume, poetul se miră cu o naivitate slab mimată atunci când semnalele de afară pătrund pe nesimţite în habitaclul atât de bine configurat: „dar pe jaluzele prin praful subţire / soare cenuşiu ninsoare molcomă / o oarecare nostalgie / oameni care tastează grijuliu / vorbesc între ei şi cu mine / ŞI CU MINE? / Sigur, şi cu mine / dar asta nu face nici o diferenţă” (p.33). Ca să găsească, totuşi, o lege funcţională pentru acest ocean de incertitudini, autorul recurge la cea mai la îndemână modalitate de creionare a unor răspunsuri: universul complotează după un foarte bine pus la punct sistem compensatoriu, nelăsând nicăieri jumătăţi de măsură ori lucruri neduse până la capăt. Salvarea nu e altceva decât instalarea graţioasă în yang, în reversul poveştii, la care asistă, evident, poetul: „Cineva stă liniştit / pentru că altcineva e agitat. / Cineva e deştept pentru că altul e prost. / Şi tot aşa. Până la urmă / o bătrânică schimbă bani la chioşc. / Prin parcuri e plin. Răcoarea / şi siguranţa că ei sunt bătrâni. / Bătrâni şi tineri. Toţi vociferează. / O cioară cârâie din înalturi. / Musca munceşte pe frunza de arţar / În prezenţa mea” (p.24). Riscul acestei detaşări superioare e privit cu superficialitate, întrucât poetul nu crede cu adevărat în alienare, câtă vreme toate pârghiile funcţionează impecabil, chiar dacă după reguli încă neştiute. Însă, chiar şi aşa, poetul ştie că deprinderea unui anumit mimetism poate crea angoase. Datorită calităţii de martor pe care şi-a asumat-o, autorul trăieşte cu o simulată (şi, din această cauză, ludică) spaimă a unei topiri a individualităţii într-o anonimitate sumbră şi tragi-comică: „Când mă întâlnesc cu oameni trebuie să fiu atent / să nu le preiau râsul, gesturile şi dispoziţia. / Rar mă pot abţine. Mi-e teamă că într-o zi / o să răspund la numele Petru” (p.53).
Ultimul poem al volumului, intitulat Jurnal, aduce un plus de coerenţă ansamblului cărţii, sintetizând, în manieră postfactuală, concluzia inevitabilă: ciclicitatea ameţitoare a timpului suprimă efortul izbăvitor de transcendere, condamnând cutezanţa la resemnare şi speranţa de mântuire colectivă la o izolată aspiraţie solitară. Inevitabilă nu e, aşadar, ieşirea din matricea universală, ci – dimpotrivă – însăşi recăderea fastuoasă şi ironică în timpul care ţi s-a dat: „E mişcarea continuă şi munca / din moment în moment şi de la zi la zi. / De aici tot mai adânc, până la nivelurile subtile. / Apoi din nou aici. Dimineţile devreme / zmeul zboară pe cale. Şi e numai apă, / numai păsări, scoarţă şi tufiş: las doar / mişcarea continuă şi munca / din moment în moment şi de la zi la zi” (p.56).
Concluzie? Un volum consistent (chiar dacă păcătuieşte, pe alocuri, prin redundanţă şi o uşoară monotonie), cu adâncime şi cu multiple resorturi interpretative, al unui poet care face ca lupta cu poezia să devină palpitantă. Autorul transgresează locurile comune şi le aduce într-un registru al meditaţiei, fără ca prin asta să piardă contactul cu originea, rostul şi fiinţarea lor iniţială. Sunt curios, mai mult decât în cazul altor tineri poeţi, care va fi următoarea destinaţie în drumul pe care ni-l deschide în faţă Andrei Doboş.
(Andrei Doboş, Inevitabil, Casa de pariuri literare, 2011)
*cronică apărută în revista Poesis international, nr.8/2012.
Cititorii versurilor lui Andrei Doboş trebuie să se înzestreze, la întâlnirea cu Inevitabilul, cu o doză consistentă de empatie. Numai aşa – printr-o asumare fictivă a personalităţii mânuitorului de vorbe – vor putea ajunge la esenţa poeziei. Lucru paradoxal, câtă vreme întregul volum al poetului reprezintă o ieremiadă discretă, cu valenţe vag protestatare, la adresa unei lumi în care haosul existenţial a devenit parte componentă.
Poetul imaginează universul banal-cotidian ca un imens muşuroi, ca un conglomerat sintetic de imagini suprapuse, toate având o trăsătură care le uneşte: kinetica individuală, necontrolabilă şi pluridimensională: „Plimbare. / Auzul sperios. / Fata cu rotweiller. / Cearta ciorilor. / Codobatură – vapor de mâl. / Alergătură – / oameni apar de nicăieri / în iarbă. / Băieţii cu fier vechi. / Maşini în alpha wave / toate – câte una / şi deodată” (p.10). Singura modalitate de percepţie cognitivă a tainelor de pretutindeni şi de nicăieri e recurgerea la simţurile proprii, aflate într-o legătură surprinzătoare cu semnificaţia nedetectabilă a panoramei imagistice: „Seară limpede / dimineaţă limpede / Mâna face / gura vorbeşte / urechea aude – / Biciclete în stradă. / Întuneric în lume – / Bondari şi tăuni. / Persistent: continuu: continuu şi tăcut” (p.12). Această constatare a mersului haotic al lumii nu are darul de a-l face pe poet să se sperie, ci îl plasează într-o postură a liniştii neprevăzutului inevitabil. Prin simpla raportare la un prezent în continuă schimbare, poetul găseşte resurse de a-şi configura o nişă proprie a siguranţei, aidoma unui embrion aşteptând, în culcuşul său ferit, evoluţia lucrurilor.
Lucrul cel mai interesant al poeziei din Inevitabil este pretextul scenografic care o precede. Autorul pare că stă deoparte, într-o postură de calmă instalare în confortul căminului, şi că urmăreşte viaţa de dincolo de fereastră, confecţionând cu ajutorul acesteia tablouri mişcătoare ale unei post-agitaţii ininteligibile. Poetul nu-şi pune întrebări cu privire la rostul tuturor lucrurilor, la originea lor cvasi-romantică, ci caută să-şi integreze obsesiile într-un mega-decor al dezordinii. Această sigurătate neintrospectivă îl determină să privească exteriorul ca pe o formă nesperată de compensare a vidului existenţial propriu, transformând sketch-urile citadine în adevărate elemente ontologice. Decorul, aşadar, este cel care întemeiază viaţa; kinetica nearticulată a imensului muşuroi se confundă cu circulaţia sângelui, cu bătaia inimii, cu respiraţia solitară a camerei. Transferul de suflu viu e, aşadar, asigurat: „Multe badoage pe masa căminului – cutii cu sare, conserve desfăcute. / Ulei. Peste tot ulei. / Prinsese floare. / Azi eu prind floare. În fotoliul închiriat / stau nemişcat şi lumea-mi stă la picioare; / Mucegaiul creşte verzului, alb şi opac” (p.43) sau „Aici unde eşti. / Spune-i mamei tale că ai ajuns. / Chiar pe scaun, în cameră; / cerul înnorat, fereastra” (p.46).
Identificarea poetului cu rolul domestic al căutătorului de sens reiese din modul în care poezia se condimentează cu ipostaze ale unui înăuntru de dincoace de lume. Masca preferată a observatorului cuminte e aceea a unui ins protejat de o căldură liniştitoare, rezultantă a prezenţei unor obiecte apropriabile, recognoscibile şi personale: „Îmbufnat în linişte sub lumina stelelor / pe acoperiş – / zumzăie uşor aparatul de aer condiţionat, / scara se termină într-o grădină puţin neglijată. // Spre vest, neted, şi zidul lanţului muntos în depărtare. // Sunt sobru când stelele se ivesc. / Crucea Sudului – / aerul ăsta proaspăt” (p.23). Mai mult decât atât, încercarea poetului de a-şi crea oaze de siguranţă dincolo de spaţiul privat (o ambiţie sănătoasă, am zice) primeşte un răspuns mulţumitor tot într-un element de scenografie urbană, ca şi cum împestriţarea panoramei iniţiale cu noi obiecte reprezintă un răspuns cosmic la neliniştile poetului: „S-a făcut târziu, / maşinile au aprins / farurile, un bărbat / înalt cu o plasă / în mână s-a săturat de aşteptat / tramvaiul, / o fată în urma / celeilalte. Una / dintre ele tunsă scurt / cu fâş subţire. Sunetul; / camionul / cu fier vechi – gresie faianţă / sanitare. Dintr-odată / pe cer / avioane cu reacţie – / poliţişti ce-şi fac tura de seară” (p.18).
Comunicarea deficitară cu exteriorul ajunge într-un punct critic, în care se pune la îndoială inclusiv autenticitatea unor legături vizibile sau detectabile. Claustrat în propria capcană a viziunii despre lume, poetul se miră cu o naivitate slab mimată atunci când semnalele de afară pătrund pe nesimţite în habitaclul atât de bine configurat: „dar pe jaluzele prin praful subţire / soare cenuşiu ninsoare molcomă / o oarecare nostalgie / oameni care tastează grijuliu / vorbesc între ei şi cu mine / ŞI CU MINE? / Sigur, şi cu mine / dar asta nu face nici o diferenţă” (p.33). Ca să găsească, totuşi, o lege funcţională pentru acest ocean de incertitudini, autorul recurge la cea mai la îndemână modalitate de creionare a unor răspunsuri: universul complotează după un foarte bine pus la punct sistem compensatoriu, nelăsând nicăieri jumătăţi de măsură ori lucruri neduse până la capăt. Salvarea nu e altceva decât instalarea graţioasă în yang, în reversul poveştii, la care asistă, evident, poetul: „Cineva stă liniştit / pentru că altcineva e agitat. / Cineva e deştept pentru că altul e prost. / Şi tot aşa. Până la urmă / o bătrânică schimbă bani la chioşc. / Prin parcuri e plin. Răcoarea / şi siguranţa că ei sunt bătrâni. / Bătrâni şi tineri. Toţi vociferează. / O cioară cârâie din înalturi. / Musca munceşte pe frunza de arţar / În prezenţa mea” (p.24). Riscul acestei detaşări superioare e privit cu superficialitate, întrucât poetul nu crede cu adevărat în alienare, câtă vreme toate pârghiile funcţionează impecabil, chiar dacă după reguli încă neştiute. Însă, chiar şi aşa, poetul ştie că deprinderea unui anumit mimetism poate crea angoase. Datorită calităţii de martor pe care şi-a asumat-o, autorul trăieşte cu o simulată (şi, din această cauză, ludică) spaimă a unei topiri a individualităţii într-o anonimitate sumbră şi tragi-comică: „Când mă întâlnesc cu oameni trebuie să fiu atent / să nu le preiau râsul, gesturile şi dispoziţia. / Rar mă pot abţine. Mi-e teamă că într-o zi / o să răspund la numele Petru” (p.53).
Ultimul poem al volumului, intitulat Jurnal, aduce un plus de coerenţă ansamblului cărţii, sintetizând, în manieră postfactuală, concluzia inevitabilă: ciclicitatea ameţitoare a timpului suprimă efortul izbăvitor de transcendere, condamnând cutezanţa la resemnare şi speranţa de mântuire colectivă la o izolată aspiraţie solitară. Inevitabilă nu e, aşadar, ieşirea din matricea universală, ci – dimpotrivă – însăşi recăderea fastuoasă şi ironică în timpul care ţi s-a dat: „E mişcarea continuă şi munca / din moment în moment şi de la zi la zi. / De aici tot mai adânc, până la nivelurile subtile. / Apoi din nou aici. Dimineţile devreme / zmeul zboară pe cale. Şi e numai apă, / numai păsări, scoarţă şi tufiş: las doar / mişcarea continuă şi munca / din moment în moment şi de la zi la zi” (p.56).
Concluzie? Un volum consistent (chiar dacă păcătuieşte, pe alocuri, prin redundanţă şi o uşoară monotonie), cu adâncime şi cu multiple resorturi interpretative, al unui poet care face ca lupta cu poezia să devină palpitantă. Autorul transgresează locurile comune şi le aduce într-un registru al meditaţiei, fără ca prin asta să piardă contactul cu originea, rostul şi fiinţarea lor iniţială. Sunt curios, mai mult decât în cazul altor tineri poeţi, care va fi următoarea destinaţie în drumul pe care ni-l deschide în faţă Andrei Doboş.
(Andrei Doboş, Inevitabil, Casa de pariuri literare, 2011)
Cristina Ispas despre:
Andrei Doboş, Mănăştur story
Editura Vinea, 2007
Ce m-a surprins de la bun început la Mănăştur story, volumul de debut al poetului clujean Andrei Doboş, Vinea, 2007, este faptul că, deşi încă de la primul poem submerge şi îşi trădează miza autobiografică, cantonându-se astfel într-o zonă destul de puternic reprezentată în poezia ultimilor deja aproape zece ani, nu asupra sieşi îşi îndreaptă poetul cu prioritate obiectivul. Practicând o poezie cu inserţii autobiografice, Andrei Doboş nu este, nici pe departe, un narcisist, nici în bucurie şi nici în suferinţă, şi acest lucru nu poate decât să producă uimire şi surpriză în contextul poeziei cel mai des numită douămiistă. Este adevărat, cele mai multe gesturi umane par să fie uşor prelungite şi deviate şi să ţină şi în Mănăştur story de zona nevrozei, o nevroză însă dilatată, camuflată, poate mai bine zis amânată, dar prin faţa camerei se scurg de data aceasta siluetele, fizice şi psihice deopotrivă, ale celorlalţi. Există un autism în primul rând de grup în poemele lui Andrei Doboş şi numai în plan secund individual. În epoca comunicării hiperbolice, singurătatea este resimţită mai acut ca niciodată, de unde izolarea în grup şi, în interiorul grupului, preţuindu-i aerul, în sine. Astfel că silueta poetului amator de biografic nu va avea nici relief şi nu va ocupa nici prim-planul scenei. O vom regăsi mai degrabă în umbră, deşi nu în culise, mai mult privind jocul celorlalţi, decât jucând. Un personaj care nu se află nici în lume şi nici în afara ei. Am conturat astfel un caz aproape perfect de mizantropie, dar vom vedea că nu despre asta este vorba, chiar dimpotrivă.
Cine sunt însă aceşti ceilalţi? Lobonţiu, Derevlean, Carmen, Cristina, Beribo, Lenuţa, Filip, Iulia, Nadia, Bălăţel, foto coperta Manasturmama, femeile frumoase etc., prieteni, cunoştinţe, rude, personaje întâlnite întâmplător, care decorează şi lărgesc viaţa etc. Ele se înghesuie să pozeze, sau se prefac că se lasă surprinse când nu sunt atente şi uneori chiar alunecă accidental prin faţa obiectivului. Asta în timp ce cameramanul rămâne ascuns undeva prin apropiere, bucurându-se de o dimineaţă însorită, de o cafea aburind, bucurându-se în general de prezenţa oamenilor şi de întâmplări (un ciclu se numeşte chiar Întâmplări pe strada Petuniei). Întotdeauna însă bucuria pare să-i fie, în această atmosferă de aşteptare în intimitate, de nimic-nu-se-întâmplă totul-se-întâmplă, care aduce mai degrabă cu cea creată de un prozator în literatura română, Ştefan Agopian din Tobit, Tache de catifea etc., este mereu umbrită de pasărea neagră a fricii, a îndepărtării, de acuitatea cu care este percepută trecerea timpului, cu care fotografiile sunt trase în sepia. Timpul ameninţă să şteargă oamenii, să acopere cu var întâmplările. Chipurile apar mereu uşor distorsionate, tulburate, sunt surprinse ca şi cum ar fi trecut deja într-o altă dimensiune, paralelă cu aceasta, întotdeauna filmate după somn, în aerul ireal al dimineţilor, sau în plină mahmureală, ca în portretul aproape mereu prezentului Lobonţiu: ”În acel moment am zărit capul zburlit al lui Lobonţiu. /Venea spre mine buimac şi ameninţător, parcă trezit dintr-un / Somn al terorii.”
Poemele lui Andrei Doboş sunt înregistrări ale vieţii în care nu are încredere că va fi tot timpul aşa, sunt gesturi făcute spre ceilalţi, dar înmuiate de un fel de timiditate. De unde şi graba de a surprinde atmosfera, de a îngheţa aerul în jurul personajelor. De unde suspendarea celui care înregistrează în atemporalitate, care face ca aceste personaje, altfel vii, să se-nvăluie brusc în distanţă şi să rămână în final simple proiecţii. Teama, frica de timp, funcţionează ca o discretă proiecţie paranoică. Iar dacă în această zonă stă frumuseţea şi puterea de seducţie a volumului Mănăştur story, minusurile se datorează unor forţări spre polul opusul al trăirii, spre comic, spre anecdotă. Încercarea de a îndulci însă astfel teama, frica, tristeţea, nu face decât să rupă vraja.
Dar iată că de la mizantropie am alunecat uşor spre escapism. Nici despre escapsim nu este însă vorba, pentru că timpul nu este transcendent în poemele lui Andrei Doboş, nu este creator, nu ne aruncă în metafizic. Timpul este şi el alături de personaje o prezenţă concretă şi coagulantă totodată, dar care ameninţă permanent să se dizolve, dizolvând în acelaşi timp grupul, prietenia, lumea.
manastur 2Mănăşturul, un reper biografic deseori prezent şi la un alt poet clujean din ultima generaţie, Ştefan Manasia, îşi schimbă mereu chipul, este când familiar, primitor, cald, când imprimă celui care-l traversează un sentiment de insecuritate. Probabil variaţiile de lumină (interioară) transfigurează acest chip al cartierului, trecerea de la zi la noapte, de la siguranţa din timpul zilei, pentru că până la urmă despre asta este vorba, la singurătatea din timpul nopţii, în primul poem al volumului, când cartierul este traversat pe o bicicletă: ”Aici mă simt un soldăţoi în pantaloni scurţi,/ care este decapitat oră de oră, zi după zi,/ al cărui cap se rostogoleşte, mînjind cu sînge gros, străzile mişcătoare./ Străzile mişcătoare, vibraţia din dîra fiecărei ticăloşenii, abia perceptibilă. /Se rostogoleşte, alandala, spre suprafaţa moale a butucului.”
Viziunea din Mănăştur story este una pe orizontală, personajele şi lucrurile şi întâmplările fiind privite tot timpul ca alunecând spre dispariţie, pe străzile mişcătoare. De unde şi acea tulburare a chipurilor, surprinse sau imediat după somn, sau topindu-se în alcool sau fiind ameţite de câte-o întâmplare. Iar tulburarea aceasta menţine la cote extreme o anumită stare de sensibilitate: ”Derevlean tace într-adevăr./ Lobonţiu este într-adevăr / melancolic. / Lobonţiu este foarte inteligent cînd este melancolic.// Şi eu trăiesc la maxim toate acestea. / Eu trăiesc cu volumul dat la maxim toate acestea.” Un tip de sensibilitate care ţine de o anume inocenţă – alt obiect preţios care ameninţă că se va pierde sub aripa neagră a timpului. O inocenţă care reprezintă un alt element de originalitate în poezia lui Andre Doboş, surprinzătoare mai ales în poemele erotice, salvate de acea tuşă lubrică binecunoscută din poezia ultimilor ani: ”eu sunt sfios / şi-mi plac tipele pudice / roşii în obraji aşa / cu sînii nu prea mari / şi cu funduleţul pervers // îmi plac pentru că ele / cu sfioşenia lor / şi eu, cu sfioşenia mea / construim între noi / un abis de comunicare / unde se pot întîmpla / nesfîrşite nopţi de desfrîu.”
În rarele momente când se întoarce, în sfârşit, să reflecteze asupra sa, poetul schiţează nişte vagi stampe existenţialiste, mai ales în prima parte a volumului, care nu reprezintă în niciun caz punctul lui forte: „nu vãd nici o scãpare / trag din ţigarã şi-mi vine sã vomit / mã uit pe fereastrã şi-mi vine sã vomit / mi aranjez gulerul hainei şi-mi vine sã vomit.” Aşa cum nu reprezintă punctul lui forte rarele inserţii expresioniste, care par elemente străine atunci când înfloresc în poeme altfel simple şi eficiente: ”îmi creşte păr din ficat şi din splină.” Atunci când întoarce însă cu adevărat camera spre sine, Andrei Doboş o face numai pentru a dezvălui că nu e nimeni acolo: ”sunt un chip de mort/ fărîmicios şi amorf.”
Povestea Mănăşturului pulsează de naturaleţe şi de o inocenţă pe care n-o mai întâlnim în poezia douămiistă, despre care ştim bine că a năzuit mereu la o maturitate totuşi prematură, poate pentru că ceea ce-şi doreşte deocamdată Andrei Doboş nu este să ocupe microfonul de la tribună, ci să ia mai eficient pulsul mulţimii, strecurându-se anonim în rândurile ei: ”În mulţime totul este altfel / Poţi să te fofilezi fără / să se uite nimeni la tine.”
Andrei Doboş, Mănăştur story
Editura Vinea, 2007
Ce m-a surprins de la bun început la Mănăştur story, volumul de debut al poetului clujean Andrei Doboş, Vinea, 2007, este faptul că, deşi încă de la primul poem submerge şi îşi trădează miza autobiografică, cantonându-se astfel într-o zonă destul de puternic reprezentată în poezia ultimilor deja aproape zece ani, nu asupra sieşi îşi îndreaptă poetul cu prioritate obiectivul. Practicând o poezie cu inserţii autobiografice, Andrei Doboş nu este, nici pe departe, un narcisist, nici în bucurie şi nici în suferinţă, şi acest lucru nu poate decât să producă uimire şi surpriză în contextul poeziei cel mai des numită douămiistă. Este adevărat, cele mai multe gesturi umane par să fie uşor prelungite şi deviate şi să ţină şi în Mănăştur story de zona nevrozei, o nevroză însă dilatată, camuflată, poate mai bine zis amânată, dar prin faţa camerei se scurg de data aceasta siluetele, fizice şi psihice deopotrivă, ale celorlalţi. Există un autism în primul rând de grup în poemele lui Andrei Doboş şi numai în plan secund individual. În epoca comunicării hiperbolice, singurătatea este resimţită mai acut ca niciodată, de unde izolarea în grup şi, în interiorul grupului, preţuindu-i aerul, în sine. Astfel că silueta poetului amator de biografic nu va avea nici relief şi nu va ocupa nici prim-planul scenei. O vom regăsi mai degrabă în umbră, deşi nu în culise, mai mult privind jocul celorlalţi, decât jucând. Un personaj care nu se află nici în lume şi nici în afara ei. Am conturat astfel un caz aproape perfect de mizantropie, dar vom vedea că nu despre asta este vorba, chiar dimpotrivă.
Cine sunt însă aceşti ceilalţi? Lobonţiu, Derevlean, Carmen, Cristina, Beribo, Lenuţa, Filip, Iulia, Nadia, Bălăţel, foto coperta Manasturmama, femeile frumoase etc., prieteni, cunoştinţe, rude, personaje întâlnite întâmplător, care decorează şi lărgesc viaţa etc. Ele se înghesuie să pozeze, sau se prefac că se lasă surprinse când nu sunt atente şi uneori chiar alunecă accidental prin faţa obiectivului. Asta în timp ce cameramanul rămâne ascuns undeva prin apropiere, bucurându-se de o dimineaţă însorită, de o cafea aburind, bucurându-se în general de prezenţa oamenilor şi de întâmplări (un ciclu se numeşte chiar Întâmplări pe strada Petuniei). Întotdeauna însă bucuria pare să-i fie, în această atmosferă de aşteptare în intimitate, de nimic-nu-se-întâmplă totul-se-întâmplă, care aduce mai degrabă cu cea creată de un prozator în literatura română, Ştefan Agopian din Tobit, Tache de catifea etc., este mereu umbrită de pasărea neagră a fricii, a îndepărtării, de acuitatea cu care este percepută trecerea timpului, cu care fotografiile sunt trase în sepia. Timpul ameninţă să şteargă oamenii, să acopere cu var întâmplările. Chipurile apar mereu uşor distorsionate, tulburate, sunt surprinse ca şi cum ar fi trecut deja într-o altă dimensiune, paralelă cu aceasta, întotdeauna filmate după somn, în aerul ireal al dimineţilor, sau în plină mahmureală, ca în portretul aproape mereu prezentului Lobonţiu: ”În acel moment am zărit capul zburlit al lui Lobonţiu. /Venea spre mine buimac şi ameninţător, parcă trezit dintr-un / Somn al terorii.”
Poemele lui Andrei Doboş sunt înregistrări ale vieţii în care nu are încredere că va fi tot timpul aşa, sunt gesturi făcute spre ceilalţi, dar înmuiate de un fel de timiditate. De unde şi graba de a surprinde atmosfera, de a îngheţa aerul în jurul personajelor. De unde suspendarea celui care înregistrează în atemporalitate, care face ca aceste personaje, altfel vii, să se-nvăluie brusc în distanţă şi să rămână în final simple proiecţii. Teama, frica de timp, funcţionează ca o discretă proiecţie paranoică. Iar dacă în această zonă stă frumuseţea şi puterea de seducţie a volumului Mănăştur story, minusurile se datorează unor forţări spre polul opusul al trăirii, spre comic, spre anecdotă. Încercarea de a îndulci însă astfel teama, frica, tristeţea, nu face decât să rupă vraja.
Dar iată că de la mizantropie am alunecat uşor spre escapism. Nici despre escapsim nu este însă vorba, pentru că timpul nu este transcendent în poemele lui Andrei Doboş, nu este creator, nu ne aruncă în metafizic. Timpul este şi el alături de personaje o prezenţă concretă şi coagulantă totodată, dar care ameninţă permanent să se dizolve, dizolvând în acelaşi timp grupul, prietenia, lumea.
manastur 2Mănăşturul, un reper biografic deseori prezent şi la un alt poet clujean din ultima generaţie, Ştefan Manasia, îşi schimbă mereu chipul, este când familiar, primitor, cald, când imprimă celui care-l traversează un sentiment de insecuritate. Probabil variaţiile de lumină (interioară) transfigurează acest chip al cartierului, trecerea de la zi la noapte, de la siguranţa din timpul zilei, pentru că până la urmă despre asta este vorba, la singurătatea din timpul nopţii, în primul poem al volumului, când cartierul este traversat pe o bicicletă: ”Aici mă simt un soldăţoi în pantaloni scurţi,/ care este decapitat oră de oră, zi după zi,/ al cărui cap se rostogoleşte, mînjind cu sînge gros, străzile mişcătoare./ Străzile mişcătoare, vibraţia din dîra fiecărei ticăloşenii, abia perceptibilă. /Se rostogoleşte, alandala, spre suprafaţa moale a butucului.”
Viziunea din Mănăştur story este una pe orizontală, personajele şi lucrurile şi întâmplările fiind privite tot timpul ca alunecând spre dispariţie, pe străzile mişcătoare. De unde şi acea tulburare a chipurilor, surprinse sau imediat după somn, sau topindu-se în alcool sau fiind ameţite de câte-o întâmplare. Iar tulburarea aceasta menţine la cote extreme o anumită stare de sensibilitate: ”Derevlean tace într-adevăr./ Lobonţiu este într-adevăr / melancolic. / Lobonţiu este foarte inteligent cînd este melancolic.// Şi eu trăiesc la maxim toate acestea. / Eu trăiesc cu volumul dat la maxim toate acestea.” Un tip de sensibilitate care ţine de o anume inocenţă – alt obiect preţios care ameninţă că se va pierde sub aripa neagră a timpului. O inocenţă care reprezintă un alt element de originalitate în poezia lui Andre Doboş, surprinzătoare mai ales în poemele erotice, salvate de acea tuşă lubrică binecunoscută din poezia ultimilor ani: ”eu sunt sfios / şi-mi plac tipele pudice / roşii în obraji aşa / cu sînii nu prea mari / şi cu funduleţul pervers // îmi plac pentru că ele / cu sfioşenia lor / şi eu, cu sfioşenia mea / construim între noi / un abis de comunicare / unde se pot întîmpla / nesfîrşite nopţi de desfrîu.”
În rarele momente când se întoarce, în sfârşit, să reflecteze asupra sa, poetul schiţează nişte vagi stampe existenţialiste, mai ales în prima parte a volumului, care nu reprezintă în niciun caz punctul lui forte: „nu vãd nici o scãpare / trag din ţigarã şi-mi vine sã vomit / mã uit pe fereastrã şi-mi vine sã vomit / mi aranjez gulerul hainei şi-mi vine sã vomit.” Aşa cum nu reprezintă punctul lui forte rarele inserţii expresioniste, care par elemente străine atunci când înfloresc în poeme altfel simple şi eficiente: ”îmi creşte păr din ficat şi din splină.” Atunci când întoarce însă cu adevărat camera spre sine, Andrei Doboş o face numai pentru a dezvălui că nu e nimeni acolo: ”sunt un chip de mort/ fărîmicios şi amorf.”
Povestea Mănăşturului pulsează de naturaleţe şi de o inocenţă pe care n-o mai întâlnim în poezia douămiistă, despre care ştim bine că a năzuit mereu la o maturitate totuşi prematură, poate pentru că ceea ce-şi doreşte deocamdată Andrei Doboş nu este să ocupe microfonul de la tribună, ci să ia mai eficient pulsul mulţimii, strecurându-se anonim în rândurile ei: ”În mulţime totul este altfel / Poţi să te fofilezi fără / să se uite nimeni la tine.”
Andrei Dobos
Prezenţă
Avînd în vedere
dimensiunile, pot
să rămîn aici, sau acolo
din punctul acesta de vedere
nu face nici o diferenţă
dar încă
face diferenţă.
Din punctul acesta de vedere
punctul de vedere
trece
sau comutează
şi dedublarea intră în colaps
COLAPS?
dar pe jaluzele prin praful subţire
soare cenuşiu ninsoare molcomă
o oarecare nostalgie
oameni care tastează grijuliu
vorbesc între ei şi cu mine
ŞI CU MINE?
Sigur, şi cu mine
dar asta nu face nici o diferenţă
sau poate face o cît de mică diferenţă
o cît de mică implozie
în ceea ce este
dar ce este
nu este nimic
omul vorbeşte despre
PREZENT
be here now
be here now
ţăcăne în cap
dar uşor
capul balon
nu ştie chiar atîtea.
În staţie
Ceva mai încolo se aşază
un cuplu golit de viaţă,
vrăbii caută firimituri
în crăpăturile betonului
se pare
că foamea nu atinge astăzi
pe nimeni. Doamne uscăţive
foarte în vîrstă
ies de la biserică. [Ştiu
că asta este o zi ploioasă de vară
dar nu ştiu unde sunt eu]
în paharele de expresso
care se golesc repede, în scrumul
bătătorit din tăieturile
mesei
tensiunea din braţele încovoiate
sau gîndul la pace şi inteligenţă;
genţi negre
sacouri negre
un post de poliţie – după
spălatul pe dinţi. Văd
unghii crescute prea mult
papucii uzi şi plini de noroi -
povestea unui om care merge acasă
aşteaptă autobuzul
se gîndeşte la cum va fi
totul, din cînd în cînd
întrerupe cu ce a fost,
peste cascada luminoasă
ziua ploioasă de vară
intră tăcut
şi de netăgăduit
vîntul rece
cu stropi
este tot ce rămîne.
(din volumul Inevitabil, Casa de pariuri literare, 2011)
Prezenţă
Avînd în vedere
dimensiunile, pot
să rămîn aici, sau acolo
din punctul acesta de vedere
nu face nici o diferenţă
dar încă
face diferenţă.
Din punctul acesta de vedere
punctul de vedere
trece
sau comutează
şi dedublarea intră în colaps
COLAPS?
dar pe jaluzele prin praful subţire
soare cenuşiu ninsoare molcomă
o oarecare nostalgie
oameni care tastează grijuliu
vorbesc între ei şi cu mine
ŞI CU MINE?
Sigur, şi cu mine
dar asta nu face nici o diferenţă
sau poate face o cît de mică diferenţă
o cît de mică implozie
în ceea ce este
dar ce este
nu este nimic
omul vorbeşte despre
PREZENT
be here now
be here now
ţăcăne în cap
dar uşor
capul balon
nu ştie chiar atîtea.
În staţie
Ceva mai încolo se aşază
un cuplu golit de viaţă,
vrăbii caută firimituri
în crăpăturile betonului
se pare
că foamea nu atinge astăzi
pe nimeni. Doamne uscăţive
foarte în vîrstă
ies de la biserică. [Ştiu
că asta este o zi ploioasă de vară
dar nu ştiu unde sunt eu]
în paharele de expresso
care se golesc repede, în scrumul
bătătorit din tăieturile
mesei
tensiunea din braţele încovoiate
sau gîndul la pace şi inteligenţă;
genţi negre
sacouri negre
un post de poliţie – după
spălatul pe dinţi. Văd
unghii crescute prea mult
papucii uzi şi plini de noroi -
povestea unui om care merge acasă
aşteaptă autobuzul
se gîndeşte la cum va fi
totul, din cînd în cînd
întrerupe cu ce a fost,
peste cascada luminoasă
ziua ploioasă de vară
intră tăcut
şi de netăgăduit
vîntul rece
cu stropi
este tot ce rămîne.
(din volumul Inevitabil, Casa de pariuri literare, 2011)
Lucia Ţurcanu
Despre poezia nouă... deloc barbară
(fragment)
Deşi face parte dintr-un grup literar cu intenţii revoluţionare – Noii Barbari –, Ecaterina Bargan este o poetă tolerantă, cumpătată şi... cuminte. O dovadă elocventă în acest sens este recentul său volum de poezie, ce conţine în titlu o referinţă, în bună tradiţie romantică, la mitul orfic, Cântece de la şase (Editura Gunivas, 2011).
Toleranţa caracterizează relaţia autoarei cu modelele sau schemele preexistente. Atrage atenţia structurarea aproape clasicistă a cărţii. Volumul se constituie din trei cicluri, care prezintă un eu prins în spectacolul lumii şi în spectacolul propriilor sentimente. Fiecare ciclu începe cu un poem despre o păpuşă-confesor – Burjui, care „nu a avut nicio poveste”, Marta, pe care „o desenam pe faţă”, Sneg, „o jucărie care făcea parte din mine”. De altfel, păpuşa este un motiv frecvent întâlnit în poezia contemporană din Basarabia (vezi Singurătatea de miercuri a Lilianei Armaşu), devenind o metaforă ce sugerează drama incomunicării. Pe lângă această construcţie bine gândită, douămiizecista Ecateria Bargan scrie poezie cu formă fixă. La sfârşitul fiecărui ciclu este un sonet – Sufocare, Arhitectura iubirii, Poluat –, cartea însăşi începe cu un sonet (camuflat, ce-i drept, prin refuzul de a grupa versurile în catrene şi distihuri) – Burjui. Sunt poeme ce conţin temele dominante ale volumului: dedublarea („Şi mai avea ochii injectaţi cu întâmplările mele”), claustrarea în derizoriu („Sunt blocată între prieteni de-o vară/ şi cafenele ticsite cu fum de ţigară”), erosul şi banalul cotidian („Miroase a carne de vită şi vin de bacon,/ palmele tale îmi mângâie părul”). Prin urmare, tendinţa acestei autoare, făcând parte din cea mai tânără promoţie de poeţi, este de continuitate. Deşi nu preia cu pioşenie, construcţia este susţinută de piloni verificaţi în timp.
Acesta e un mic fragment dintr-o cronica ce va apare in revista CLIPA!
Despre poezia nouă... deloc barbară
(fragment)
Deşi face parte dintr-un grup literar cu intenţii revoluţionare – Noii Barbari –, Ecaterina Bargan este o poetă tolerantă, cumpătată şi... cuminte. O dovadă elocventă în acest sens este recentul său volum de poezie, ce conţine în titlu o referinţă, în bună tradiţie romantică, la mitul orfic, Cântece de la şase (Editura Gunivas, 2011).
Toleranţa caracterizează relaţia autoarei cu modelele sau schemele preexistente. Atrage atenţia structurarea aproape clasicistă a cărţii. Volumul se constituie din trei cicluri, care prezintă un eu prins în spectacolul lumii şi în spectacolul propriilor sentimente. Fiecare ciclu începe cu un poem despre o păpuşă-confesor – Burjui, care „nu a avut nicio poveste”, Marta, pe care „o desenam pe faţă”, Sneg, „o jucărie care făcea parte din mine”. De altfel, păpuşa este un motiv frecvent întâlnit în poezia contemporană din Basarabia (vezi Singurătatea de miercuri a Lilianei Armaşu), devenind o metaforă ce sugerează drama incomunicării. Pe lângă această construcţie bine gândită, douămiizecista Ecateria Bargan scrie poezie cu formă fixă. La sfârşitul fiecărui ciclu este un sonet – Sufocare, Arhitectura iubirii, Poluat –, cartea însăşi începe cu un sonet (camuflat, ce-i drept, prin refuzul de a grupa versurile în catrene şi distihuri) – Burjui. Sunt poeme ce conţin temele dominante ale volumului: dedublarea („Şi mai avea ochii injectaţi cu întâmplările mele”), claustrarea în derizoriu („Sunt blocată între prieteni de-o vară/ şi cafenele ticsite cu fum de ţigară”), erosul şi banalul cotidian („Miroase a carne de vită şi vin de bacon,/ palmele tale îmi mângâie părul”). Prin urmare, tendinţa acestei autoare, făcând parte din cea mai tânără promoţie de poeţi, este de continuitate. Deşi nu preia cu pioşenie, construcţia este susţinută de piloni verificaţi în timp.
Acesta e un mic fragment dintr-o cronica ce va apare in revista CLIPA!
PREMIILE OBSERVATOR CULTURAL
Secțiunea DEBUT:
Alex Goldiş, Critica în tranşee. De la realismul socialist la instaurarea autonomiei esteticului (1948-1971) (istorie literară), Cartea Românească
Secțiunea POEZIE:
Nichita Danilov, Imagini de pe strada Kanta, Tracus Arte
Sorin Gherguţ, Orice (Uverturi & reziduuri), Editura Trei
Secțiunea CRITICĂ. ISTORIE ȘI TEORIE LITERARĂ
Nicolae Mecu, G. Călinescu faţă cu totalitarismul, Editura Dacia XXI
Secțiunea ESEU. MEMORIALISTICĂ. PUBLICISTICĂ
Clara Mareş, Zidul de sticlă. Ion D. Sârbu în arhivele Securităţii, Curtea Veche
Marta Petreu, De la Junimea la Noica: Studii de cultură românească, Polirom
Secțiunea PROZĂ
Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, Polirom
Alexandru Vlad, Ploile amare, Charmides
Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia i-a fost acordat lui Șerban Foarță.
În cadrul Galei au primit Diplome de Excelenţă traducătorii Sorin Mărculescu şi George Volceanov.
Trofeele oferite au fost realizate de Elena Dumitrescu.
Din juriul celei de-a VI-a ediţii au făcut parte: Paul Cernat, Caius Dobrescu, Antonio Patraş, Iulia Popovici şi Carmen Muşat (preşedintele juriului)
Secțiunea DEBUT:
Alex Goldiş, Critica în tranşee. De la realismul socialist la instaurarea autonomiei esteticului (1948-1971) (istorie literară), Cartea Românească
Secțiunea POEZIE:
Nichita Danilov, Imagini de pe strada Kanta, Tracus Arte
Sorin Gherguţ, Orice (Uverturi & reziduuri), Editura Trei
Secțiunea CRITICĂ. ISTORIE ȘI TEORIE LITERARĂ
Nicolae Mecu, G. Călinescu faţă cu totalitarismul, Editura Dacia XXI
Secțiunea ESEU. MEMORIALISTICĂ. PUBLICISTICĂ
Clara Mareş, Zidul de sticlă. Ion D. Sârbu în arhivele Securităţii, Curtea Veche
Marta Petreu, De la Junimea la Noica: Studii de cultură românească, Polirom
Secțiunea PROZĂ
Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, Polirom
Alexandru Vlad, Ploile amare, Charmides
Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia i-a fost acordat lui Șerban Foarță.
În cadrul Galei au primit Diplome de Excelenţă traducătorii Sorin Mărculescu şi George Volceanov.
Trofeele oferite au fost realizate de Elena Dumitrescu.
Din juriul celei de-a VI-a ediţii au făcut parte: Paul Cernat, Caius Dobrescu, Antonio Patraş, Iulia Popovici şi Carmen Muşat (preşedintele juriului)
Şi ochii i-au sclipit de interes
Am o colega de grupa, o singura colega de grupa care e cam de aceeasi vârstă cu mine. O cheamă Atena si nu prea o are cu lecturile, ba chiar îmi povestea toamna asta despre o fosta colegă de-a ei de liceu căreia îi plăcea să citească şi care înainte de examen, în loc să înveţe, citea romane. Atenei i se părea o nebunie. Ieri, la facultate, am convins-o să citească câteva pagini din What about I am thinking when I'm running, a lui Murakami. Am convins-o că o să-i placă. I-am zis că o să vrea să alerge dacă citeşte cartea. Cu chiu cu vai a pus mâna pe carte şi a început să citească prefaţa. Peste un sfert de oră colegii o strigau, dar Atena nu auzea nimic. Peste încă un sfert de oră Atena s-a uitat ţintă la mine şi m-a întrebat la ce oră se închide biblioteca, deşi nu a folosit până acum biblioteca şi nici măcar permis pentru bibliotecă nu îşi făcuse încă, pentru a o putea folosi. Nu mă aşteptam la o asemenea reacţie, dar m-am bucurat că, măcar şi într-un procentaj mic, putem ajuta oamenii să înţeleagă că nu e nimic depăşit în actul de a citi cărţi.
luni, 26 martie 2012
eu o sa fac asta
50 de motive pentru care sa te trezesti la 5.00 AM
Poate ca ai cochetat cu ideea de a te trezi de dimineata si de a intra in Clubul de la ora 5AM…
Si poate ca simti ca e o idee buna, dar parca ai mai avea nevoie de cateva argumente…
Pentru ca sa iti fac decizia mai usoara, iti ofer 50 (!!!) de argumente…
Sa le luam pe rand:
1. Esti intre cei mai performanti 1% din lume! E un club select, si e o onoare sa fii membru cu drepturi depline.
2. Ai timp de calitate cu tine, te pui pe primul plan, pentru ca … meriti! Esti cea mai importanta persoana din viata ta!
3. Nu te streseaza nimeni cu telefoane, emailuri, sms-uri.
4. Te poti antrena pentru maraton. Il admir mult pe Andrei Rosu. Asa cum spune si el, fara trezitul de dimineata, cele 7 maratoane si cele 7 ultra-maratoane ar fi ramas vise imposibil de realizat.
5. Iti planifici strategic propriul business (sau viitorul business daca inca esti angajat). Daca nu dimineata cand esti odihnit… cand altcandva?… Seara dupa ce esti stors de energie?
6. Iei o masa gustoasa pe indelete fara sa fii grabit de ceas. Aaaaah placerile vietii …
7. Vezi rasaritul. Nu pe cel din poze, pe cel real care e intre cele mai bune lucruri gratis in viata!
8. Savurezi o ceasca de ceai sau de cafea. Eu savurez mai ales ceai. Preferatul meu e Rooibos de vanilie… nepretuit!
9. Ai timp sa citesti zilnic 30-60 de minute si sa devii expert in domeniul tau! In 300 de zile de citit intr-un an, ajungi sa citesti intre 50 si 100 de carti. Crezi ca va face o diferenta mare in 5 ani sau 10 ani?… Eu sunt convins ca da!
10. Te uiti la clipuri inspirationale de genul TED.com, Robin Sharma, Tony Robbins, Randy Gage, Brian Tracy, etc. O “doza” pe zi si esti alt om, intelegi ca excelenta se construieste zi de zi…
11. Faci jogging fara sa fii deranjat de trafic. Nepretuit!
12. Ai timp sa iti faci toaleta corespunzator si sa te imbraci impecabil.Cunosti intrebarea “Unde mi-ai pus bluza, sosetele, cureaua, esarfa, etc?”… Te vei putea relaxa in legatura cu toate astea…
13. Iti planifici prioritatile astfel incat sa poti zice mai usor “NU” atunci cand colegii, sefii sau prietenii au cereri nerezonabile de la tine. De ce? Pentru ca iti este foarte clar de ai de facut si cat timp iti mai ramane disponibil.
14. Meditezi in liniste. 20 – 30 de minute in solitudine cu atentia pe respiratie iti aduce o stare de calm si relaxare deosebita.
15. Te plimbi in aerul proaspat de dimineata. Noi ne echilibram sistemul interior prin miscare. La fel 15-20 de minute la pas sunt aur curat!
16. Faci sport si iti pornesti metabolismul astfel incat ai energie inca de la prima ora. Nu e nevoie sa fie la sala, sunt suficiente 15 minute acasa: respiratii profunde, stretching, genoflexiuni, abdomene… nimic complicat.
17. Setezi intentii despre cum vrei sa fie ziua care tocmai incepe. Claritatea asteptarilor tale legate de rezultatele pe care iti doresti sa le obtii vor determina in mare masura ceea ce vei si obtine. Confuzia poate produce doar rezultate confuze.
18. Initiezi lucruri de care nu te-ai apuca seara cand esti obosit dupa o zi grea de munca. Ca de exemplu un business nou, o limba straina, un domeniu in care vrei sa devii expert.
19. Iti suni un prieten cu care te feliciti pentru ca te-ai trezit si esti in acest grup select de 1%. Daca n-ai un camarad de trezit, poti apela la unul care este deja in Clubul de la ora 5 AM. Da-mi un mesaj sa te pun in contact cu un veteran din club.
20. Poti face consultanta, coaching sau mentoring cu un tanar in timpul plimbarii de dimineata (fara sa fie nevoie sa iti iei timp suplimentar din ziua deja planificata). Contribui la dezvoltarea unui elev sau student fara sa sari peste plimbarea de dimineata. Un mod excelent de a incepe ziua!
21. Lucrezi 1-2 ore ultraproductive pentru job fara sa ai nici o intrerupere – cu un randament cel putin dublu. Reusesti asa sa faci poate 25-50% din ceea ce aveai de facut in ziua respectiva. Vei fi mult mai relaxat si increzator ca vei termina tot ceea ce ti-ai propus pe ziua care incepe.
22. Poti pregati micul dejun pentru partener sau pentru familia ta. Vrei sa vezi zambete de dimineata?… Asa e cel mai usor!
23. Iti spui afirmatiile in oglinda sau in timp ce faci sport: “Tot ce am nevoie este in mine acum”, “Imi place de mine”, “Eu sunt responsabil” etc. Iti conditionezi mintea sa gandeasca intr-un mod care te sprijina si nu unul care te saboteaza.
25. Faci inhalatii cu uleiuri esentiale – eucalipt si menta – pentru a desfunda caile nazale si a te pune intr-o stare excelenta intr-un timp foarte scurt. Sunt inca in faza de testare cu acest obicei, dar pana acum rezultatele sunt deosebite. Nu mi-am inchipuit ca simtul olfactiv poate avea asa un efect in obtinerea starii de bine.
26. Faci coaching pe telefon sau skype cu clienti care sunt performeri de top si care sunt si ei intre cei 1%. Am deja 1 an si zeci de clienti cu care am facut coaching de la 5.30 sau 6.00. Dupa mine, e cel mai bun timp posibil pentru asta. E liniste, nu ne grabeste nimic, suntem odihniti si incarcati cu energie (energie rezultata din exercitiile fizice si micul dejun).
27. Asculti programe de dezvoltare personala si profesionala si iti propui sa aplici 1-2 tehnici in ziua care tocmai incepe. Iti construiesti expertiza si increderea pas cu pas.
28. Faci Photoreading si citesti 1 carte la fiecare 30 de minute. O tehnica revolutionara de a extrage esentialul dintr- o carte in cel mai scurt timp. Iti poate schimba viata. Fara gluma!
29. Scrii o urare de bine pentru cineva drag din familie si o lasi pe frigider. Iti ia maxim 20 de secumde. Efecte obtinute: stare de bine pentru toata ziua. (pentru tine si pentru destinatar)
30. Incepi ziua dintr-o energie proactiva si nu una reactiva in care esti deja in intarziere din secunda in care te ridici din pat. Daca vrei sa ai un control mai bun in viata ta in fiecare zi, incepe prin a-ti clarifica ce e important pentru tine si ce e ne-negociabil. Si nu mai renunta la ce e important pentru tine!
31. Ai timp sa faci Ho’oponopono cu oamenii cu care iti doresti relatii mai armonioase. Numita si “Terapia Iertarii” e compusa din 4 afirmatii “Imi pare rau”, “Imi cer iertate”, “Multumesc”, “Te iubesc”. Tot ce ai de facut e sa te gandesti la cealalta persoana si sa repeti aceste 4 afirmatii timp de cateva minute (ideal o sesiune de 10-15 minute produce efecte foarte rapide).
32. Te energizezi in timp ce faci respiratie in 4 timpi (4 inspiratii urmate de 4 expiratii profunde). Respiratia superficiala e foarte raspandita la cei care lucreaza mult timp la birou. De aceea respiratiile profunde te ajuta sa iti ridici nivelul energetic foarte repede.
33. Iti hranesti nevoia de a avea un hobby pe care il faci doar pentru tine: poate fi pictura, sculptura sau fotografia. Fa ceva doar pentru sufletul tau in fiecare zi fara sa te lasi la urma… incepe ziua cu tine!
34. Iti planifici din timp vacanta de vis din vara (si cauti cel mai bun pret fara stres). Cand ai cateva ore bune sa faci un research detaliat, e foarte probabil sa faci economii serioase la buget…
35. Iti scrii zilnic timp de cel putin 30 de zile obiectivele pe urmatoarele 12 luni. In fiecare zi le scrii pe o pagina noua fara sa te uiti in urma. Asa “le dai voie sa negocieze intre ele” ierarhia in functie de importanta pe care o au pentru tine. Garantez momente de “A-ha”…
36. Stabilesti care sunt cele mai importante 5 activitati pe care e important sa le finalizezi. Estimezi si timpul necesar sa le finalizezi dar si cum arata rezultatul pe care ti-l doresti.
37. Bei 0.5 L de apa si te reincarci cu energie dupa un somn in care te-ai deshidratat. Recomandare: Bea apa la o temperatura mai mare decat cea a corpului, ca sa nu fortezi corpul sa consume energie pentru o a incalzi dupa ce ajunge in stomac.
38. Scrii timp de 15 minute toate lucrurile pentru care esti recunoscator si eliberezi orice urma de anxietate. Usor de facut, efect garantat pentru toata ziua. Nu mai ai nevoie de calmante, eliberezi endorfine in mod natural!
39. Iti iei timp sa iti creezi un panou cu poze care reprezinta realizarea obiectivelor tale. Unii ii spun Vision Board sau Dream Board.
40. Timp de 10-20 de minute dimineata comtempli acest panou si te incarci cu emotia asociata realizarii acestor obiective. Asta ca sa stii de ce faci ceea ce faci si care e scopul final pentru eforturile tale.
41. Folosesti apoi aceasta emotie pentru a planifica si actiona in directia obiectivelor tale. Intri in starea de a actiona inspirat. Nu mai e vorba doar de vointa de a face un lucru. E si inspiratia care iti spune ca e cel mai potrivit lucru pe care il poti face.
42. Scrii la cartea pe care ti-ai dorit toata viata sa o publici. Scrie 1 pagina pe zi. Intr-un an ai 365 de pagini. Gata! Gaseste-ti o editura sa te publice!
43. Scrii articole pe blogul tau si inspiri si pe altii sa isi realizeze potentialul pe care il au. Da-mi voie sa iti dau o sugestie: nu mai tine toate ideile alea bune la tine in cap pentru ca nu au loc urmatoarele idei bune sa vina! Scrie articolele, scrie o carte, spune-le si altora. Fa orice, numai scoate-le din minte ca sa poti face loc urmatoarelor idei geniale sa vina!
44. Te incarci cu incredere si transmiti asta prin toti porii tuturor oamenilor cu care te intalnesti… si astfel vei deveni persoana pe care si-o doresc cel mai mult in preajma lor pentru ca ai un impact atat de benefic.
45. Pleci din timp la job si ajungi relaxat si zambitor la birou. Cele 10 minute pe care ti le iei de rezerva te scutesc de stresul de a prinde prea multe semafoare rosii sau blocaje in intersectie. O investitie mica pentru un beneficiu atat de mare!
46. Elimini 95% din stresul cu care te lupti acum. In masura in care combini mai multe obiceiuri din cele descrise mai sus, vei ramane in pana de … stres. Nu ma crede pe cuvant… testeaza pentru tine!
47. Castigi respectul instantaneu al oricarei persoane cu care vorbesti despre asta – e aproape similar cu a alerga un maraton in mintea multora 
. Nu va trece mult pana sa fii intrebat ce ai patit de esti asa calm, relaxat si increzator. Iar atunci, tu, cu un zambet larg intrebi: “Esti pregatit sa auzi ce o sa iti spun?”…
. Nu va trece mult pana sa fii intrebat ce ai patit de esti asa calm, relaxat si increzator. Iar atunci, tu, cu un zambet larg intrebi: “Esti pregatit sa auzi ce o sa iti spun?”… 48. Incepi ziua cu tine si iti cresti stima de sine pentru ca esti cea mai importanta persoana din viata ta! Cred ca e evident ca daca ai grija de tine prima data, vei putea apoi sa ai grija de ceilalti mult mai bine. Nu poti sa dai de unde nu ai suficient pentru tine.
49. Esti membru select al Clubului de la ora 5.00 AM
50. Iti iei Puterea inapoi pe care ti-ai dat-o circumstantelor exterioare si devii o persoana centrata, echilibrata si armonioasa care realizeaza tot ceea ce isi propune pentru ca a dizolvat blocajele interioare… singurele cu adevarat relevante…
Wake up & LIVE!
Dan
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
*** Da…a fost copil si Lenin… Da…a fost si el scolar… Si-n ghiozdanul lui pe vremuri A purtat abecedar! A rostit cuvintul mama Si ...
-
O viaţă de om cât vremea de mare… Bogdan ISTRU Un ceai şi o coajă de pâine Ruga să-i aducă, grăbit. La masă-ntre cărţi adân...
